Scoala mamelor

Acest website este cofinantat din Fondul Social European
prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Investeste in oameni!

Zeii se gasesc acolo unde femeile sunt respectate

Trebuie sa stii

„Numele meu e Andreea si m-am nascut in Romania. Am mai fost botezata si Violeta dupa numele mamei mele, pe care l-am lasat mostenire mai departe si fetitei mele, are acum putin peste un an de viata. 

Cand aveam 9 ani, viata mea si a familiei mele s-a schimbat radical in urma unui accident. Eu si sora mea am supravietuit, dar mama a murit in drum spre spital in bratele mele. Avea aproximativ varsta pe care o am eu astazi. Nu-mi doresc sa va intristez cu povestea mea, incerc doar sa va fac a intelege ca devotamentul meu pentru cauza copiilor si a mamelor nu e o intamplare in viata mea, ci are radacini puternice si o motivatie de suflet. Nu e un subiect despre care sa vorbesc cu usurinta, cu detasare. Pentru ca eram inca un copil atunci cand am devenit mama pentru sora mea. 

Din acel moment, fara sa stiu unde ma vor duce cararile in viata, am simtit ca e datoria mea sa intorc, dupa puterile mele, sprijinul  pe care Dumnezeu mi l-a daruit intr-un moment de cumpana.”

Asa incepea povestea mea, rostita la sediul ONU din New York cu doi ani in urma, cand am fost invitata pentru prima data sa iau cuvantul acolo, ca Ambasador al Bunavointei pentru UNICEF Romania. Nu imi place sa vorbesc mult despre mine si, in genere, cred ca e mai bine sa las faptele sa spuna ceva in locul cuvintelor, dar am simtit atunci ca nu pot incepe altfel mai bine decat definindu-ma in fata audientei cu care ma intalneam prima data: marturisindu-mi una dintre cele mai mari vulnerabilitati.

Dumnezeu mi-a dat puterea sa ma ridic din genunchi intr-un moment ce parea de nedepasit si sa merg mai departe. Am decis atunci sa-i spun, zi de zi, pentru tot restul vietii, „Iti multumesc” , asa cum pot eu mai bine, fara multe vorbe, prin fapte si prin puterea mea ca femeie de a da mai departe sprijinul primit de la El in momentul de cumpana.

Am studiat informatica, dar am avut sansa de a lucra in televiziune cu pasiune timp de 15 ani, timp in care am cunoscut bucuria de a face un spectacol al vietii pentru milioane de romani care-si doreau sa-si aminteasca de valori precum solidaritatea, generozitatea, increderea in oameni, speranta si indrazneala de a visa pana departe si, mai ales, ce inseamna sa daruiesti fara sa astepti ceva inapoi. Nu doar cuvinte si imagini impresionante ci, mai important decat atat, fapte care au schimbat mii de vieti in bine.

Am avut bucuria de a calatori in multe locuri din lumea larga si de a face documentare in Irak, Statele Unite, Cuba, Asia inainte si dupa tsunami, dar Africa a devenit a doua mea casa. Totul a inceput cu urcusul pe cel mai inalt varf al continentului negru; era o perioada grea in viata mea si simteam ca nu voi putea sa o depasesc decat daca urc un munte, pentru a vedea si ce ma asteapta de cealalta parte a crestei. Am incercat sa-mi schimb viziunea asupra vietii, fara sa stiu ca voi intelege mult mai mult decat am sperat: nu doar care e misiunea mea in viata, dar si faptul ca nu poti cuprinde intelesul problemelor de la tine de-acasa fara sa le cunosti si pe acelea cu care se confrunta lumea din care tara ta este doar o mica parte. Nestiinta, ignoranta nu sunt solutii pentru mine.  

Am fost intrebata deseori de ce sunt atat de interesata de Africa? In ultimii ani am realizat documentare impresionante despre situatia femeilor si a copiilor din Niger, Republica Centrafricana sau Coasta de Fildes. M-am intors cu ele in Romania si difuzarea lor pe posturi de televiziune nationale a stat la baza unor campanii cu un mare impact care facut diferenta, schimband mentalitati ce pareau a ramane la fel pentru totdeauna. 

