Scoala mamelor

Acest website este cofinantat din Fondul Social European
prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Investeste in oameni!

Interviu Andreea Marin Banica – Laura Coroianu

Povestile mamicilor vedeta


Andreea Marin Banica - Bine v-am regasit la Scoala Mamelor! O am astazi ca oaspete pe Laura Coroianu, in primul rand in ipostaza de mamica - pentru ca asta este ceea ce ne intereseaza in principal aici - dar am sa va spun ca ea se afla in spatele unor mari festivaluri sau concerte. Astfel, i-am avut in Romania ca oaspeti pe: Shakira, Sting, Roxette... mai ajuta-ma sa completez lista...


Laura Coroianu - Depeche Mode, Madonna, Santana, The Killers si lista poate sa continue...sunt, cred, peste 140 de artisti pe care i-am adus in ultimii opt ani sa zic, si...in fine, daca ne gandim la spectatori, probabil ca am depasit 200-250.000 de spectatori intre timp, in acesti ani. Asa ca avem multa treaba.

Andreea Marin Banica - Acum opt ani nu cred ca romanii se gandeau ca ii vor putea vedea la ei acasa pe acesti mari artisti care pareau sa nu stie nici unde este Romania pe harta. Astazi bataia este mare si pe bilete si pe ideea de a alege la care concert sa mergi. Si asta vi se datoreaza si voua - spun "voua" pentru ca ma gandesc la tine si la sotul tau ca si cuplu, faceti o echipa extraordinara impreuna. Si pentru ca aici vorbim in principal din aceasta perspectiva, de sotie si mama, o sa te rog sa schitam putin povestea voastra si povestea ta,  pentru ca profesional ai inceput ca redactor, in TVR, daca nu gresesc...


Laura Coroianu - Da...

Andreea Marin Banica - Cred ca primul tau contact cu artistii si radacina copacului care esti azi este in momentul numit "Cerbul de Aur" de dupa Revolutie...


Laura Coroianu - In 1992, asa a inceput aventura. Sincer nu am crezut niciodata ca o sa ma ocup de muzica pentru ca am terminat limbi straine, filologie - am facut engleza, asa ca nu m-am gandit neaparat ca o sa... In fine, in '90, dupa Revolutie, cand toate oportunitatile s-au deschis, am nimerit peste noapte... am fost intai prezentator la TVR si dupa aceea am preferat, neavand temperamentul pentru a sta in fata camerei asa cum stau de vorba cu tine si cand mai povestesc cate ceva despre ceea ce fac eu - pot, dar altfel mie imi place foarte mult sa stau in spatele camerelor de luat vederi, in spatele scenei, sa fiu persoana din umbra. Asa ca am devenit redactor la TVR si in '92 cand s-a reinventat "Cerbul de Aur", am avut marea sansa sa fac parte din echipa care a renascut acest festival. Eram vreo 5-6 persoane care ne-am ocupat. Am invatat din mers, pentru ca nimeni nu stia cum se face un festival de o asemenea amploare pe vremea aceea si...


Andreea Marin Banica - Care au fost primii artisti pe care ati reusit sa ii convingeti sa vina in Romania  pe scena Cerbului de Aur?


Laura Coroianu - Primii artisti au fost Patricia Kaas si Boy George daca imi aduc aminte bine. Au fost multi pentru ca de-a lungul anilor...nici nu mai stiu, a fost Tom Jones, a fost si Dana Ross, au fost nume mari...Ray Charles, nume foarte, foarte mari, legende... Pe vremea respectiva, Cerbul de Aur era singurul eveniment muzical din Romania, toata lumea astepta sa vina vara - inceputul toamnei...


Andreea Marin Banica - Mai exista Mamaia.


Laura Coroianu - Da, dar vorbesc de artisti internationali pentru ca Mamaia era clar: festivalul artistilor romani si mai era Cerbul de Aur pentru cei internationali. Si ani de zile nu s-a intamplat absolut nimic. E adevarat ca piata, oarecum, nu era coapta pentru asa ceva, nu ajunsesera, evident, oamenii sa aiba un nivel de trai ca sa poti sa te gandesti la bilete la concert si chestii din astea care sunt...sunt niste cheltuieli de lux sa zicem in bugetul unei familii, da? Pentru ca trebuie sa ajungi la un anumit nivel de confort ca sa poti sa iti permiti si acest entertainment si sa poti sa scoti bani din buzunar pentru un concert. In fine, bani din buzunar Slava Domnului pentru noi in Romania ne-am straduit sa tinem preturile la un nivel decent si sa nu ne aruncam pentru ca nu poti sa pui un bilet la 100 de euro pentru ca nu are cine sa il cumpere, decat pentru - sa zicem - o categorie de bilete foarte bine tintita. Dar un bilet mediu trebuie sa fie la o valoare acceptabila pe care sa si-o poata permite oricine.


Andreea Marin Banica - Ai invatat asadar din mers cum sa te descurci cu marile nume de pe marile scene ale lumii, convingandu-le sa vina intr-o tara ca Romania ce nu era deschisa...stiu eu, unor actiuni de asemenea amploare.


Laura Coroianu - Absolut! Si nu a fost deschisa ani de zile.


Andreea Marin Banica - Cum a fost acest inceput? Ma intereseaza concret cum, cu cine ai discutat prima data, cum l-ai convins pe acel agent ca festivalul nostru merita atentia.


Laura Coroianu - Era foarte complicat pe vremea respectiva. Iti spun sincer, in primul rand era complicat logistic. Biroul Cerbului era la etajul 4 in TVR, iar singurul fax si telefon international era la etajul 10 din TVR. Asa ca de fiecare data cand trebuia sa mergem sa dam un telefon la Los Angeles sau mai stiu eu unde - si erau telefoanele acelea fixe pe vremea aia, nu existau telefoane mobile -  trebuia sa urcam. Daca mai tin eu minte lifturile nu mergeau atunci in TVR, asa ca eram intr-o conditie fizica excelenta pentru ca in fiecare zi urcam de zeci de ori pana la etajul 10 sa telefonam. Si evident ca nu se forma usor, pe vremea aceea liniile le prindeai cu foarte multa greutate. Si erau telefoanele acelea cu disc si dura absolut incredibil de mult ca sa prinzi pe cineva la telefon in America sau unde...in fine. Era mai complicat pentru ca pe vremea aceea se faceau dilurile prin tot felul de intermediari, nu ajungeai direct la agent, noi eram...


Andreea Marin Banica - Mici copii...


Laura Coroianu - Ca un festival. Mici, undeva in Romania, in inima Romaniei, nu se stia. Oricum Romania pentru ei, cum ai zis si tu mai devreme, nu exista. Asa ca a fost foarte complicat la inceput.


Andreea Marin Banica - Iti amintesti de prima ta reusita la telefon? Nu vorbesc de momentul in care artistul in sfarsit a venit in Romania si l-ai vazut acolo, ai vazut ca e real ce ai facut...? Sa inchizi telefonul si sa spui "Da, am reusit"!


