Tratamentul necorespunzator fata de partener poate include abuzul (fizic, sexual, economic si emotional) sau acte de neglijare care pot afecta, uneori ireversibil, conditia fizica, psihica si afectiva. Din acest punct de vedere vorbim de abuzul partenerului impotriva femeii care degenereaza intr-o violenta patologica demonstrata din perspectiva medico-legala si avand drept consecinte tulburari de stres post-traumatic (atacuri de panica, anxietate, depresie, tulburari de alimentatie, insomnii etc.), sechele neuropsihice, acte de tortura fizica si sexuala (arsuri, vatamari corporale grave fiind afectate si organele interne) si, in ultima instanta, moartea victimei.

Analiza abuzului impotriva femeii, in relatia intima, a evidentiat o serie de modele explicative in raport cu interactiunile dintre barbatul agresor si femeia victima. Astfel, ciclicitatea violentei (Leonore E. Walker, The Battered Woman Syndrome, 1984) cuprinde trei etape intalnite in majoritatea cazurilor de violenta domestica: etapa de acumulare a agresivitatii, “etapa exploziva” si “etapa remuscarii” sau a “pocaintei”. Prima faza este anticipata de o stare in care femeia se simte dominata de partener, din cauza exercitarii controlului acestuia, astfel incat, nu are o imagine de sine pozitiva (se devalorizeaza, nu are incredere in deciziile pe care le ia, se simte inferioara). Acest teren este “favorabil” instaurarii unei relatii tensionate care este alimentata de diferiti factori, precum stresul provocat de problemele cotidiene inerente sau cele de la locul de munca. Pe acest fond, apar incidente minore, care irita barbatul cu toate ca, femeia incerca sa detensioneze atmosfera. Daca aceste incidente sunt consecutive, sentimentul de frustrare al victimei creste considerabil si se impleteste cu dorinta acuta a necesitatii de a face toate eforturile pentru a preveni aparitia altor forme de violenta. Esecul femeii de a realiza acest obiectiv reprezinta pretextul care determina trecerea la urmatoarea etapa, si anume cea a exploziei, caracterizata printr-un acces de violenta ce poate dura cateva zile pe parcursul carora femeia poate suferi mai multe tipuri de abuz. In aceasta faza, comportamentul barbatului are un caracter incontrolabil explicat in contextul declansarii tensiunilor acumulate in prima faza. De obicei, aceasta faza se termina atunci cand intra in actiune “cea de a treia parte” reprezentata de interventia rudelor, prietenilor, vecinilor sau a politiei. A treia etapa se caracterizeaza prin faptul ca agresorul are remuascari pentru actele de violenta manifestate impotriva partenerei. Desi se simte vinovat, de obicei nu isi asuma responsabilitatea pentru actele sale si gaseste motive care sa ii ‘justifice’ comportamentul: “nu stiam ce fac, imi pierd mintile cand beau...alcoolul e de vina!” sau “tu m-ai provocat...daca taceai nu se intamplau toate astea”. In aceasta etapa, comportamentul agresorului se modifica considerabil devenind tandru, atent la nevoile partenerei pe care o asigura ca nu se va mai comporta in acest mod (bineinteles....pana data viitoare...). Aceste faze sunt caracteristice acelor situatii in care femeia ramane in relatia violenta. Daca insa se hotaraste sa-si paraseasca partenerul, ciclul violentei implica parcurgerea altor doua etape: ‘de urmarire’ si etapa ‘lunii de miere’. In situatia in care se ajunge la faza de urmarire, partenerul violent (in situatia in care doreste sa-si pastreze relatia/casnicia) va depune toate eforturile sa-si convinga partenera ca s-a schimbat, nu poate trai fara ea astfel incat ii „cumpara” vigilenta coplesind-o cu atentii si cadouri. In situatia in care nu reuseste sa o convinga, apeleaza la santajul emotional si declara ca se sinucide „viata fara tine nu mai are rost”. In situatia in care strategiile partenerului au succes se ajunge la etapa „lunii de miere” in care partenerii isi fac juraminte de dragoste si isi promit sa nu mai aminteasca de evenimentele neplacute. Sotul devine comunicativ, ii intelege dintr-o data nevoile partenerei, adopta un comportament pasnic pentru a o convinge ca a luat o decizie buna. Din pacate insa, in majoritatea cazurilor, situatia se repeta pana cand femeia ajunge sa se indoiasca de propria persoana si ratiune. Astfel se explica situatia de confuzie pe care o resimte femeia atunci cand este intrebata de ce accepta aceste tratamente.