Dupa ce am devenit eu insami mama, o multime de mame din intreaga tara au venit catre mine cu intrebarile, cu nelinistile, cu problemele lor la care nu gaseau raspunsuri. Pastrez si acum una dintre ele aceste epistole scrisa de o femeie imediat dupa ce a vazut unul dintre filmele Africii. Mesajul ei suna astfel: 

„Am inteles acum o realitate de care auzisem, poate, la stiri, dar nu ajunsese sa aiba ecou in inima mea. Pot sa-mi educ altfel fiica astazi, povestindu-i nu doar ce traim la noi acasa, dar si ceea ce mame si fiice ca noi sunt nevoite sa traiasca in tari parca uitate de Dumnezeu. Poate va suna dur cand ii voi povesti, dar ea trebuie sa stie ca exista fetite in lume supuse traficului uman, violentei in familie si in comunitate, exploatarii sexuale sau muncii la o varsta foarte frageda, trebuie sa stie ca exista in lume copii obligati sa lupte cu arma in mana si mame care mor sau isi pierd copiii pentru ca saracia face ca un simplu vaccin de cativa centi sa fie un lux pe care nu si-l permit, pur si simplu. Am inteles toate acestea mai bine din documentarul si din campania dv, dar exista, totusi, ceva ce inca nu stiu: aud mereu vorbindu-se la televiziune, in ziare, din ce in ce mai des, despre termeni carora nu le patrund intelesul: drepturile femeii. Discutiile pe aceasta tema par a fi pentru elita, iar la noi ajung greu. Sunt o mama cu educatie, am vointa de a evolua, de a intelege si de a-mi educa fata, la randul meu, pentru o viata mai buna pentru ea, dar as vrea sa stiu: care sunt drepturile noastre, explicate pe intelesul tuturor? Cum ajung ele la noi ca informatie pe care sa o asimilam si care apoi sa faca parte din viata noastra de zi cu zi? Cat mai simplu si cat mai direct? Cine poate face ordine in mintea mea de femeie si mama si ma poate ajuta sa inteleg, fara sa fie un efort de nepermis pentru mine?”

Am inteles dupa citirea unei astfel de scrisori ca nu imi e foarte simplu sa-i raspund la intrebare. Ca nu-mi e de ajuns un rand, niciun paragraf, nici macar o pagina spre a da o explicatie buna. 

Despre sintagma “drepturile femeii” am auzit cu ceva timp in urma si,  intuitiv, aveam senzatia ca stiu despre ce e vorba. Sau, in orice caz, ar trebui sa stiu - imi spuneam - ca orice femeie cu educatie, cu dorinta de a evolua, de a intelege. Cu mai bine de un an si jumatate in urma, cand am devenit mama de fata, s-a trezit in mine si dorinta de a-i transmite fiicei mele principii sanatoase pentru o viata mai buna pentru ea.

 

Dar dincolo de intuitie, am incercat sa patrund intelesul vorbelor „drepturile femeii”, pentru ca prin natura muncii mele publice ma loveam din ce in ce mai des de interes real asupra subiectului din partea multor femei din toate colturile tarii, aflate pe diferite paliere de educatie, uneori chiar cu o cariera solida, dar vulnerabile intr-un fel pe care incercau sa-l ascunda fata de cei din jur. Cand mii de mesaje, scrisori, interpelari directe vin catre tine pentru ca esti privit ca un om care poate avea raspunsuri la astfel de intrebari, simti ca ai responsabilitatea de a intelege tu insati inainte de a incerca sa te faci inteleasa. 

Am fost eu insami vulnerabila din pricina unei traume pe care am purtat-o pe umeri din copilarie, care m-a maturizat inainte de vreme. Dar chiar si asa, cu experienta pe care o am astazi, realizez ca am fost mult mai norocoasa decat alte fete asemenea mie. Am suferit alaturi de prietena mea si am trecut greu peste socul din ziua in care, studente fiind, ea mi-a marturisit ca simte pentru prima oara curajul de a se deschide in privinta poverii care ii apasa sufletul de cand era copil.