Laura Coroianu - Nu, imi aduc aminte de...imi aduc aminte de surpriza - si acum iti dai seama ce habar nu aveau ei de Romania - imi aduc aminte cat de surprinsi erau, nu mai exact care...cred ca... nu cel de la Patricia Kaas, probabil cel de la Boy George, dar ce surprinsi erau de cat de bine vorbeam limba engleza.
"Sunteti din Romania?"
"Da, in Romania vorbim foarte bine limba engleza. Toata generatia mea vorbeste limba engleza."
Adica nu era ceva... chiar si pe vremea lui Ceausescu se facea engleza limba principala. Dar cred ca pe undeva era si o mica fascinatie: "Oaw, tara aceea, undeva, ciudat, in est, nu stim nimic de ea. Hai sa mergem si sa vedem." Si e adevarat, un "selling point" era faptul ca trimiteam poze cu Piata Sfatului din Brasov care este absolut spectaculoasa, este o minune arhitecturala. Si atuncea, locatiile speciale intotdeauna atrag artistii. Cum de exemplu, cand facem concerte in Piata Constitutiei trimitem poze, bineinteles cu cladirea Parlamentului. Sting de exemplu nu a vrut sa cante decat intr-o locatie speciala, o locatie arhitecturala deosebita. Si cand a vazut pozele cu Piata Constituiei a zis: "Ok, asta e un loc potrivit pentru mine". Si am niste poze absolut splendide cu el, luate din spate si se vede toata Casa Poporului luminata frumos in timpul concertului.


Andreea Marin Banica - Cu alte cuvinte au fost bune carti de vizita, sa spun asa, aceste imagini. Avem o tara frumoasa doar sa stim sa o punem si in valoare.


Laura Coroianu - Avem o tara absolut spendida. Eu venind acum dintr-o scurta vacanta in Delta - si asta ma minunam, sotul meu stii bine este belgian si nu mai conteneste sa se minuneze -; am fost in Bucovina... a ramas "paf", nu mai conteneste sa se minuneze de cat de frumoasa este tara noastra si cat de multe lucruri are... e "all in one": si munte, si mare, si delta, si ses, si dealuri, si vii.


Andreea Marin Banica - Si unde gresim?


Laura Coroianu - Gresim pentru ca nu o exploatam cum trebuie, si pana la a nu o exploata cum trebuie in primul rand nu suntem suficient de mandri de ea.

Andreea Marin Banica - Nu avem aceasta cultura.


Laura Coroianu - Nu avem in primul rand o constiinta. Iti spun pentru ca am plecat din tara, am trait 10 ani in Olanda si m-am intalnit cu o gramada de romani in strainatate. Si evident din perspectiva emigrantului am vazut cum vorbeau olandezii despre ei. Olandezii au o tara mica...e, nu stiu, de doua ori cat Oltenia. E o tara foarte mica in principiu. Au, adevarat vreo 15-16 milioane de locuitori, e foarte dens populata. Dom`le: sunt de o mandrie pentru bucatica lor... la ei daca e un deal, il transforma intr-un obiectiv turistic.


Andreea Marin Banica - Are o poveste dealul respectiv...


Laura Coroianu - Da, dealul are o poveste. Unul dintre dealurile astea, care efectiv este deal, se numeste munte pentru ca pentru ei este cea mai inalta chestie din Olanda si e foarte important sa il promoveze. De fiecare centimetru patrat din tara respectiva ei sunt mandri si l-au transformat cumva intr-un obiectiv turistic. Si sincer nu este atat de impresionanta tara respectiva. In afara de faptul ca are niste orasele dragute cu o arhitectura oarecum...cum sa zic...e la fel peste tot. Daca ai vazut Amsterdam ai cam vazut toate orasele, pentru ca seamana intre ele. Au niste diguri spectaculoase pentru ca 40% din tara lor e castigata din mare. Dar daca te uiti la Romania cat este de splendida si te uiti la bucata aia de ses cu trei dealuri... Totul vine din...


Andreea Marin Banica - Din a pretui ceea ce ai si de a pune intr-o lumina favorabila totul.


Laura Coroianu - A pretui si a te pretui pe tine pana la urma. Revin la discutiile pe care le aveam cu romanii, tot timpul auzeam: aaa, noi nu stim sa facem astea..." O autodepreciere. Si atuncea mi-am dat seama: cand stai aici iti trec pe langa ureche si nu iti dai seama, dar cand eram intr-o mica comunitate acolo am zis: "Stai putin, am plecat din Romania si tot asa vorbim si ne punem noi jos." Nu stiu cum sa spun... nu stim sa ne vindem, daca vrei...


Andreea Marin Banica - Nu avem respectul si increderea in noi insine.


Laura Coroianu - ... Si simtul asta de comunitari, sa fii foarte mandru ca faci parte din aceasta comunitate si sa vrei sa faci ceva pentru ea. Noi suntem foarte individualisti ca natie, asta e opinia mea. Toata lumea trage numai pentru ea si... la revedere. Ce se intampla nu este la fel de important si cum sa spun....daca la mine acasa e minunat...ce e langa...daca sunt trei saci de gunoi...daca sunt acolo, nu ma intereseaza, poate sa stea acolo sa putrezeasca ca nu e treaba mea.


Andreea Marin Banica - Dar sa nu uitam ca strada pe care locuim e de asemenea casa noastra...


Laura Coroianu - Bineinteles, exact! Si pana sa ajung la mine acasa trec pe langa chestiile astea. Dar asta e o lucrare foarte complicata la nivel de mentalitate, de cultura generala daca vrei, in sensul foarte larg al culturii. Si e o chestie care trebuie facuta, inceputa prin scoli si evident in familie, pentru ca familia este cea mai importanta pana la urma. Dar eu nu aud foarte multa lume si imi pare foarte, foarte rau, mai ales in zona tineretului - pentru ca eu sunt in bransa asta muzicala sunt inconjurata de tineri, la mine colectivul are o medie de varsta de...nu stiu, 25-26 de ani sa zic, sunt toti oameni foarte tineri - ai mei sunt speciali, nu sunt asa dar vin in contact foarte multa lume tanara si nu am sentimentul asta ca aud de la ei: "Suntem romani, o sa facem, o sa dregem, noi suntem o forta care trebuie recunoscuta". Nimeni nu are acest sentiment.


Andreea Marin Banica - Fiecare isi vede de propriile ganduri si de propriile vise. Suna frumos cand spun vise, de fapt parca devenim din ce in ce mai insensibili la ce se intampla in jurul nostru ca si cum nu ne-ar afecta. Nu realizam ca tot ceea ce este in jurul nostru ne afecteaza profund...


Laura Coroianu - Ne afecteaza profund. Si parerea mea este ca generatia copiilor nostri ar trebui sa devina acea generatie de idealisti si care sa renasca cumva spiritul romanesc. Asa mi se pare mie, pentru ca avem foarte mare nevoie de aceasta infuzie de...de spirit national.


Andreea Marin Banica - O sa revin la povestea asta din perspectiva mamei care isi creste copilul intr-un anume fel pentru ca el sa ajunga sa fie de-o parte sau de alta a baricadei. Dar as vrea doar sa terminam firul povestii tale. De ce ai plecat in Olanda? De ce, dupa ce incepusei o treaba frumoasa aici in Romania, aveai deja un loc de munca...


Laura Coroianu - Da aveam o cariera frumoasa in Romania. Faceam deja Cerbul de Aur de cinci ani de zile si am plecat pe o bursa in strainatate sa fac un MBA in management de televiziune, am plecat in Elvetia. Si de acolo TVR-ul m-a rugat foarte mult sa ma duc la festivalul de Muzica de la Cannes - e un festival care se tine in fiecare luna ianuarie si m-au rugat sa merg tocmai ca sa incerc sa aduc alti artisti la Cerbul de Aur. Ei, nu stiu cati artisti am gasit dar l-am gasit pe sotul meu si m-am indragostit la prima vedere. La deschiderea festivalului l-am vazu... asa... dintr-o multime de 2000 de oameni... e o poveste...


Andreea Marin Banica - Ca in filme!


Laura Coroianu: - Ca in filme, da.


Andreea Marin Banica - El ce facea acolo?


