Tehnica alaptarii

In toata perioada alaptarii, raman valabile cateva reguli:  

1.  Inainte de a fi pus la san, copilul trebuie schimbat de scutece si se vor face toate manevrele de ingrijire si curatenie. Dupa alaptare nu este bine sa fie deranjat, pentru ca ar putea sa verse. Este indicat ca, inainte sa fie pus la san, mama „sa se ocupe" putin de sugar: il va ridica in sus, se va juca cu el, ii va vorbi cu blandete. Aceste „pregatiri afective" inaintea suptului creeaza sugarului reflexe conditionate pozitive fata de alimentatie, si favorizeaza reglementarea sucurilor digestive in vederea suptului.

2. Mama trebuie sa-si spele mainîle si sanul. Sanul va fi spalat de 3 - 4 ori pe zi cu apa calduta, iar inaintea supturilor mameloanele vor fi sterse cu ceai de musetel, sau apa fiarta si racita. Nu se intrebuinteaza nici un fel de substanta dezinfectanta (alcool, acid boric). Va imbraca un halat curat, usor de manipulat pentru a oferi sanul.
Inainte de a-i da copilului sa suga, se storc cateva picaturi de lapte pe o compresa pentru a elimina laptele din partea terminala a canalelor galactofore, care ar putea fi infectat.

3. In timpul alaptarii, mama va avea numai aceasta preocupare.

In primele 4 - 5 zile dupa nastere, mama poate sa alapteze culcata in pat, cu trunchiul usor sprijinit de o perna. Pozitia va fi usor laterala de partea sanului pe care-1 ofera copilului. Copilul va fi adus la san infasat, eventual intr-o paturica, care sa-i mentina pozitia.

După 4 - 5 zile, alaptarea se face in pozitie sezanda, pe un scaun comod, cu spatar. Majoritatea mamelor se aseaza picior peste picior, sustinand copilul pe piciorul mai ridicat, sau aseaza un taburet mic sub picior.

Copilul va fi luat in brate, cu capul sprijinit si usor ridicat pe unghiul pe care-1 formeaza bratul si antebratul mamei de partea sanului pe care i-1 ofera, in asa fel incat gura copilului sa ajunga in dreptul mamelonului. Trunchiul copilului va fi sustinut in poala mamei.

Cu cealalta mana, mama va sustine sanul intre degetul aratator si cel mijlociu, astfel ca greutatea sanului sa nu apese gura copilului, sau sa-i astupe nasul.

Degetul mare, asezat deasupra aratatorului prin presiunea usoara asupra sanului, va ajuta la evacuarea laptelui. La inceput va atinge obrazul copilului cu sanul; copilul isi va intoarce capul catre san.

Cu blandete, mama va introduce mamelonul si o parte din areola in gura copilului. Este   importanta prinderea in gura si a areolei, pentru ca numai astfel suptul va determina curgerea laptelui. Suptul  este un  reflex neconditionat, innascut,  prezent la  toti  copiii  normali, si  la majoritatea copiilor nascuti prematuri. Gura si cavitatea bucala a sugarului sunt adaptate actului suptului. Majoritatea nou-nascutilor il realizeaza de la inceput, in conditii bune,  trebuie numai ajutati.

Se continua sustinerea sanului pentru a nu impiedica respiratia. Desigur, primele supturi nu sunt perfecte. Copilul poate pierde mamelonul, sau sa inceteze sa mai suga. Se intervine cu blandete, se misca putin mamelonul in gura copilului, se stoarce putin lapte pentru a-i destepta reflexul de inghitire. Daca copilul adoarme la san, se fac usoare manevre pentru a-l trezi, batandu-l usor pe obraji sau atingandu-i obrajii si fruntea cu o bucatica de vata muiata in  apa. Daca copilul continua  sa  doarma, este  mai  bine sa fie lasat in pace. Va fi alimentat mai bine la suptul urmator. Nu trebuie obisnuit sa adoarma la san.

Dupa supturi se recomanda ca sugarul sa fie tinut cateva minute in brate, in pozitia verticala, pentru a elimina aerul din stomac.  Se aude o usoara bolboroseala a aerului eliminat pe gura (eructatie sau ragaiala).

Dupa ce a eliminat aerul, sugarul va fi asezat in pat, in pozitie laterala, punandu-i in dreptul gurii o batista. S-ar putea sa regurciteze, adica sa elimine pe gura o cantitate mica de lapte, odata cu aerul. Spre deosebire de varsaturi, laptele nu este modificat si nu este aruncat la distanta, adesea el curge pe langa gura copilului. Regurgitatia nu are semnificatie de boala.

Sursa: Alimentatia sugarului, scrisa de Mara Ricman, colectia Medicina pentru toti, 1987.