 

Fusese violata in drumul dinspre scoala catre casa, chiar la intrarea in scara blocului, tacuse cu o cumplita umilinta, de teama ca ar putea fi ucisa daca nu s-ar fi supus, iar peste putin timp s-a remontat, si a urcat purtandu-se cat de firesc cu putinta in compania parintilor, care nu stiusera sa comunice niciodata pana atunci cu proprii copii, astfel incat sa le castige increderea ca, orice s-ar intampla, oricat ar parea de greu, e de ajuns sa se destainuie si vor gasi impreuna o solutie. Faptul ca eu si ea ne cunosteam indeaproape ca si cele mai bune prietene si aveam senzatia ca nu exista secrete, dureroase sau nu, care sa stea intre noi, se dovedea a fi pentru mine ca un castel de nisip in fata primei adieri.

Sunt doar doua dintre motivele pentru care vulnerabilitatea fetitelor a devenit unul dintre subiectele de care am fost atrasa in dorinta de a intelege, de a schimba mentalitati in jurul meu atat cat imi sta in putere. Si cum astfel de lucruri, chiar si odata depasite, nu pot fi insa lesne date uitarii, ele sunt un inceput doar pentru vulnerabilitatea de mai tarziu a femeii.

 

Am avut sansa sa bat pamantul in lung si-n lat si am inteles ca nu pot doar sa vorbesc despre ceea ce citesc in carti,  ca nu e de ajuns, nici nu sunt de formatie dascal, ci profesia mea este aceea de informatician convertit printr-o intamplare care mi-a schimbat cursul vietii la jurnalism, cu precadere cel de televiziune, o sansa pentru mine sa las mii de vieti ale oamenilor pe care i-am intervievat timp de 15 ani sa imbogateasca propria-mi viata si in egala masura, o oportunitate ca, prin munca mea, sa pot schimba mii de destine in bine.

 

Am inteles, asadar, ca nu sunt de ajuns cuvintele atunci cand vrei sa explici o realitate, o posibilitate, un drept al femeii de astazi. E nevoie sa vezi, sa simti pe pielea ta, sa surprinzi imagini cu seva, stari, dureri si sperante, sa impartasesti impresii la cald si sa le aduci in casele cat mai multor oameni, in incercarea de a schimba mentalitati, de a misca suflete si constiinte. Asta puteam eu sa fac, aceasta era unealta mea de lucru: interviul sau documentarul de televiziune. Uneori, ca un puternic semnal de alarma, alteori mergand mai departe, ca un punct de pornire pentru campanii solide de mare impact, ce au facut diferenta, fie inainte de a-i cunoaste si de a pune umarul alaturi de prietenii din UNICEF, fie dupa ce am pornit pe un nou drum impreuna.

 

Am inteles in fiecare colt de lume atins ceva in plus despre semnificatia „drepturilor femeii”.

Am gasit, aproape fara exceptie, pe un alt continent, o alta piesa din puzzle. Fara prea multa teorie, dar cu o practica pe care o pretuiesc am ajuns sa completez in mintea mea, dar si in folosul femeilor care vin catre mine dornice sa inteleaga mai mult, un tablou al umilintei si al resemnarii pentru dureros de multe fete de pe meridiane diferite, in egala masura un tablou al lectiilor de viata necesare pentru orice femeie, oriunde s-ar afla.

 

Discriminarea fetitelor poate incepe chiar inainte de nastere. In anumite state asiatice utilizarea infasunetelor pentru depistarea sexului copilului, urmate de avort in cazul in care e vorba de un fat de sex feminin, a devenit, din pacate, o practica frecventa. Mai dur decat atat, exista colturi ale lumii unde accesul la ingrijirea medicala este nul, asa ca micutul e lasat sa vina pe lume si decizia de a-l sacrifica in cazul in care e fetita e luata dupa aceea. 

Discriminarea timpurie a fetelor in anumite culturi inseamna si malnutritie pentru acestea, lipsa accesului la educatie sau asistenta medicala in favoarea baietilor din familie, socotiti a avea un rol mult mai important pentru viitor, asadar si necesare drepturi in plus fata de surori. Am intalnit in Africa practica traditionala a mutilarii genitale a fetitelor la o varsta frageda, facuta de un vraci al satului cu un cutit care n-a aflat niciodata ce inseamna sterilizarea, iar obiceiul pare menit sa le determine sa inteleaga importanta fidelitatii ca viitoare sotii, in unele comunitati barbatii neacceptand o femeie care nu s-a supus ritualului.