Laura Coroianu - Eu sunt foarte cinica si la momentul respectiv eram absolut convina ca nu exista dragoste la prima vedere. Si de fiecare data in viata - stii vorba englezului "never say never" - de fiecare data cand am spus ca nu eu...eu nu cred...sau eu nu voi face niciodata asa, mi s-a demonstrat exact reversul. El era managerul unei case de discuri foarte mari, europene, si evident am luat si niste artisti de la el, dar am plecat indragostita lulea si el de mine. Si dupa vreo trei luni de zile ne-am dat seama ca vrem sa ramanem impreuna tot restul vietii, asa ca ne-am casatorit cred ca peste un an si jumatate, si am plecat. Toata lumea a inceput sa spuna: "Vai, dar cum poti sa pleci in momentul asta cand cariera explodeaza", si eu am spus:"Cariera sunt sigura ca o sa mai gasesc inca vreo 2,3,5 carieri dupa aceea, nu-i nici o problema, dar iubirea vietii mele nu cred ca o mai gasesc altfel". Asa ca am plecat fara nici un fel de regret.


Andreea Marin Banica - Ai fost si norocoasa pentru ca ti s-a confirmat faptul ca e iubirea vietii tale.


Laura Coroianu - Da, pentru ca suntem de 15 ani impreuna.


Andreea Marin Banica - Multi inainte! Si intre timp ai devenit si mama.


Laura Coroianu - Da.


Andreea Marin Banica - Acolo sau aici?


Laura Coroianu - Am devenit mama acolo si am venit cu Luca aici cand avea trei ani. Am venit sa stam permanent pentru ca faceam oricum naveta de ani de zile. Stateam o saptamana acolo, o saptamana aici, dar acum patru ani ne-am stabilit, am cumparat si o casa si stam aici.


Andreea Marin Banica - Si sotul tau, belgian, stabilit ulterior in Olanda, si-a dorit sa vina in Romania?


Laura Coroianu - Da. De fapt a fost ideea lui pentru ca eu, sincer, nu mai...nu eram foarte...oricum trebuia sa fie ideea lui...pentru ca...


Andreea Marin Banica - Se pare ca si tu esti iubirea vietii lui.


Laura Coroianu - Absolut, asa as zice. El este un antreprenor prin excelenta si a vazut imediat oportunatatile. Noi faceam deja booking din Olanda pentru Cerbul de Aur care uase o pauza din 97-98, nu mai tin minte exact, si in 2001 a revenit. Am adus atunci: Pink, Joe Cocker, Simple Minds, mai multi artisti la festival, si ne-am dat seama ca de-abia atunci se copsese piata romaneasca si oamenii erau intr-adevar dornici si in cautare de asemenea evenimente.


Andreea Marin Banica - Dar cand la la Depeche Mode au venit 44-45.000 de oameni cred ca ati fost convinsi ca asa este.


Laura Coroianu - Am fost. Bine, eu am fost convinsa de la incept, de fapt asta este calitatea de baza a unui organizator de concerte: trebuie sa aiba nasul de promoter. Daca nu ai acest nas si nu poti sa spui "cutarica imi va vinde mie 40.000 de bilete"... Tu faci o oferta pe aceasta estimare care este absolut cruciala, fiindca altfel, daca ai vandut 5000 de bilete, tu tot banii respectivi trebuie sa ii platesti artistului...care pot fi milioane si...


Andreea Marin Banica - Si nu ii scoti...


Laura Coroianu - ...nu ii scoti de nicaieri, si poate sa fie o drama...Sunt averi fantastice care s-au pierdut in acest business. E un business cu un risc extraordinar de mare. Eu am crezut ca voi vinde asa la Depeche Mode, foarte putina lume m-a crezut. Sotul meu a mers pe mana mea, a spus ca eu stiu ce se intampla in Romania, si s-a dovedi ca atat cat am zis s-a vandut, ba poate chiar putin mai mult. Asa ca am avut...am avut un noroc fantastic si a fost si un concert senzational.


Andreea Marin Banica - Pare ca totul e perfect: afacerile iti merg din plin, ai avut un parcurs ascendent si in profesie si in viata de familie. Totul e roz?
Daca ar fi sa lupti pentru ceva, azi,  acum, ce crezi ca e o miza pentru tine acum, in tara in care traiesti, Romania, si in care te-ai nascut? Fiecare are micile sau mai marile sale cauze pe care le considera prioritati. Ce e o cauza pentru tine acum: ca femeie, ca mama, ca om de afaceri, alege tu...


Laura Coroianu - Sunt mai multe cauze pe care, ma rog, as vrea sa le explorez si in care sa ma implic, evident. Una dintre ele este - ti-am povestit acum cateva saptamani de fapt - am fost martorul unei tragedii teribile: un fost coleg de-al meu de liceu, fiul lui de 17 ani, a fost ucis pe o trecere de pietoni din Bucuresti. Pur si simplu, trecand regulamentar pe verde, deci la stop...Si am vorbit cu foarte multe persoane care mi-au povestit...Toata lumea are cate o poveste de groaza pe tema asta.


Andreea Marin Banica - In fata casei noastre s-a intamplat acelasi lucru cu un copilas de trei ani... A scapat din mana mamei sale - dar straduta noastra este o strada foarte mica pe care oricum nu ar trebui sa mearga nimeni cu viteza - si un 4x4 i-a luat viata, pur si simplu.


Laura Corianu: Iata...


Andreea Marin Banica: Iar pe strada noastra exista si gradinita si scoala, deci cu atat mai mult ma alatur tie si vreau sa militam pentru ca macar pe stradutele pe care n-ai de ce sa mergi cu viteza pentru ca nu iti permit acest lucru, si unde exista scoli, unde exista spitale, unde exista gradinite, sa existe si acele restrictii de viteza marcate nu doar prin semne de circulatie ci si prin...


Laura Coroianu - Damburile acelea, nu stiu cum sa le zic, benzile acelea mai inalte care se pun.


Andreea Marin Banica - Care te impiedica, da, sa mergi cu viteza.


Laura Coroianu - Este esential! In alte capitale din Europa aceste chestii sunt peste tot, pentru ca pana nu instalezi aceste lucruri lumea nu intelege. Pur si simplu nu se pot opri. Vitezomania este o boala generalizata, nu este numai in Bucuresti, e aproape in toate capitalele lumii, toata lumea se grabeste intr-o capitala. Dar trebuie sa facem ceva pentru ca numarul accidentelor, nu numai cu pietoni, dar in special cu pietoni, in Romania este fantastic. Nu am toate datele dar acum incerc sa strang toate datele. Am vorbit cu niste colegi din presa care mi-au spus ca imi trimit niste statistici pentru ca se pare ca Romania are cea mai mare rata a accidentelor pietonale din Europa. Deci trebuie sa facem ceva! Copilul meu merge la scoala in Septembrie. Eu nu am in acest moment curajul sa il trimit sa mearga...nu pot, nu am cum... Eu imi aduc aminte: ok, in clasa I nu cred ca am mers singura la scoala, dar din clasa a-II-a - e adevarat ca erau alte vremuri, erau 10% din masinile care sunt in momentul de fata in Bucuresti - dar din clasa a-II-a am mers numai singura la scoala, pe mine nu m-a dus nimeni de mana. Nu pot sa imi imaginez ca as putea sa imi las copilul meu macar sa traverseze strada fara sa fie cu mine de mana, ceea ce este absolut incredibil. Nu se poate, trebuie sa facem ceva. Daca o sa fie puse cat mai multe damburi, dar nu din acelea care se pot scoate - pentru ca si pe strada mea exista un asemenea dambulet din care niste oameni, care vor sa mearga mai tare (si chiar langa strada mea e o scoala) au scos evident doua bucati, exact pe unde trec rotile si se duc "ca-n branza" pentru ca si-au gasit traseul. Trebuie puse niste chestii din astea care sa nu poata fi scoase si chiar sa fie suficient de inalte sa nu mai poti sa accelerezi.