           Modelul intitulat roata de putere si control (Donald G. Dutton si Andrew Starzomski, Personality predictors of the Minnesota power and control whell. Journal of Interpersonal Violence, 12, 1, 70-82, 1997) este aplicat de catre specialisti atunci cand analizeaza, impreuna cu victima care solicita ajutor, formele de abuz psihologic, economic si sexual. Cele opt ‘spite’ care alcatuiesc roata puterii si a controlului sunt reprezentate de: “intimidare, abuzul emotional, izolare, negare si blamare, santajarea sotiei prin implicarea copiilor; privilegiul barbatului de a fi capul familiei, abuzul economic; utilizarea tehnicilor de amenintare si constrangere”. Aceiasi autori definesc aceste spite ale rotii drept “tactici de control” pe care abuzatorii le folosesc pentru a aplica femeii un “tratament” de corectie care, impreuna cu imbrancelile, loviturile aplicate cu palmele, pumnii si picioarele, la care se adauga fortarea partenerei sa intretina relatii sexuale (viol marital), ii ajuta sa isi impuna forta si controlul dominandu-si astfel partenera. Sotul abuzator dezvolta, in acest fel, un ‘sindrom al abuzului de putere si control’, utilizand o serie de tehnici. Din acest punct de vedere, foloseste intimidarea si constrangerea recurgand la o serie de strategii: distruge bunurile personale ale victimei sau pe cele comune; dezvolta un comportament nonverbal agresiv (mimica, atitudini, actiuni) care ii declanseaza victimei starea de frica sau chiar panica; o ameninta cu bataia sau chiar recurge la acte similare; ameninta ca o paraseste sau ca se va sinucide; utilizand obiecte periculoase (arme albe sau arme de foc) o obliga sa comita acte ilegale; o obliga sa renunte la plangere (in cazul in care a facut acest lucru) agresand animalele de companie sau minorii.

           Din punct de vedere economic si emotional, femeia este abuzata in conditiile in care partenerul o impiedica si nu o incurajeaza sa isi gaseasca un loc de munca (daca este casnica sau somera) sau daca partenera este angajata ii ridiculizeaza munca/profesia in mod constant ceea ce produce, in cele mai multe cazuri, crearea unei imagini negative despre propria persoana. Totodata, victima este impiedicata sa detina orice informatie cu privire la bugetul familiei pentru simplul motiv ca nu este in stare sa inteleaga lucruri asa de importante cum sunt administrarea resurselor financiare. Astfel de tehnici sunt ‘consolidate’ in contextul in care partenerul abuzator isi determina victima sa ii ceara o anumita suma de bani care, ulterior, ii este sustrasa astfel incat o face sa se îndoiasca de capacitatile ei intelectuale. Controlul coercitiv si manifestarea dominarii constau in recurgerea si utilizarea privilegiului obtinut prin intermediul casatoriei care ii legitimizeaza abuzatorului faptul ca este capul familiei. Din aceasta cauza, sotul abuzator adopta un comportament care ii justifica apelativul de “stapan al domeniului”: el este cel care poate verifica cand, unde si cu cine se intalneste partenera si ii interzice orice contacte sociale care ii submineaza autoritatea; are dreptul sa ii interzica partenerei folosirea unor metode contraceptive; este cel care hotaraste ce vestimentatie trebuie sa adopte consoarta iar acesteia ii revine obligatia de a-i cere acordul pentru orice act pe care doreste sa il intreprinda; este indreptatit sa isi manifeste excesiv gelozia. Cu alte cuvinte nu face altceva decat sa compenseze deficitul acut de incredere in propria persoana si sa isi justifice astfel propriile actiuni. Negarea si blamarea victimei de catre agresori precum si folosirea (in situatia in care exista) copiilor reprezinta insa formele de control coercitiv cele mai severe care afecteaza profund starea psihica si emotionala atat a femeii, cat si a copiilor. Intr-un astfel de context, s-a constatat ca partenerul agresiv nu considera ca abuzurile savarsite au importanta si gravitatea pe care le percepe femeia si ii gaseste nejustificate temerile pe care acesta le are. Pe un asemenea fond, agresorul isi construieste pledoaria si o determina pe victima sa se autoinvinovateasca pentru situatia in care se afla, mai ales, atunci cand sunt implicati si copiii. In multe situatii, acestia sunt folositi de catre partenerul abuzator pentru a-si convinge sotia ca totul s-a petrecut din cauza exagerarilor ei si ca situatia nu este chiar atat de grava. In conditiile in care femeia a parasit relatia sau chiar a obtinut divortul, fostul partener o ameninta ca ii va lua copiii sau se foloseste de vizitele in care relationeaza cu acestia pentru a o hartui si invinovati atribuindu-i responsabilitatea comportamentului violent.