Practicile continua in ciuda numeroaselor rapoarte redactate pe aceasta tema dar in paralel exista si speranta unei schimbari de mentalitate pornind de la liderii comunitatilor in jos, prin cursuri de educatie sexuala ce au inceput sa dea roade. 

Vulnerabilitatea fetitelor poate incepe si cu abandonul lor, din diverse motive, temporar sau definitiv, de catre parinti. La noi acasa multe copile raman cu cheia de gat si cu grija fratilor mai mici in timp ce parintii pleaca la lucru in strainatate. 

Imi amintesc imaginile pe care le-am vizionat cu ceva timp in urma, in care protagonisti erau copii ce luptau cu arma in mana inainte de a sti sa citeasca. Fetite violate, obligate sa plece de acasa de familiile care nu le mai accepta, imi amintesc o fraza care m-a miscat: „Pe campul de lupta, fetele gatesc, sunt violate sistematic, gatesc si lupta.” (Iulia Motoc, profesor doctor in drept international si filozofie).

Fiica mea are 1 an si 9 luni. E un copil cu preocupari normale pentru varsta ei, dar nu aceeasi definitie a normalitatii am intalnit-o pentru copii putin mai mari ca ea pe Continentul Negru.

Nu uiti usor imaginea unui pui de om de 2 ani care-si spala singur sosetele ponosite pe malul unui parau, dar nici povestea de necrezut aflata mult mai aproape de noi, intr-o baraca din preajma Academiei de Studii Economice din Bucuresti, in care zi de zi o pustoaica de un an si jumatate isi hraneste cu biberonul fratiorul de numai 6 luni, cat timp tatal alearga sa munceasca pentru a nu fi nevoit sa-i piarda de langa el, luptandu-se cu saracia si incercand sa acopere lipsa mamei, care i-a parasit. 

Nu e nevoie sa mergi neaparat in statele din America Centrala si de Sud, in Africa sau in Asia, pentru a intalni fete care stiu ce inseamna sa gateasca, sa aiba grija de gospodarie, sa fie parinti pentru fratii mai mici, sa se casatoreasca si sa devina mame la varste mult prea fragede, fie de nevoia de a scapa de saracie, fie supunandu-se legilor nescrise ale etniei din care fac parte. Le gasim si in Romania. 

Asia m-a frapat cu imaginea tinerelor (mult prea tinere) fortate sau educate sa se prostitueze. Si, desigur, nu e singurul loc de pe Pamant unde aceste lucruri au intrat in cotidian: traficul de minore sau de femei adulte.  

Citeam odinioara o statistica a Natiunilor Unite, daca nu ma insel, care spunea ca mai mult de 2/3 din copiii analfabeti ai lumii sunt fete, iar cele mai multe dintre fetele care se casatoresc la varsta de 12 ani isi petrec mai mult de 80% din tinerete fiind gravide. E o lume stramba si ceea ce ar putea-o indrepta ar putea fi doar educatia fetelor. 

Aflata la ONU cu o alta ocazie, il ascultam pe Judecatorul Bhagwati, personalitate care si-a dedicat intreaga viata promovarii drepturilor femeii, si care si-a inceput discursul inspirat de cuvintele unui vechi proverb indian: „Zeii se gasesc acolo unde femeile sunt respectate”.

Sunt doar cateva teme in fata carora nu poti sa stai cu mainile incrucisate. E important sa aflam ce ar putea genera o directie pozitiva pentru viitorul femeilor care chiar se lovesc de probleme despre care nu au habar cum le-ar putea rezolva. De la cele foarte grave, de viata si de moarte, pana la situatiile in care, in Romania zilei de azi de pilda, o femeie nedreptatita care nu vrea sa-si expuna viata intima in ochii tuturor ca unica sansa de rezolvare a problemei sale, in presa tabloida, care i-ar putea deforma povestea fara putinta de a mai repara ceva pentru viitorul sau, al copiilor sai, nu stie incotro s-o apuce. Care sunt drepturile ei, de fapt? Unde sa le caute? Unde gaseste, daca are norocul sa isi permita, un avocat specializat pe aceasta tema? Unde gaseste forta de a lupta in justitie pentru drepturile ei odata ce reuseste a fi bine informata? Ii e la indemana un psiholog care s-o ajute sau e inca o intrebare retorica? Indiferent de nivelul de educatie al fetelor si al femeilor noastre, de nivelul la care a ajuns cariera lor, exista inca frustrari, neputinte, intrebari fara raspuns, umilinte pentru fiecare dintre ele. Au nevoie de curaj si au nevoie de informatie. 