Andreea Marin Banica - Pentru ca stiu cam cum merge treaba si cred ca ar fi foarte utila o petitie pe care sa o punem la un moment dat pe internet, fac apel la Scoala Mamelor acum, si la toate mamicile care ne urmaresc - numai inscrise pe site sunt 55.000 la numar -, sa semneze, daca sunt de acord cu ceea ce vom scrie in petitie, pentru a face o schimbare in acest sens, pentru ca in tara aceasta sa se schimbe ceva si sa avem mai multa incredere sa ne lasam copii singuri sa mearga la scoala, singuri sa-si insoteasca prietenii intr-o plimbare spre parc, pentru a avea mai multa incredere in a ne lasa copii din mana in tara in care traim. Si in acelasi timp trimiteti-ne povesti care sa reflecte aceasta realitate in intamplari asemanatoare celor pe care le-am spus. Sunt triste, intr-adevar, dar sunt realitati pe care vrem sa le scoatem la lumina si marturiile voastre ne ajuta.
Ma intorc la experienta ta ca mama. Ai nascut, spuneai, intr-o alta tara, intr-un spital de unde? Amsterdam?


Laura Coroianu: Nu, noi am locuit in Utrecht - Utrecht cred ca este al doilea oras ca marime al Olandei, este un Centru Universitar foarte puternic iar spitalul respectiv era un spital universitar, unul dintre cele mai bune spitale din Olanda. Sincer experienta mea nu a fost una grozava, eu am fost chiar la un pas de a da in judecata spitalul respectiv, asa ca povesti cu probleme cu doctori nu sunt numai in Romania, sunt peste tot. Evident frecventa aici este mai mare.


Andreea Marin Banica: Tine si de sistem. Ce s-a intamplat?


Laura Coroianu: Cumva eu apreciez, la nivel national, ceea ce fac ei. Ei sunt cred ca statistic natiunea cea mai sanatoasa din Europa si a doua din lume dupa Bangladesh. Nu ma intreba de ce Bangladesh pentru ca am fost si eu foarte uimita sa citesc aceasta statistica. Dar eu am prieteni in Olanda care nu s-au dus in viata lor la doctor, o data macar.


Andreea Marin Banica: Sigur ca nu recomandam acest lucru!


Laura Coroianu: Nu, bineinteles ca nu. Dar fata de "aoleu am stranutat, hai repede la farmacie sa luam niste medicamente fara retete", parca mai bine fac ei, in principiu.
75% dintre femeile din Olanda nasc acasa, in patul lor, cu moasa. Eu am ramas siderata cand am auzit aceste lucruri, am zis: "Oaw, chiar mai naste cineva acasa in zilele noastre?". Si cumva e un sentiment de mandrie nationala, toate prietenele mele olandeze au nascut acasa, cu moasa.

Andreea Marin Banica: Sigur ca si moasele sunt foarte bine pregatite, e un sistem foarte bine pus la punct. Si acesta este un argument.


Laura Coroianu: Absolut!


Andreea Marin Banica: Si incepe sa se miste treaba asta si la noi. Dar repet: nu fac astfel de recomandari pe Scoala Mamelor, sunt foarte atenta cand povestesc ceva pentru ca militez pentru echilibru. Fiecare dintre mamele care ne urmaresc isi face propria alegere si ceea ce vreau ca noi sa le oferim este informatia si posibilitatile: iata, se poate asa, se poate asa. Informeaza-te bine, pana la capat, afla in cazul sanatatii la Capitolul Ai grija de sanatate tot ce e mai bun pentru tine si ia o decizie in cunostinta de cauza.


Laura Coroianu: Sunt de acord, si sunt sigura ca functioneaza treaba asta si minimiarea agitatiei in legatura cu nasterea. Pentru ca e un proces natural, totul e ok in principiu la majoritatea femeilor. Eu am fost unul din cazurile nefericite la care totul nu era ok. Problema in Olanda este ca ei, fiind atat de decisi sa nasca natural - acolo nu se fac cezariene decat in cazuri de extrema urgenta - deci daca e ceva cum am patit eu de fapt.
Eu am stat in travaliu 18 ore intr-un spital universitar in Olanda. Altfel rezerva in care eram arata ca in Star Trek: numai monitoare, arata minunat. Aveam si o bucatarie unde puteai face si o masa daca vroiai, arata senzational. Dar a te lase 18 ore in travaliu...

Andreea Marin Banica: A fost cam mult.


Laura Coroianu: Exagerat. Mi-au mai facut si o epidurala - ei nu faceau epidurale, nu aveau experienta, mi-au facut una care nu a prins. Imi inghetasera mainile si picioarele dar tocmai burta, care era cel mai important sa nu doara - acolo durerea era din plin. Problema este ca ar fi trebuit sa observe si sa nu se ambitioneze atat de tare sa ma lase sa nasc natural pentru ca dilatarea dupa primele 5 ore pur si simplu nu s-a mai produs. Si dupa nu stiu cate doze de oxitocina era clar ca nu se putea. Ei, in momentul in care am facut eu febra, si copilul a facut febra, in 5 minute m-au dus in sala de operatie si erau livizi. Adica in momentul acela s-au speriat - cel mai neplacut este sa vezi ca s-a speriat doctorul, evident.


Andreea Marin Banica: Corect!


Laura Coroianu: Dar eu cumva am stiut ca in cele din urma totul va fi in regula. Am avut acest sentiment de la Dumenzeu cumva ca va fi totul bine. Dar sotul meu si cu tatal meu... Mama mea nu... Femeile care au trecut prin aceasta experienta cred ca sunt mai puternice, dar barbatii cu durerea... cred ca sunt niste probleme acolo de toleranta la durere. Ii vedeam ca erau cu ochii in toate monitoarele acelea care aratau cand veneau contractiile - eu nu le vedeam dar stiam cand vin contractiile pentru ca atat sotul meu, cat si tatal meu, se faceau albi, le pierea tot sangele din fata si se uitau... Si spuneam: ok, trebuie sa ma pregatesc, 3 repiratii, s-o luam de la capat. Si s-au speriat de moarte cand au vazut ca dupa toata acea durere ingrozitoare a mai urmat si operatia. Dar totul a fost in regula.
Dar 18 ore... este un pic cam exagerat, tocmai in niste conditii absolut extraordinare in care totul ar fi trebuit sa decurga usor si fara asemenea probleme.


Andreea Marin Banica: Dupa nastere lucrurile s-au asezat? Copilul era sanatos, totul a fost in regula?


Laura Coroianu: Copilul avea 4 kg si jumatate. Copilul n-ar fi putut sa iasa niciodata natural, sincer vorbind. Daca ar fi facut echografia si-ar fi dat seama ca bebelusul era prea mare, dar acolo este aceasta obsesie ca totul trebuie sa decurga natural. Daca mi-ar fi spus: copilul are 4 kg jumate cred ca pur si simplu le-as fi sarit la gat si le-as fi spus: acum, cezariana. Pai cum poate sa iasa un copil de 4 kg jumate? E un copil foarte mare in principiu.
Totul a fost ok dupa-aceea si ne-am linistit. Nu a fost atat de usor sa raman insarcinata. Am avut un traseu destul de dificil si m-am uitat acum cateva zile pe Scoala Mamelor cand ai facut interviul cu Ileana Badiu, si am apucat sa vad bucatica in care spunea cat de grea a fost si chestia cu stresul - sunt absolut de acord cu ea si este o chestie pe care e foarte greu sa explici cuiva pentru ca nu te crede. Eu nu am crezut cand doctorul olandez imi spunea: "Doamna nu ramaneti insarcinata pentru ca sunteti stresata". Sincer imi venea sa il iau la palme: "Domnule eu nu sunt stresata. Chiar nu sunt stresata!"
4 ani de zile am tot auzit asta, iar in momentul in care am luat decizia, constienta - am deschis o sticla de sampanie cu Guido si am spus:" Uite care e treaba, nu ni se va intampla. In viata aceasta nu avem noroc sa facem copii impreuna, cine stie poate ca la un moment dat o sa adoptam, cine stie. Sunt optiuni. In momentul in care am ciocnit paharul de sampanie si am lasat sa se duca stresul asta pe care nu stiam ca il am, sincer, jur, am simtit ca mi se ridica o greutate de pe umeri.