          Relatia victima-abuzator trebuie analizata si in contextul a doua concepte care ajuta specialistul sa identifice perceptia pe care o are femeia abuzata despre relatia cu partenerul. Astfel, majoritatea femeilor victime doresc sa “pastreze” aspectele pozitive ale relatiei si sa “evite” ceea ce poate declansa conflicte.  Iata de ce majoritatea femeilor care se confrunta cu parteneri agresivi ezita mult timp sa intreprinda actiuni care sa conduca la modificarea situatiei tensionate (sa spuna prietenenilor, rudelor sau sa se adreseze specialistilor) deoarece sunt convinse ca au forta necesara sa isi schimbe partenerul aratandu-i dragoste si indeplinindu-si datoria de sotie. Sunt constiente de faptul ca actuala relatie nu se poate compara cu ceea ce a trait impreuna cu partenerul la inceput, sunt constiente ca visul de a avea o relatie linistita si frumoasa este spulberat dar lupta cu indarjire. Se considera responsabile ca nu depun suficient efort iar frustrarea permanenta este cea care alimenteaza lupta dintre “ceea ce este in prezent” si “cum ar trebui sa fie”. Pendularea continua ingreuneaza decizia femeii de a continua sau nu relatia. Studiile intreprinse in acest sens evidentiaza ca, in medie, femeile parasesc si se reintorc in relatia abuziva de cinci ori inainte de a renunta definitiv la partenerul violent. 

Sintetizand cele mentionate anterior, exista mai multe forme de abuz exercitate de catre partener impotriva femeii: abuzul fizic, emotional, sexual si economic. 

Abuzul fizic debuteaza cu gesturi si acte dureroase indreptate impotriva femeii sau persoanelor importante pentru aceasta: copii, parinti, frati, bunici etc. Dar, in acelasi timp, vizeaza si intimitatea fizica. Astfel, abuzul fizic imbraca mai multe forme de manifestare: impingerea, plesnirea, rasucirea bratelor, trasul de par, lovituri aplicate cu pumnii sau picioarele, desfigurarea, provocarea de vanatai, contuzii, arsuri, fracturarea oaselor, traumatisme craniene in urma aruncarii in victima cu diverse obiecte, folosirii armelor sau izbirea acesteia de mobila si pereti. Unele forme ale abuzului pot provoca, in final, moartea victimei. O forma particulara a abuzului fizic este cel savarsit asupra femeii insarcinate cu efecte negative atat asupra femeii, cat si asupra fatului si, ulterior, asupra dezvoltarii optime a acestuia din punct de vedere fizic si psihic. Abuzul fizic in perioada in care femeia este insarcinata reprezinta una dintre principalele cauze ale avortului spontan. In cele mai multe situatii, abuzul fizic este urmat de cel sexual.