Un ghid de baza pentru drepturile omului, care poate deveni astfel familiar elevilor intocmai la timp pentru ca ei sa fie pregatiti pentru viata, poate fi o idee care, asa cum s-a intamplat la scara larga in Statele Unite, sa prinda radacini si in Romania. 

Imi doresc sa traiesc acea zi in care ideile bune de aici sa inceapa a prinde roade.

 

SURSA: ANDREEA MARIN BANICA

Comentarii

13.01.2014 marilena balint

Draga Andreea,

Imi permit sa te folosesc acest apelativ chiar daca nu am avut bucuria si placerea sa te intalnesc personal, dar pot spune cu inima deschisa ca inteleg ce fel de om esti si ma bucur ca e asa.

Povestea ta a trezit in mine bucurie si tristete in egala masura. Te felicit pentru forta, determinarea si curajul de a merge inainte cu cea mai pozitiva "incapatanare" si deasemeni pentru gentiletea de care dai dovada prin toate aceste proiecte de a sustine si ajuta alte femei sa se pretuiasca ele insele si sa-si protejeze, ajute si indrume copilasii.

Ar fi multe de spus pe aceasta tema, dar si mai multe de facut.

Titlul articolului de mai sus este zguduitor: "Zeii se gasesc acolo unde femeile sunt respectate."

Cat de frumos si emotionant...

As vrea ca un comentariu sa adaug ca o femeie devine ea insasi o Zeita in momentul in care invata sa se respecte pe sine si sa nu tolereze celor din jur lipsa respectului.

Sunt una dintre persoanele care a avut sansa sa interactioneze cu oameni din diverse culturi, sa vad si alte locuri si obiceiuri.

Am fost crescuta cu deosebitul privilegiu de a ma respecta ca persoana, de a crede cu tarie in fortele proprii si mai ales cu dorinta si determinarea de a razbate in viata, indiferent de cat de ostile ar fi circumstantele sau oamenii din jurul meu.

O mama cu deosebit de inalte valori morale m-a invatat sa cred cu tarie in bine si sa-l promovez. Mama de fete la randul meu, sustin cu tarie ca femeia e facuta sa fie iubita, respectata si sustinuta, iar la randul ei sa fie sprijin si ajutor pentru alte femei si indrumator intelept pentru cei care maine vor fi barbati, fiii nostri.

Din pacate am intalnit femei cu foarte putin respect fata de ele insele care au crescut baieti ce au devenit ca si adulti barbati fara respect fata de femei...

As dori din inima ca acesta cateva randuri ale mele sa fie incurajare pentru multe femei care si-au pierdut speranta si vreau sa le asigur ca ori de cate ori in viata ti se inchide o usa, se va deschide o alta mai buna.

Daca pot ajuta cu ceva pe oricare dintre "suratele" noastre, cu mare placere, te rog sa ma informezi.

Cu mult drag pentru tine si toate femininele care citesc,

Marilena.

19.11.2012 carmen nita

Esti un exemplu pentru toate.

Felicitari pentu tot ceea ce faci!

15.03.2012 Elena Roza

Multumesc pentru ca acest site exista, multumesc pentru ca imi inspiri puterea de a trece aproape peste orice. Si eu am o fetita de 3 anisori, si in curand voi mai avea inca o fetita. Discriminarea fetitelor, incepe inainte de a se naste, de foarte multe ori in propriile noastre familii, daca luam in considerare micul comentariu: "a...credeam ca este baiat, ...era bine sa fi fost baiat...". Din pacate nu multi stiu sa primeasca bucuria in inima lor si au, nu de putine ori, fruntile pline de ridurile incruntarii. Majoritatea privesc copiii ca pe niste animale, in functie de ce beneficii sau neplaceri le vor aduce: fetitele au nevoi speciale care impun si cheltuieli mai mari, baieteii sunt cei care duc numele mai departe, ... asa cum la animale si pasari, cele de sex feminin aduc bunastarea in ograda prin inmultire iar daca este de sex masculin trebuiesc sacrificate pentru ca mananca degeaba. Este jenant, pentru noi ca oameni, acest mod de a gandi, si sper ca incet-incet sa ne luminam gandirea si sa ne aducem aminte de "mitul pesterii" al lui Platon. Ca sa nu mai amintesc de cuplurile care vor si nu pot avea bebelusi. Cred, cu toata fiinta mea, ca sunt o mamica binecuvantata si sunt mandra ca sunt mamica de fetita. Si multumesc inca o data pentru ca prin povestea ta de viata si prin munca ta, ai ajutat si vei ajuta multe femei si mamici, sa prinda curaj si sa lupte pentru ele si pentru fetitele lor! Felicitari pentru acest proiect!