Andreea Marin Banica: Deci numai din ciocnitul paharului de sampanie...Glumesc!


Laura Coroianu: Da, sampania uneori functioneaza foarte bine! Si la o saptamana dupa asta am ramas insarcinata. Deci a fost extraordinar. Asa ca este adevarat cu stresul. Si oricine se duce o data pe saptamana si verifica daca a ramas sau nu a ramas insarcinata, persoana respectiva este stresata.


Andreea Marin Banica: Devine o obsesie.


Laura Coroianu: Da. Si este un stres care se acumuleaza. Si nu era un stres de cariera pentru ca eram la fel de implicata in activitati asa cum sunt si acum sau cum eram si altadata. Nu asta era problema. Era stresul strict legat de:"Trebuie sa raman insarcinata!". E o chestie psihologica care, cumva, stopeaza acest proces. Nu imi dau seama exact ce este dar e trait pe pielea mea, pe pielea Ileanei...


Andreea Marin Banica: Si pe pielea mea.


Laura Coroianu: Toata lumea care a trecut prin asta poate sa subscrie ca e adevarat.


Andreea Marin Banica: As vrea sa te intreb, revenind cu gandul in urma la ceea ce vorbeam mai devreme, cum te gandesti - pentru ca exista framantari in fiecare dintre noi - sa-ti cresti copilul, cum ai inceput deja sa o faci, astfel incat, traind intr-un mediu cum este Romania de astazi, sa aduci in viata lui si ceea ce ai invatat bun din viata ta dincolo de hotare, si sa il vezi omul pe care ti-ai dori sa il vezi peste ani. care sunt principiile tale, ca mama? Si ce solutii ai gasit?


Laura Coroianu: Principiile sunt acelea de bun simt pe care le-am primit si eu de la parintii mei.


Andreea Marin Banica: Sunt alte vremuri, ar spune unii.


Laura Coroianu: Sunt alte vremuri, dar daca ne lepadam complet de acele principii de bun simt o sa ajungem un fel de comunitate de...


Andreea Marin Banica: De roboti.


Laura Coroianu: Da... de roboti individualisti. La mine este o tema asta cu spiritul comunitar si integrarea intr-o comunitate, mini-comunitate, cat de mica sau cat de mare ar fi ea. Sa facem parte, sa ne pese de aproapele nostru. Una dintre chestiile pe care i-am repetat-o in mod ssutinut lui Luca este: "Nu-i face altuia ceea ce tie nu iti place." Asta este o chestie care nu cred ca se intampla suficient de mult in ziua de astazi. Unul din micile principii de bun simt la care eu tin foarte mult.


Andreea Marin Banica: Si crezi ca reuseste un copil la doar cativa anisori sa patrunda aceste vorbe sau ai folosit exemple concrete?


Laura Coroianu: Am folosit exemple concrete cu: "nu-i smulge jucaria nu stiu cui cand avea 4 ani si gandeste-te ca ti-am luat eu jucaria -  cum e? iti place chestia asta?" - "nu, imi vine sa plang". I-a venit si lui sa planga. Sau sa nu lovesti pe cineva. Daca tie nu iti place nu perpetua chestia asta mai departe. Acesta ar fi unul dintre principii. Il pomenesc in mod deosebit pentru ca nu mi se pare ca este suficient de subliniat in ultima vreme.
Andreea Marin Banica: O mare problema este cand te gandesti la ce gradinita sa iti dai copilul. La ce tip de gradinita, la ce tip de scoala. Cum sa il feresti de tentatii, de droguri, de un anturaj nedorit. Cum te poti descurca? Si nu vorbim aici doar de bani, pentru ca uneori parinti cu multi bani cred ca pot cumpara altfel timpul pe care nu il petrec cu copilul lor.
Laura Coroianu: A, nu, asta este o greseala. Nu are nici o legatura.


Andreea Marin Banica: Cum o faci sanatos, astfel incat sa pui caramida cu caramida peste viitorul coppilului tau si sa il stii cat mai sigur dar nici nu poti sa il inchizi in turnul de sticla.


Laura Coroianu: Nu, pentru ca e o greseala.El oricum trebuie sa apartina vremurilor in care traieste pentru ca altfel e o utopie care ii va face rau la un moment dat. E adevarat, nu poti sa il tii asa. Evident, avand un program foarte-foarte incarcat, si stand la birou pana tarziu pentru ca trebuie sa stau de vorba cu agenti care sunt de exemplu la Los Angeles - daca sunt la Los Angeles este o diferenta de 10 ore si ei vin la birou cand noi plecam de la birou, e mai complicat- mi se intampla uneori sa ajung seara foarte tarziu acasa. Dar ma stradui foarte-foarte tare sa nu fac treaba asta - de aceea am si un birou acasa - si ultimele doua ore inainte de culcare sunt ale lui, citim impreuna povesti. Cititul este esential. Eu poate sunt altfel, mie imi place sa ma duc la culcare cu o carte in mana. E adevarat ca ma mai uit si la un film, dar este foarte important sa ai o carte buna pe care sa o citesti inainte de culcare. Trebuie sa invatam copii sa faca asta din frageda pruncie. Eu imi aduc aminte ca la varsta de 6 luni Luca a primit o carte din aceea cu tot felul de mutunachi, rate desenate, si statea cu ea, o rasfoia, o mai intorcea, pana la un an de zile tot se juca cu ea. Si de atunci a deprins chestia cu cititul, cu privitul pozelor s.a.m.d. Si comentam pe tema cartilor. E foarte important sa citeasca copii, pentru ca daca ramanem numai cu televizorul... Sa nu ma apuc sa va spun parerea mea despre programele de televiziune... Eu personal nu ma mai uit de cativa ani la televizor pentru ca nu am ce sa vad. Cu exceptia catorva documentare si reportaje bine tintite, restul ce sunt? Jocuri video si emisiuni de o calitate indoielnica. iar cu asta nu se poate face o educatie pentru copil.

Andreea Marin Banica: Sunt perfect de acord.


Laura Coroianu: Copii trebuie sa fie invatati sa citeasca, sa le placa. Trebuie sa le punem la dispozitie carti, acum au iesit toate aceste colectii fantastice cu Jules verne, am gasit din nou reeditat Winnetou, si probabil ca toate cartile lui Alexandre Dumas sunt reeditate. Toate aceste carti trebuie sa faca parte din biblioteca oricarui copil, mai ales ca acum sunt reeditate si sunt la niste preturi rezonabile din ce am observat. Iar copii trebuie sa citeasca.


Andreea Marin Banica: Facand o paralela: si desenele animate clasice fata de desenele de astazi cu roboti si un limbaj absolut de neacceptat.


