Teo Trandafir e, pur si simplu, un om valoros. Poate nu toata lumea este de acord cu fiecare dintre deciziile sale de viata, dar e o utopie sa crezi ca poti placea, in totalitate, oricui. Judecata aspra a celui de langa noi a devenit o moda pe care, sa-mi fie cu iertare, eu indraznesc sa o nesocotesc, atata vreme cat judecatorul nu se uita el insusi in oglinda. Cert e ca Teo e un nume pentru tot ce a adus bun milioanelor de romani care au invatat, s-au informat, au citit, au ras in hohote, au simtit emotia zi de zi, ani la rand, alaturi de ea. E un model pentru femeile care nu au copii si care isi asuma imensa responsabilitate de a creste un prunc, de a-l educa sanatos si frumos, ca si cum ar fi sange din sangele lor. Mamica Teo e si un dascal cu har, cu un umor nestavilit, cu o daruire si o energie pozitiva care te fac sa intelegi ca e pur si simplu binecuvantata de Dumnezeu. Dar, dincolo de toate, Teo e un om cu bucurii si necazuri, cu zile mai bune si zile mai grele, care are insa un dar: acela de a inspira celor din jur o inepuizabila energie pozitiva. (Andreea Marin Banica)

 

 

Viata noastra, a femeilor care se strecoara prin viata incercand sa lase si urme, facand o incredibila echilibristica intre sot, serviciu, copii, soacra, mama, e o mare minune de la Dumnezeu. O sa pornim de aici in discutia noastra scrisa. Imi imaginez ca suntem fata-n fata si eu va spun asta: „Viata noastra complicata e lasata ca minune de sus”. Va vad privindu-ma cu un zambet neincrezator, in tacere. Apoi, fiecare dintre dumneavoastra se va intoarce la gandul sau anterior. Hai sa mai renuntam la politeturi, ca n-avem vreme de ele si nici nu ne vede nimeni. Suntem intre noi. Fiecare dintre voi, hai sa zicem asa, se va intreba ce mai gateste azi, cand trebuie luat copilul de la gradinita (poate azi ajunge sotul, totusi), se va gandi ce bine-ar fi fost daca ar fi cumparat bluza bleu de la doamna care a venit azi cu haine la serviciu…cu banii la leafa… si pot continua. Pentru ca astea sunt gandurile noastre comune. Asta ne face sa ne simtim apropiate, la fel de apropiate in fiecare clipa, fara pauze. Frumos e ca viata la televizor dureaza cat ii e scris, iar in rest ramane sa ne mai amintim de cei din ecrane in cate-o discutie, din intamplare.

Viata noastra a tuturor, altminteri, se desfasoara ca mai inainte, fara pauze, in fiecare clipa. Ea nu se osteneste sa stea un pic, ca suntem prinse cu… bluza bleu. „Si-atunci”, o sa ma intrebati, „ce vrei sa intelegem noi de-aici?” Strang randurile scriiturii acesteia cam prea orale pentru pagina si zic: „Sa ne aplecam putin asupra energiei pozitive”. Nu, nu ma dati afara pe usa, ca geamul e deschis si nu va las nedumirite. 

 

Incep cu „eu cred” pentru ca mi-e greu altfel. Fiecare a trecut si va trece prin drame greu de povestit, ne e greu sa primim galusti poetice fara sa ne intrebam cine Dumnezeu e ala care ni le da drept sfaturi de viata. Eu cred, iata, ca unul dintre colacii de salvare in situatii de criza este umorul. Greu de facut, stiu. Dar daca in mijlocul unei altercatii oarecare, la serviciu sau cu unul dintre membrii familiei, gasesti puterea sa razi si sa spui „Bine ca esti tu destept, facem ca tine!”, veti avea surpriza incredibila ca celalalt sa lase la randu-i, de la sine. S-o lase moale. Sa inceteze sa scrasneasca. Sau s-o faca mai discret. Umorul ne scoate. Pe noi din tensiune, poate pe celalalt din tiparul care-l determina sa fie atat de pornit. Il dezechilibreaza, in sensul bun.

Nu va ascund ca in ultima vreme tot citesc carti de-alea de dezvoltare personala. Mi se par ingrozitoare, dar pentru ca sunt atat de diferite si se bat cap in cap, le citesc. Un singur lucru reiese insa din toate: energia pozitiva atrage energie pozitiva. Si chiar cred ca daca ne dorim cu adevarat ceva, acel ceva va veni. Stiti ce mi se pare cu adevarat greu? Sa stii exact ca ceea ce vrei e bun si  pentru tine.