12.01.2012 ellysflor

Dureroasa realitate a secolului in care traim.Sa ne ajute Dumnezeu,sa gasim in noi suficienta bunatate, pentru a o putea schimba.

27.07.2011 verona

Mi au dat lacrimile.

Fantastic hmm ce caractere.

Esti minunata si transmiti ceva foarte pozitiv.

Esti o luptatoare.

Te admir.

08.05.2011 ANIUSK

FELICITARI

13.04.2011 Simona13

Am fost la prezentarea de la Timisoara din 8 aprilie...felicitari!

V-am ascultat povestea, mesajul a fost foarte dureros...paradoxal...am simtit cata energie pozitiva transmiteti...

Mult succes in continuare!

06.04.2011 Eu_Stephanie

Bravo, Andreea, de mii de ori bravo pentru toata implicarea ta! Mi-au dat lacrimile citind tot ceea ce ai prezentat mai sus, dar asta este realitatea! Si, intr-adevar, pana nu traiesti anumite lucruri pe pielea ta, pana nu-ti ofera viata anumite greutati pe care trebuie sa le duci in spate, nu poti intelege suferinta unor oameni care au nevoie mare de sprijin si ajutor. Sunt mama a unei fetite de un an si 2 luni si, totodata, sunt si cadru didactic si inteleg foarte bine nevoia de informare si educare a copiilor. Copiii reprezinta viitorul, de aceea trebuie sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a-i ajuta. Succes pe mai departe si sa te ajute D-zeu in tot ceea ce vrei sa realizezi! Romania are nevoie de oameni ca tine!

30.03.2011 nuti _stoica

O poveste de viata impresionata. Felicitari

07.03.2011 raluhagi

Felicitari!!!

05.03.2011 penelopa33

felicitari pentru realizarea acestui proiect!

24.02.2011 mih_ella07

Ma bucur sa vad ca mai calca pe acest pamant si oameni cu sensibilitate la suferintele copiilor si nu numai! Daca este o stire care sa-mi cauzeze suferinta fizica in mod direct, este suferinta la care sunt supusi in mod expres copiii. Teribil de dureros! Sunt parinte si dascal si ma bucur ca existi tu, Andreea, si minunile de oameni care sprijina si coopereaza in acest proiect. Daca exista ceva ce trebuie sa fac, voi face. Copiii merita sa facem lumea mai buna si frumoasa pentru ei si pentru a fi ei fericiti, noi, parintii, trebuie sa avem grija de noi. Cred ca este un proiect "de familie" caruia ii doresc sa progreseze si sa aduca zambetul pe chipul a cat mai multor oameni. Multa sanatate si succes!!!!

24.02.2011 mih_ella07

Nu poti sa nu te bucuri cand ai ocazia sa vezi ca mai sunt si oameni minunati care calca pamantul acesta. Copiii sunt punctul meu sensibil atat ca parinte cat si ca dascal. Intamplarile nefericite in care sunt implicati copii imi produc durere fizica si cred ca ei merita tot efortul nostru de a face lumea mai frumoasa. Sunt foarte fericita ca existi, Andreea, si doresc sa se ridice tot mai multe persoane spre a solidariza acestei cauze. Daca eu pot face ceva, sunt gata oricand cu tot ce pot!

20.02.2011 gabriela

O poveste de viata impresionanta.

Felicitari!!!

Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invita sa vizitati www.fonduri-eu.ro

Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatioru pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a guvernului Romaniei.

Termenii si conditiile pentru accesarea, vizionarea si folosirea acestui site le puteti gasi aici