Laura Coroianu: Aaa, nu mai vorbim. Iar traducerile care sunt absolut... nefericite, ca nu vreau sa folosesc alta xpresie. Imi permit pentru ca sunt de profesie chiar profesor de limba engleza si imi permit sa fac aceasta apreciere. Nu sunt traducerile foarte bune, si dupa opinia mea era foarte bine daca ramaneau aceste desene animate in engleza pentru ca macar asa se invata o limba straina. Exista o generatie intreaga care in anii `90 au vazut doar desene animate, in engleza, si au invatat engleza de la televizor cum au invatat foarte multi copii spaniola uitandu-se la telenovele. Macar asta sa fie partea buna dupa ce au vizionat acele programe.
Asta este una din directiile pe care eu o consider critica - asta cu cititul. Un copil care nu mai citeste si care isi ia informatia numai de la televizor, dintr-un ecran - nu isi poate dezvolta judecata. Inghiti niste chestii deja macerate de altii. Tu trebuie sa iti folosesti singur creierul si sa emiti singur judecati, iar asta o poti face numai citind.

Andreea Marin Banica: E foarte bun la engleza.


Laura Coroianu: Este foarte bun la engleza, da, sunt foarte mandra de el. A terminat anul din scoala pregatitoare..


Andreea Marin Banica: Adica anul dinaintea inceperii scolii.


Laura Coroianu: Da, ultimul an de gardinita. De fapt asta va deveni un fel de clasa I. Deocamdata el va intra in septembrie in clasa I, iar cativa dintre copii de la el din gradinita, vreo 4-5, au dat testul Cambridge pentru examenul de engleza de sfarsit de clasa I. Si l-au luat cu brio toti copii, suntem niste mamici foarte mandre pentru copii nostri.


Andreea Marin Banica: Ai de ce sa fii mandra.


Laura Coroianu: Da, dar asta este pentru ca gradinita este foarte, foarte buna. Noi nu ne-am straduit sa il invatam engleza, eu vorbesc engleza cu sotul meu acasa...


Andreea Marin Banica - Ceea ce este un mare atuu, numai sa auzi zi de zi engleza vorbindu-se acasa.


Laura Coroianu: Da, e adevarat ca aude. Dar sotul meu nu mai vorbeste romaneste cu el. Sotul meu in loc sa vorbeasca flamanda, el fiind belgian-flamand, a preferat sa vorbeasca asa ...  un fel de struto-camila engleza cu romana, un fel de amestecatura de engleza si romana. Limba aceea s-a pierdut, mie imi pare foarte rau ca copilul meu nu vorbeste flamanda, asta este. Cu cealalta bunica vorbeste tot in engleza. Dar engleza efectiv la aceasta gradinita a invatat-o: intr-un an de zile a facut un progres fantastic. Pentru ca scrie. El e in stare sa scrie acum o mica povestioara in engleza. Si e la grupa pregatitoare. Ma gandeam ca noi am facut engleza in.. nu stiu ce clasa...a doua sau a treia...


Andreea Marin Banica: Eu cred ca in clasa a 5-a.


Laura Coroianu: Eu am prins o generatie in care cred ca se facea un pic mai devreme. Dar oricum eu nu imi aduc aminte pana in clasa a 5-a sa fi scris mai mult de 3 vorbe in limba engleza. Si baiatul meu scrie compuneri.
Oricum toata informatia este mult mai mare, mult mai diversa, si este foarte bine pentru ca pana la 7 ani, dupa toate studiile astea facute in ultima vreme, creierul este cel mai deschis si poate sa absoarba cantitatea cea mai mare de informatie.

Andreea Marin Banica: E un mare avantaj ca in orasele mari - din pacate nu se intampla asta in toata tara pentru ca nu exista posibilitati materiale - sunt gradinite in care invata copii din zeci de tari. Nu mai fac diferente, privesc mult mai degajat lucrurile atunci cand au sansa sa fie langa copii chinezi, albi, negri, nu mai conteaza culoarea pielii, invata din povestile de viata ale parintilor acestora si le combina cu propriile povesti - e un avantaj Dar asta, din pacate, se intampla doar in cateva gradinite si mai ales in Capitala. E un inceput.


Laura Coroianu: Eu sincer am invatat - e adevarat, pe vremea respectiva (nu mai stiu care e situatia in invatamant in momentul de fata decat tangential, si sunt sigura ca nu e pe roze), dar pe vremea mea eu am avut niste profesori senzationali carora le sunt profund recunoscatoare. Eu am invatat engleza din scoala generala la un nivel fantastic, am putut sa ma duc fara sa am meditatii aproape deloc, hai sa zic ca am avut 2 luni de meditatii, si sa dau un examen de admitere care pe vremea aceea era foarte complicat, eram 11 pe loc. Nu ca acum cand se intra cu medii, ma rog niste combinatii. Deci profesorii mei au fost nemaipomeniti. Profesorii din liceu, profesorul de fizica, profesoara de romana, au fost niste somitati. Si nu am facut SAVA, am facut Liceul C.A.Rosetti din Bucuresti care era un liceu de stiintele naturii - ca uite si tu ai facut un liceu de informatica. Eu vroiam sa dau la Medicina, asta era ideea mea initiala, bine ca mi-am schimbat-o in ultimul moment pentru ca nu cred ca era de mine cariera de medic. Dar profesorii erau nemaipomeniti, am niste amintiri... Si ne mai si vedem din cand in cand, avem acele intalniri o data la 10 ani si le facem acum si mai des, o data la 5 ani cu fostii colegi de liceu, si de cate ori vedem cate un profesor ii iubim din suflet pentru ca ne-au invatat niste chestii fantastice.


Andreea Marin Banica: Din pacate dascalii din ziua de astazi, multi dintre ei la fel de buni, trec prin vremuri tulburi, printr-un sistem mereu intors cu susul in jos, si e tare greu sa isi vada de treaba lor. De multe ori se concentreaza pe viata pe care o au si nu e usoara, si pe tipul de protest pe care sa il faca in urmatorul an. Ii inteleg.


Laura Coroianu: Salariile sunt absolut derizorii in bransa respectiva si este o situatie trista, din pacate la nivel international. Pentru ca peste tot profesorii sunt neapreciati. Cred ca asta ar trebui sa fie una dintre cea mai bine paltita meserie poate, alaturi de cea de doctor. Pentru ca ce poate fi mai important decat profesorul care iti pregateste copilul sa intre in viata cu un bagaj potrivit de cunostinte?
Nu numai in Romania, si in America, si peste tot - mai putin in Europa, cu mici exceptii sa spunem pentru ca sunt tari mai destepte la acest capitol, Olanfa fiind una dintre ele si nordicii - cum poti sa ii neglijezi si sa fie ei pe ultimul loc? Ei au cele mai proaste salarii, cele mai proaste beneficii cand profesorii ar trebui sa fie niste Dumnezei, alaturi de medici... Nu discutam de medici care e alta problema pe care o avem in momentul de fata. Dar mie asa mi s-ar parea normal: un profesor sa aiba un salariu fantastic si sa fie o somitate. iti incredintezi copilul in mainile unui om care il modeleaza si il scoate apoi un adult pregatit pentru viata.

Andreea Marin Banica: Mai avem cale lunga pana acolo, din pacate.


Laura Coroianu: E o alta cauza pentru care putem lupta, si pentru care putem face sa se intample ceva.


Andreea Marin Banica: Fiecare dintre noi putem face ceva. Uneori ne uitam cand altii discuta despre asta si ne spunem: "Da, sunt de acord." Dar nu facem nimic noi insine. Putem face. Fiecare dintre noi poate sa puna umarul pentru a schimba ceva in bine in tara in care traim. Nu e o lozinca.


Laura Coroianu: Pai asta spun si eu despre spiritul comunitar. Pentru ca intr-adevar, cand se intalnesc doi romani incepem sa ne plangem de ce nu ne merge bine, etc. Ok, nu merg bine multe lucruri.


