Scoala mamelor

Acest website este cofinantat din Fondul Social European
prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Investeste in oameni!

Conflictele si rezolvarea lor

Educatia parintilor

Conflictul este o realitate a vietii cotidiene pe care fiecare dintre noi a intalnit-o de una sau mai multe ori si care ne influenteaza in permanenta. Intr-un fel sau altul, cu totii suntem implicati in conflicte. Abordarea ordonata si sistematica a acestora este o necesitate cu atat mai importanta cu cat nevoile si temerile care ne conduc in situatiile conflictuale nu sunt constientizate de toti cei implicati. Oricine poate sa trateze situatiile conflictuale astfel incat comportamentul „atacatorului” sa nu se accentueze si respectul fata de propria persoana sa nu fie lezat. 

Un conflict se poate isca in multe feluri. Conflictele sunt dezacorduri in ceea ce priveste atitudinile, scopurile, amenintarea valorilor personale, stilul, aspectele morale, plasarea responsabilitatilor, proceduri etc. 

In domeniul explicarii si negocierii conflictului se vehiculeaza teorii, idei si principii diverse, mai mult sau mai putin reale si realiste. Exista insa o serie de idei pe care ar trebui sa le inteleaga fiecare dintre noi pentru cresterea capacitatii personale de a face fata conflictelor care ne afecteaza: 

  • Conflictul este o parte fireasca a vietii de zi cu zi, inerenta in relatiile interumane. 
  • Conflictul poate fi tratat pe cai pozitive sau negative. 
  • Abordat printr-o gandire pozitiva, conflictul poate avea rezultate creative, poate fi o forta pozitiva pentru dezvoltarea personala si schimbarea sociala. Unele conflicte pot fi pozitive, ajuta la accelerarea procesului de invatare in echipa. Sunt bune daca dupa aceea echipa lucreaza mai bine, au creat incredere, au intarit prieteniile, au creat satisfactie. Ele pot redefini o problema, ajuta la cunoasterea de sine, creeaza schimbari, energii noi, cresc implicarea si participarea, pot fi amuzante daca nu sunt luate prea in serios, dezvolta creativitatea, ajuta la defularea „deseurilor emotionale”. 
  • Abordat printr-o gandire negativa, conflictul poate avea rezultate distructive atat din punct de vedere emotional, spiritual, cat si fizic. 
  • Conflictul poate deveni o sursa de maturizare si invatare, ajuta la descoperirea propriilor valori si credinte, la sanatatea mentala individuala. 
  • Capacitatile de management al conflictului pot fi invatate. Prin practica putem imbunatati comunicarea, negocierea, facilitarea, medierea conflictelor. 
  • Modul in care definim o problema determina daca si cum o vom rezolva (cu cat definim mai clar problema, cu atat mai usor vom gasi o solutie). 

Intr-un conflict, sentimentele sunt importante. Cateodata nu ajungem la motivele conflictului si nu-l putem rezolva pana cand nu luam in considerare sentimentele neconstientizate. 

Tehnici mentale de rezolvare a conflictelor 

  • Crearea unui cadru nou si a unei noi atitudini. 
Cadrul vechi Cadrul nou
Ori eu ori el Amandoi putem castiga
Nu exista nici o speranta Este posibil
Nu este drept sa avem acest conflict Conflictele de acest tip sunt normale
Nu merita sa ne gandim la asta Nu trebuie sa neglijam conflictul
Nu este intelept sa faci concesii Trebuie sa cautam cat mai multe solutii
Nu eu am inceput, de ce sa iau eu initiativa As putea contribui la rezolvarea conflictului
  • Situarea in locul celuilalt
  • Folosirea discutiei cu sine in mod pozitiv
  • Sincronizarea

Tehnici de miscare

  • Tinuta corpului:
    C - plictiseala
    T - rigiditate
    S - relaxare, incredere
  • Echilibrul - persoana care se simte amenintata sta de obicei pe calcaie
  • Distanta - pastrati distanta si contactul vizual
  • Ritmul
  • Respiratia - invatati sa va controlati respiratia

Reguli in medierea conflictelor:

