Nu am experienta unui medic, nici macar a unei asistente care lucreaza ani de zile intr-un spital de copii. Sunt la randul meu mama, si probabil ca cei 3 ani de Scoala Sanitara pe care i-am urmat m-au format in asa fel incat imi place sa citesc, sa caut, sa aflu si sa impartasesc tot ceea ce stiu, mai ales legat de copii.

          Mereu am spus ca “a fi mama” reprezinta examenul principal si cel mai important test al vietii pentru fiecare femeie. Invatam sa daruim, invatam sa primim si invatam… cum sa invatam. Dincolo de situatia profesionala, statutul social sau situatia materiala, in “meseria” de parinte suntem egali. Ne punem aceleasi intrebari si ne intereseaza aceleasi lucruri: cum sa ne ingrijim si sa ne crestem cat mai sanatos copiii, cum sa le vorbim sau cum putem sa ii ajutam sa se formeze frumos. Asadar… pentru cei mici care ne privesc de fiecare data cu ochii mari, dependenti de dragostea si atentia noastra, trebuie sa invatam la randul nostru sa ne organizam in asa fel incat sa le dedicam timpul si toata atentia de care ei au atata nevoie. Trebuie sa invatam ce e bine sa facem si ce e bine sa nu facem, sa fim atente la gesturile pe care noi le facem, la modul in care le vorbim si, in general, la tot ceea ce le oferim. Pentru ca, pornind de la ceea ce noi le oferim acum, copiii nostri se vor dezvolta si se vor forma, mai tarziu, ca aduti.

          Traiectoria pe care o are dezvoltarea psihica a copilului nostru depinde, intr-o foarte mare masura, de mediu familial si social in care acesta creste. Afectiunea, educatia si interesul  parintilor, interactiunea cu alti copii de varsta lui dar si cu adulti care au o anumita conduita morala  - fiecare dintre aceste aspecte are un cuvant greu de spus in formarea micutului nostru. Se poate intampla ca un copil sanatos si foarte inteligent sa aiba totusi un comportament anormal pentru varsta lui. Poate fi, de exemplu, introvertit sau, din contra, mult prea rebel; poate fi furios sau de o timiditate exagerata, iar explicatia are la baza de multe ori mediul familial in care creste si se dezvolta.

          Fiecare gest pe care noi il facem este perceput intr-un anume fel de cei mici, iar modul de perceptie difera de la un copil la altul. Un mediu conflictual (mama si tata nu se mai inteleg, sunt in divort sau au divortat deja), o familie in care nu domneste echilibrul si buna dispozitie, lipsa comunicarii parinte-copil (parintii nu stiu cum sa se apropie de copilul lor, nu discuta despre ceea ce acesta isi doreste sau ce il preocupa), absenta afectiunii, lipsa jocurilor care sa antreneze intreaga familie si interesul scazut fata de educatie din unele familii care nu isi trimit copiii la scoala - toate acestea pot afecta dezvoltarea unui copil si pot declansa tulburari psihoafective.

          Una dintre cele mai frecvente situatii la momentul actual care poate duce la astfel de tulburari este atunci cand parintii nu mai gasesc un punct comun in relatia lor, cand fiecare pare sa o ia pe un alt drum iar certurile devin din ce in ce mai dese, de multe ori  in prezenta copilului. Sau atunci cand parintii sunt separati, iar copilul ajunge sa isi imparta viata intre vizitele la mama si vizitele la tata. Acesti micuti pot dezvolta un comportament introvertit sau, din contra, rebel, isi pot cauta refugiu in compania asa numitelor “gasti” de cartier , se apuca de fumat, droguri, si pot deprinde obiceiuri care le pot pune in pericol chiar viata.

          Si o schimbare majora in familie poate avea ca rezultat o tulburare psihoafectiva. Venirea pe lume a unui fratior sau a unei surioare poate fi o noutate care poate declansa in mintea unui copil sentimente de gelozie si teama ca nu va mai primi niciodata aceeasi atentie si dragoste ca pana acum. O solutie simpla si usor de pus in practica este sa ne pregatim copilul din timp pentru venirea unui bebelus prin discutii deschise, pe intelesul lui, incercand pe cat posibil sa ii alungam teama, asigurandu-l ca dragostea pe care o avem pentru el nu se poate schimba nicicand si va ramane la fel. Iar ideea ca va avea un partener de joaca da aproape de fiecare data rezultate.

          O alta situatie care poate determina tulburari psihoafective la copiii scolari este aceea in care unul sau ambii parinti sunt exagerati in pretentii, le fac observatii copiilor la fiecare greseala facuta in prezenta colegilor sau a prietenilor de joaca, si sunt practic mereu “cu ochii pe ei”. Este bine ca observatiile sa nu fie facute “cu martori” pentru ca atunci copilul poate avea senzatia ca el nu este capabil sa faca ceea ce i se cere, ca vrem sa il facem de rusine, se retrage in sinea lui, autoizolandu-se, sau isi poate gasi un anturaj nepotrivit pentru varsta lui. Putem obtine mult mai mult daca atunci cand copilul greseste temele, spre exemplu, ne asezam alaturi de el si il ajutam sa refaca tema respectiva, laudandu-l in final ca a reusit sa isi corecteze singur greseala.

          Manifestarile psihoafective si problemele de comportament la copiii sanatosi, inteligenti, care nu sufera de nici o boala sunt numeroase si variaza in functie de varsta copilului: suptul degetului, roaderea unghiior, diversele ticuri, timiditatea excesiva, dependenta fata de unul dintre parinti sau fata de bunici, starile de furie, negativismul, atitudinea de copil introvertit sau rebel, etc. In spatele fiecarei tulburari psihoafective se poate afla o greseala in educatie, aparent minora, dar cu repercursiuni pe termen lung. Este bine sa nu punem aceste manifestari pe seama unor deprinderi proaste, si daca observam astfel de manifestari la copilul nostru sa mergem la un medic specialist, singurul care poate sa puna un diagnostic clar sau sa stabileasca daca exista vreo problema reala de comportament.

Sursa: Mihaela Varzan