Andreea Marin Banica: Pai hai sa plecam cu totii in alta tara daca e atat de simplu.


Laura Coroianu: Dar nu e simplu. Pentru ca in alta tara o sa gasesti alte probleme. De ce sa nu ne gospodarim bine la noi acasa ca sa iasa lucrurile cum trebuie, sa fim noi acasa cu toata familia, cu toti prietenii. Din nou vorbesc in cunostinta de cauza pentru ca am locuit 10 ani intr-o alta tara unde am avut niste facilitati fantastice, viata este mult mai usoara intr-adevar. Dar sunt foarte multe lucuri care iti lipsesc, si bineinteles caldura, familia, prietenii. Sunt o persoana nu excesiv de sentimentala dar relativ conectata la cei din jur.
Mie mi se pare foarte important sa incerci sa faci ceva la tine acasa. Daca tu reusesti sa te gospodaresti impreuna cu cei din jurul tau si sa faci ceva frumos, sa creezi un mediu in care sa iti faca placere sa traiesti, asta este cel mai important succes pe care poti sa il ai in viata ca si individ al unei comunitati. Asta cred si asta o sa incerc sa fac de acum inainte. O sa incerc sa imi dedic o parte mai mare a timpului, pe langa toate buisness-urile, concertele, sa incerc sa schimb ceva, asa, un pic.

Andreea Marin Banica: Sa lasi ceva in urma si pentru ceilalti.


Laura Coroianu: Da. In afara de amintiri frumoase de la concerte - pentru ca si asta este o chestie foarte frumoasa: ma intalnesc cu multa lume care imi spune "Multumesc ca ai adus pe cutare si totul a fost asa de frumos organizat"... Asta este o alta chestie, pentru ca e foarte important sa organizezi un concert cu respect fata de. Pentru ca tu de fapt pentru omul care a platit biletul faci totul. Si pentru artist dar cel mai important om pentru mine, personal, este cel care vine, spectatorul care a platit un bilet si care pleaca cu un zambet fericit pe buze de la concert.


Andreea Marin Banica: Si spune: a meritat!


Laura Coroianu: Da, a meritat, a facut toti banii. Revenind la partea comunitara, o chestie pe care am observat-o la olandezii astia de care tot ma agat pentru ca i-am cunoscut indeaproape sa zic, doua olandeze se intalnesc si isi exprima o nemultumire: "ceva nu merge bine in tara noastra". A doua zi s-a nascut Stiching, o fundatie. La ei e mult mai usor, mult mai simplu sa intocmeasca actele, in doua zile au facut o fundatie. Actele merg foarte repede, nu exista birocratie, evectiv totul merge repede. Si prin e-mail. Personal, cand am ajuns in Olanda, mi-am obtinut actele, cu permis, cu rezidenta cu tot in 2 saptamani, trimitandu-le prin posta si din e-mailuri. Acum s-ar putea sa se fi mai schimbat lucrurile pentru ca asta era in `97-`98, iar acum de cand cu 11 Septembrie au mai fost niste chestii care s-au tulburat la nivel european, dar asta este, acolo totul merge mai mult usor. Ideea este ca ei vor sa ia iemdiat atitudine. Daca au observat o chestie care ii nemultumeste in societatea lor, in ograda lor acolo, imediat a doua zi vor sa ia initiativa. Ceva ce pe mine m-a amuzat foarte tare: pe strada din spatele casei mele erau vreo 3 fundatii, si cel mai tare m-a distrat fundatia impotriva folosirii taurilor in coride in Spania care avea un sediu primit de la primarie - pentru ca ei toti isi fac o asociatie si explica despre ce este vorba...


Andreea Marin Banica: La noi e o intreaga aventura pentru o fundatie si necesita bani seriosi ca sa ii pui bazele. Nu e atat de usor.


Laura Coroianu: Absolut. Acolo e mult mai usor, iar asta este o chestie care ar trebui sa se schimbe pentru ca toate aceste asociatii non-profit si toate fundatiile si ONG-urile acestea contribuie foarte mult la dezvoltarea societatii. Aici poti tu sa te implici si sa faci ceva sunt sigura la un nivel foarte inalt.
De curiozitate am intrat si am vorbit cu oamenii respectivi, am zis: nu se poate, samanta mea de reporter de pe vremuri de la TVR... hai sa aflam. Si am aflat ca 3 vecini au fost pur si simplu la o corida intr-o vacanta in Spania, nu le-a placut deloc, li s-a parut oribil - adevarul e ca si mie mi s-a parut ingrozitoare corida, e un fenomen care ma ingrozeste - .

Andreea Marin Banica: Inteleg ca este o traditie dar pe de alta parte mi se pare de o violenta la care nu ma pot uita.


Laura Coroianu: Eu am fost de acord cu ei, iar ei mi-au povestit cu atata patima cat de mult i-a impresionat, si stransesera nu stiu cate mii de semnaturi, au umblat din usa in usa in tot cartierul acela... Si apoi, peste ani am aflat ca au ajuns la Bruxelle, la Parlamentul European, si e adevarat nu au reusit sa interzica dar au facut o agitatie maxima. Le-au pus cumva niste bete in roate spaniolilor, a iesit un mic scandal european pe tema asta de la 3 vecini care au fost in vacanta si nu le-a convenit ce au vazut.


Andreea Marin Banica: Asta apropo de solidaritate si de vointa de a lua atitudine. Si de a schimba ceva.


Laura Coroianu: De a schimba ceva, da. Asta nici macar nu mai era la ei in tara, era in Spania. Dar la ei in tara iti spun: pentru absolut orice lucru care nu merge se ia imediat atitudine si se intampla ceva. Si nu ii lasa, ii petitioneaza pe toti politicienii.


Andreea Marin Banica: Ii forteaza sa raspunda.


Laura Coroianu: Ei trebuie sa raspunda. Nu exista ca el, politicianul, e acolo in turnul lui de fildes si noi astia "mici" stam si asteptam.


Andreea Marin Banica: Si nu putem sa il atingem.


Laura Coroianu: Nu exista.


Andreea Marin Banica: As vrea sa incheiem pentru ca, in ceea ce priveste Proiectul Scoala Mamelor punem mare accent si pe educatie, pe educarea mamelor in ideea ca trebuie sa se dezvolte si la nivel personal. Bine: avem familii, avem grija de sot, de copil, avem o cariera, sigur ca trebuie sa evoluam si pe partea asta, dar trebuie sa avem un timp si pentru noi insine. Altfel exista un dezechilibru care va fi din ce in ce mai mare si pe care il vom resimti dureros la un moment dat. Faptul ca ne parasim pe noi insine, ne parasim visele de odinioara, ca ne spunem : "nu mai am timp pentru asta, nu mai am energie la sfarsitul unei zile sa mai fac si ceva pentru sufletul meu". Toata treaba asta se intoarce impotriva noastra la un moment dat.


Laura Coroianu: Da, asta poate duce la o mare depresie de fapt. Si pana la urma devii nefericit si iti faci si familia mai departe nefericita. Asta este: e un cerc vicios din care nu mai scapi.


Andreea Marin Banica: Vroiam sa te intreb daca ai mici pasiuni dincolo de tot ce mi-ai povestit si daca mai este timp sa gatesti, sa spunem.