  1. Sa nu judeci! Mediatorii sunt impartiali, chiar daca ei cred ca una din parti are dreptate si una greseste.
  2. Sa nu dai sfaturi! Uneori mediatorii se pot gandi la solutii ale conflictului, dar ei nu trebuie sa le sugereze celor implicati; e conflictul lor, lasati-i sa si-l rezolve singuri, asa cum doresc. Doar atunci se vor simti cu adevarat responsabili.
  3. Sa fii in mod egal empatic! Un mediator empatic incearca sa inteleaga ce simt cei doi implicati in conflict, imaginandu-se in locul fiecaruia, intelegand lucrurile din perspectiva lui. Evitati sa treceti de partea cuiva, dar incercati sa intelegeti cum vede fiecare lucrurile.
  4. Pastreaza confidentialitatea! Oamenii se simt mai bine cand vorbesc despre sentimentele si problemele lor, daca stiu ca mediatorii nu vor spune nimanui despre conflictul lor.
  5. Arata ca iti pasa! Mediatorii tin cont de procesul de mediere si de oameni. Ei fac tot posibilul sa-i ajute pe ceilalti sa se inteleaga si sa-si rezolve conflictele. Daca mediatorii respecta procesul de mediere, ceilalti vor avea incredere in proces pentru a-si rezolva problema. (DANIEL SAPHIRO, "Conflictul si comunicarea")

Exista o serie de exigente care au menirea, daca sunt respectate, sa contribuie la detensionarea unor situatii conflictuale in relatia parinti-copii:

  • Iubiti-va copiii!
  • Tratati-va copiii cu respect!
  • Actionati in vederea maturizarii copiilor;
  • Elaborati planuri specifice pentru copiii cu probleme, ajutati-i!
  • Nu este nevoie sa ii determinati sa gandeasca "Trebuie neaparat sa castig";
  • Asteptati-va la cel mai bun comportament din partea copiilor si comunicati-le ce asteptati;
  • Stabiliti reguli si standarde simple pentru ceea ce considerati a fi un comportament dezirabil (transmiteti siguranta, copiii trebuie sa simta ca acasa sunt in siguranta din punct de vedere fizic, intelectual si emotional)!
  • Utilizati imaginatia (scenarii, povestiri, etc.) pentru a transmite copilului modele de comportament dezirabil!
  • Nu acceptati mai putin, manifestati explicit dezacordul dvs.!
  • Nu cheltuiti energie schitand raspunsuri pentru fiecare comportament gresit!

Stabiliti planuri in vederea sprijinirii comportamentului dezirabil:

  • Incercati sa sprijiniti copiii in activitatile care ii pasioneaza!
  • Exersati impreuna cu ei comportamentele de baza din diferite situatii (acasa, la scoala, in societate, etc.)!
  • Formulati asteptari adecvate varstei copiilor!
  • Anticipati eventualele probleme de disciplina cu scopul prevenirii lor!
  • Oferiti recompense copiilor care adopta comportamente dezirabile (vezi: Disciplinarea pozitiva)!
  • Utilizati umorul si ironia (cu masura) intr-o maniera stimulativa pentru copii.

In cazul unor comportamente perturbatoare care se repeta, trebuie sa aveti consecinte deja pregatite; utilizarea lor trebuie combinata cu o atitudine care:

  • spune "Tu ai responsabilitati fata de tine si familia ta";
  • subliniaza consecintele logice ale comportamentului copilului;
  • ofera posibilitatea recuperarii unor privilegii pierdute (tu ai ales sa...deci nu mai poti sa...pana nu...");
  • centrata pe copil: "daca tu nu-ti faci treaba, nu pot sa te ajut in nici un fel";
  • sa conduca la un angajament viitor al copilului;
  • de "sedinta" care ar putea conduce la un contract si la sublinierea unor consecinte posibile.

In cazul comportamentului scandalos si care risca sa capete amploare, parintele are nevoie de un plan de urgenta:

  • transmiteti un mesaj clar cu privire la ceea ce inseamna un mediu sigur, cu granite evidente pentru toata lumea;
  • "sedinta" in familie cu angajamente si consecinte (cu sau fara contract);
  • cereti copilului sa astepte, in timp ce dumneavoastra decideti ce este de facut;
  • folositi consecintele pe care copilul le-a acceptat prin contract;
  • faceti apel la respectul sau de sine: "Nu pot sa cred ca tu ai facut asta!"
  • daca planul dumneavoastra de urgenta da gres, nu abandonati: copilul dumneavoastra merita orice efort, oricat de mare; refaceti planul, cu ajutorul prietenilor, colegilor, profesorilor, cu cel al specialistilor, daca este cazul, si perseverati pana obtineti rezultate pozitive.

 

Sursa: UNICEF, Ministerul Educatiei si Cercetarii

Comentarii

Nu exista nici un comentariu

Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invita sa vizitati www.fonduri-eu.ro

Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatioru pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a guvernului Romaniei.

Termenii si conditiile pentru accesarea, vizionarea si folosirea acestui site le puteti gasi aici