Abuzul sexual este, in majoritatea cazurilor de violenta domestica, precedat de cel fizic. Majoritatea femeilor victime ale violentei partenerului marturisesc, intr-o prima faza abuzurile fizice si ascund abuzurile sexuale constand in acte sado-masochiste, sodomie, sex oral, introducerea diverselor obiecte in vagin, obligarea de a viziona filme pornografice in vederea asimilarii tehnicilor sexuale, obligarea partenerei sa se prostitueze, viol marital. Violenta sexuala este responsabila de aparitia unor tulburari psihopatologice precum autoizolare, autoblamare, tentative de suicid, consum excesiv de alcool.

Abuzul emotional/psihologic au o prevalenta ridicata in toate formele de abuz exercitate de partenerul violent asupra femeii. Exista insa si situatii cand, abuzul emotional se manifesta izolat prin utilizarea unor strategii ce vizeaza privarea victimei de a-si indeplini nevoile si dorintele personale, folosirea intimidarilor, injuriilor, amenintarilor, distrugerea bunurilor personale, interzicerea de a relationa cu parintii, rudele, prietenii, vecinii, uciderea animalelor de companie preferate. Prima faza a abuzului emotional consta in instaurarea sentimentului de frica. Victimele traiesc intr-o stare de nesiguranta permanenta fata de producerea unui atac care implica violenta fizica ce poate avea consecinte negative pentru propria siguranta sau pentru cea a copiilor. Cronicizarea acestei stari determina aparitia panicii, a sentimentului de teroare responsabile pentru starea de agitatie pe care femeia o resimte in preajma partenerului. Frica, panica si teroarea, in momentul in care ating cote paroxistice, genereaza depersonalizarea victimei astfel incat, aceasta devine o marioneta, un simplu executant al dorintelor si nevoilor exprimate de abuzator. In acest fel, in anumite situatii, femeia se confrunta cu o suprasolicitare in raport cu reponsabilitatile cotidiene. Aceasta etapa este constientizata de catre victima, si in foarte putine situatii, femeia se confrunta cu o forma de abuz emotional subtila, fundamentata pe rolurile de gen pe care trebuie sa le indeplineasca in momentul in care se implica intr-o relatie/casnicie. Supraincarcarea cu responsabilitati reprezinta una din principalele cauze ce determina autoblamarea victimei, in conditiile in care esueaza in incercarile de a mentine relatia. Astfel, isi consuma energia, din punct de vedere fizic si emotional, fara a obtine o compensare din partea partenerului fata de efortul depus. Aceasta stare de fapt ii ofera partenerului abuzator pretextul de a manifesta fata de femeie o serie variata de atitudini precum imputari de tipul: „nu esti buna de nimic”, „nu te duce capul”, „esti incompetenta”, „nu esti in stare nici macar sex sa faci”. Se produce, in acest mod, degradarea psihica a femeii care nu mai are incredere in propria persoana, in abilitatile si calitatile cu care reusea, anterior manifestarii abuzului, sa solutioneze problemele cotidiene. Sentimentul de frustrare este cu atat mai mare cu cat, victima este atacata in insasi esenta feminitatii: pe de o parte calitatea de a fi o buna mama, pe de alta parte, natura senzuala, afectiva, sensibila a sotiei. Sentimentele de rusine, scaderea stimei de sine sunt cu atat mai dramatice, cu cat sotul isi blameaza partenera in fata copiilor, rudelor, prietenilor, vecinilor.

Abuzul economic reprezinta o alta forma de manifestare a violentei domestice concretizata prin obstructionarea independentei financiare, controlul banilor si al cheltuielilor, impiedicarea femeii de a munci, ignorarea parerii acesteia in ceea ce priveste problemele financiare cu care se confrunta familia, refuzul partenerului de a contribui la bugetul familiei, inaccesul femeii la propriile resurse financiare.

 

Lect. univ. dr. Valentina Rujoiu
Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala
Departamentul de Asistenta Sociala
Universitatea din Bucuresti