Laura Coroianu: Uite asta este mica mea pasiune: este un pic banala, prozaica, cum vrei sa ii spui dar asta este pasiunea mea pe care mi-am descoperit-o acum 15 ani, de fapt cand m-am maritat cand poate stiam sa fac o omleta, dar nu sunt sigura. Dar atunci in primul an am avut putin mai mult timp liber pana cand m-am apucat din nou si am intrat in campul muncii. Mi-am luat o colectie de carti de bucate si am inceput sa experimentez, si am ramas de atunci cu aceasta pasiune. Si imi place sa fac tot felul de ciudatenii, imi place sa gatesc si mancare indiana si indoneziana si chinezeasca ... Dar acuma o alta idee pe care incerc sa o dezvolt, nu prea am timp dar incerc asa, in weekend-uri, sa vad daca pot sa ajung la chestia asta: mie imi place foarte mult bucataria romaneasca si mi se pare senzational de gustoasa. Dar bucataria romaneasca asa cum o gatesc mamele noastre, cum gateste mama mea, cum gatesc bunicile de la tara care  stiu sa faca niste chestii nemaipomenite. Ma gandeam intr-o buna zi, si ma obsedeaza ideea asta de la o vreme: bucataria frantuzeasca, celebra Out Cuisine s-a nascut de fapt din bucataria taraneasca frantuzeasca extraordinar de gustoasa, mancarurile acelea e adevarat, mai grele, ca si la noi, cu sosuri si tot felul de tocanite. Au fost cativa bucatari foarte destepti si foarte indragostiti de eritajul lor frantuzesc, si au dus-o la un nivel mai sus. Si asa s-a nascut Out Cuisine-ul. Au sublimat toate minunatiile si toate gusturile acelea fantastice si au facut bucataria aceasta inalta frantuzeasca, care si acum domina si e cea mai buna din lume. Au mai aparut si altele dar tot bucataria frantuzeasca este de referinta.
Ma gandeam ca ar fi o idee foarte buna sa se gaseasca un grup de bucatari si de entuziasti ai bucatariei romanesti care tocmai asta sa faca: sa duca bucataria romaneasca la un nivel si mai sus. Si sa se nasca, daca se poate, un fel de Out Cuisine romanesc, ar fi ceva fantastic si mi-ar face placere sa fiu - nu stiu daca neaparat sa ma implic, nu stiu cat de priceputa sunt - dar sa fiu acolo, prin jur, si sa gust si eu un pic din ce se pregateste. Si ai din ce, sunt toate tochiturile si ostropelurile, si toate se pot impinge la un nivel si mai sus. Ca gust nu.

Andreea Marin Banica: Ca estetica, poate.


Laura Coroianu: Ca estetica, ca prezentare, se pot aplica tot felul de tehnici, modul acesta fusion de a gati, poate si bucataria moleculara... nu stiu, dar mi-ar face foarte mare placere sa ma duc la un restaurant unde se serveste o bucatarie romaneasca sstilul "Out Cuisine".


Andreea Marin Banica: Am auzit ca si gradinaresti.


Laura Coroianu: Da, da, da.Sunt conectata cumva, e adevarat. De cand am o curte mare, o gradina mare, m-am gandit sa imi pun cateva legume. Am inceput cu rosii si am avut un succes fantastic, asa ca anul acesta sunt la a treia recolta de rosii, iar anul viitor vreau sa imi fac si o sera, pentru ca am niste prieteni care si-au facut aceste sere si rosiile lor sunt mult mai mari decat ale mele.


Andreea Marin Banica: Te simti depasita.


Laura Coroianu: Depasita fantastic, au rosii de 2 m... la mine sunt mai mititele, dar oricum sunt foarte-foarte gustoase. Si m-am interesat, am facut rost si de rasaduri de rosii inima-de-bou care sunt cele mai gustoase rosii din Romania, mai am si niste castraveti, mi-am pus si leustean, busuioc, tot felul de ierburi si arome.


Andreea Marin Banica: Primesti ucenici? Ma abonez la aceasta idee!


Laura Coroianu: Da, da, te rog. Daca vrei vin, am un cos imens cu seminte de toate felurile si le plantam si la tine in gardina.


Andreea Marin Banica: Visez de mult ideea asta.


Laura Coroianu: E atat de simplu. Inainte sa am o casa am locuit, ca tot omul, intr-un apartament, si e foarte simplu sa ai 3 ghivece in care sa pui pur si simplu: unul cu busuioc, unul cu patrunjel, etc. Cresc singure, le dai apa de 2-3 ori pe saptamana si nu ai treaba cu ele. Decat sa te duci de fiecare data la magazin si sa cumperi o legatura...


Andreea Marin Banica: Si ai o satisfactie ca sunt ale tale.


Laura Coroianu: Si sunt si frumoase, sunt decorative, miros frumos. Sau de exemplu... nu stiu cum se nuemste, cepusoara aceea, sunt tulpinile acelea verzi de cepusoara si tot timpul mai tai cu foarfeca din ele, mai presari peste mancare. E o chestie nemaipomenita.


Andreea Marin Banica: Iti multumesc tare mult! A fost o placere dialogul nostru!


Laura Coroianu: Si eu iti multumesc!


Andreea Marin Banica: O sa te rog in final sa te adresezi direct mamelor care ne urmaresc. Sigur ca fiecare dintre noi avem la suete lucruri pe care am vrea sa le impartasim celorlalte - un gand care iti vine acum in minte si care ai vrea sa ramana pe finalul acestei povesti in doua, dar de fapt suntem peste 50.000 de fete la sueta asta.


Laura Coroianu: Cred ca sunt prea multe ganduri si e complicat de organizat dar cred ca cel mai important este - ma adresez in primul rand mamicilor care nu au oportunitatea sa stea acasa si care trebuie sa mai si lucreze, si lucreaza uneori poate mai mult decat si-ar dori -  neaparat in fiecare seara jumatate de ora, o ora sau - e un lux daca e mai mult de o ora, sa stea si sa faca ceva alaturi de copil. Sa deseneze ceva impreuna, sa spuna glume, sa citeasca o carte, sa faca ceva impreuna pentru ca foarte multi dintre noi avem - si stiu ca si mie mi se intampla, este o chestie generalizata, sunt sigura - avem sentimentul acela: ai ajuns acasa de la birou, esti rupt de oboseala, ceea ce se intampla in foarte multe cazuri, si este foarte usor sa pui copilul sa stea la televizor sau sa stea la computer si sa se joace 2 jocuri si intre timp te mai relaxezi si tu putin, bei un pahar de bere sau ceva si stai pur si simplu si nu mai vrei sa mai stii de nimic. Cred ca timpul acela daca putem sa il folosim si sa il punem numai in slujba copilului - suna poate putin pompos - dar cred ca timpul acela, cat de putin este, daca stam si il folosim numai si numai pentru copilul nostru e foarte important si rezultatele sunt fantastice peste cativa ani.


Andreea Marin Banica: Eu vreau sa iti dau in final ceva ce am tinut aici, ascuns, dar cred ca m-a dat de gol camera pentru ca tot timpul s-a vazut coltul genti: este ghidul Scoala Mamelor cu tot felul de lucrusoare facute de noi, si pentru ca esti un om foarte organizat agenda mamelor cred ca iti va fi de folos.


Laura Coroianu: Da, extrem de folositoare, cred ca va fi foarte buna! Multumesc mult!


Andreea Marin Banica: Eu iti multumesc, sa iti traiasca fiul, sa iti creasca mare si sa aveti aceleasi bucurii in continuare.


Laura Coroianu: Doamne Ajuta! Sanatos sa fie ca asta este cel mai important, si doresc sa avem grija de ei. Dar ei sa fie sanatosi, asta este cel mai important.


Andreea Marin Banica: Multumesc mult!
Sper ca v-a placut!

Comentarii

Nu exista nici un comentariu

Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invita sa vizitati www.fonduri-eu.ro

Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatioru pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a guvernului Romaniei.

Termenii si conditiile pentru accesarea, vizionarea si folosirea acestui site le puteti gasi aici