Cand m-a sunat Andreea Marin Banica sa-mi impartaseasca bucuria acestei carti si dorinta ei ca eu sa scriu pentru voi, m-am tot sucit si invartit pentru ca nu stiam cum sa incep. Acum, la cum ma stiti, nu incetez cu sporovaiala. Va voi face un dar nepretuit. Un dar pe care l-am capatat la randu-mi de la cineva care s-a dus la treburi mai importante, bunica mea. Darul este tainic. Mistic. Ciudat. De necrezut. Incercati-l totusi, apoi ganditi-va la mine si zambiti. Iata: in orice noapte de Revelion, va rog sa aveti pregatita o rugaminte catre Cer. In clipa in care toata lumea numara secundele pana la venirea Anului Nou, puneti-va dorinta pregatita cu grija. Ea, dorinta, trebuie sa fie clara, arzatoare, scurta si fara „atasamente” de tipul „daca nu se poate, vreau… cutare”. De asemenea, ea trebuie sa evite obtinerea de avantaje materiale sau sentimente negative indreptate impotriva altora. „Vreau sa fiu fericita” e un bun exemplu. Apoi, odata lansata aceasta adevarata torpila energetica, ne ramane doar sa traim frumos, cu zambet, demnitate, respect fata de altii si fata de noi. Curat. Si dorinta se va implini. 

Imi propun sa nu ne indepartam prea mult de sorgintea discutiei noastre, desi trebuie sa recunoasteti ca darul a meritat o divagatie mititica. Puterea inimaginabila a energiei pozitive este vizibila. Ochii ne sclipesc, parem mai frumoase, mai tinere, mai noi insine. Ati observat ca femeile, pe masura ce imbatranesc, isi tradeaza varsta prin colturile buzelor? Si daca da, nu vreti sa facem sa fie altfel? Zambind mai des, gandindu-ne la bucuriile pe care le putem avea sau genera azi, aplecandu-ne peste problemele altora cu speranta ca le putem alina, vom deveni mai frumoase. Dumnezeu mi-e martor ca n-am fost frumoasa niciodata, nici macar in floarea tineretii. Draguta, da, dar n-am sclipit. In schimb, am zambit mult si asta mi-a adus atata dragoste cata va doresc si voua. Asta m-a tinut in viata cand faceam emisiuni la televizor cu unul dintre membrii familiei mele bolnav sau mai rau, cand aveam copilul in spital si eu trebuia sa-mi fac meseria. Zambetul interior. Cand simti ca nu mai poti, inseamna ca trebuie sa mai incerci o data. Zambetul interior e ca bataia inimii. Trebuie pastrat pana la final. 

Sigur ca am fost mintita, inselata, tradata, parasita. Chiar dur si chiar asa, ditamai doamna Teo cum ma chemam. M-am intrebat atunci: care e calea cea mai nimerita? Sa abandonez increderea in toti oamenii ferindu-ma de-acum de risc, traind intr-o lume sentimental sterila sau s-o iau de la capat? Cat as fi pierdut, va intreb, daca alegeam prima varianta? Pana la urma, ne alegem cu rezultatele propriilor riscuri. Am riscat alte iubiri, alte prietenii. In soapta, dar va spun adevarul: am castigat. Iubesc din nou!

De unde iau comoara asta? ma veti intreba. Sursa de energie, inepuizabila si stralucitoare, unde e de gasit? Cred cu putere ca stiti asta. Noi insine, cu toate bunele noastre, suntem propriul nostru generator de lumina. Noi, copiii nostri, experientele frumoase pe care avem tendinta sa le dam uitarii si sa le inlocuim cu dramele de zi sau cu cele de noapte. Ar trebui sa ne agatam ferm de partea noastra vazuta de Soare, asa cum invatam de la Luna! Stiu ca undeva, in adancul sufletului vostru, v-ati tot propus sa faceti asta, sa va lasati purtate de fericire si de emotie, de fapta buna si de iubirea fara interes (sau chiar fara inteles pentru unii). Nu las la o parte credinta, dar cred ca despre asta stiti la fel de bine ca mine si nu va fac eu contururi cu creta pe asfalt aici. Poate alta data? Iar acestea sunt doar cateva dintre locurile in care putem evada in caz de restriste, in noi sau in afara noastra. Inca ceva: nu putem fi umilite decat daca permitem asta. Umilinta este un sentiment pe care il poti trai doar daca ea patrunde prin pleoapele ochiului inchis. Daca putem inchide ochii in fata celor care doresc sa ne instraineze de noi insine si ne regasim acolo, inauntru, e bine. E inca bine. 

Am trait pe propria piele mari prietenii care nu m-au inselat vreodata. Prietenii trebuie respectati si iubiti pentru a ne ramane aproape. Ceea ce insa va voi destainui aici tine de propria persoana: nimeni nu-mi e mai aproape decat mine. Daca ma bucur de viata o fac si pentru mine. Astfel, nu ma voi instraina vreodata de ceea ce am fost candva, voi pastra neatins copilul din mine si ma voi impotrivi „acidularii” care apare in timp… de la intemperii de tot felul. 

Energia noastra pozitiva e de nefurat, de neagresat si ne duce lin catre o viata plina de bucurii mici si dese, impliniri care fac diferenta. Respectand-o, ne vom incalzi la flacara ei chiar si-n vremuri in care nici manusile nu ne mai pot apara de ger! Aveti incredere in ea si-n voi si zambiti des! Aveti toate motivele, chiar daca uneori trebuie cautate mai pe dupa inima!