Ma numesc Raul-Aurelian TOMA si sunt top personal trainer de fitness, bodybuilding si arte martiale pentru Worldclass Romania, realizator si prezentator al emisiunii "Sport si nutritie" pentru Radio Bucuresti FM si colaborator al revistelor Bfresh, BeauMonde, The art of living, Etiquette. Inainte de toate acestea insa, sunt antrenor.
Sunt cel care are grija de sanatatea ta (ca preventie sau ca recuperare), si cel care iti mentine forma fizica la un nivel bun, sau ti-o imbunatateste radical. Iti indrum pasii in sala de antrenament sau in antrenamentele outdoor, si am grija ca tot ceea ce faci in sala sa fie sigur si potrivit pentru tine. Eu sunt cel care iti alcatuieste un program de antrenament conform cu nevoile tale reale, te motivez atunci cand tu nu mai poti sau te felicit atunci cand faci ceva foarte bine. Stau langa tine de cand intri pana cand iesi din universul acesta al unei sali de sport, si iti organizez viata si dieta pe baze noi, sanatoase si echilibrate.
Tot eu sunt si martor la evolutia ta, la succesele tale, si stau alaturi de tine cand iti este mai greu, atunci cand transpiri si cand te doare, atunci cand simti ca vrei sa renunti dar continui, pentru ca o faci pentru tine. Sunt cel care iti schimba viata. Sunt ANTRENORUL tau!
In aceasta calitate am cunoscut-o pe Andreea si am inceput colaborarea cu ea, si tot in aceasta calitate incep sa va cunosc si pe voi, sa va transmit cunostiintele mele, ideile mele, principiile unei vieti echilibrate si sanatoase. Sunteti prietenele Andreei, si prietenele mele in acelasi timp. De aceea, va ofer tot ce este mai bun in acest domeniu.
Voi incepe cu inceputul, asa cum este normal. Vorbim despre sport, despre diete, despre necesitatea unui stil de viata sanatos, de lupta cu bolile, cu stressul. Dar cati va spun de ce sa facem sport, de ce sa mancam echilibrat, de ce sa dormim normal? Sunt multe teme specifice despre care voi vorbi in viitor, dar am sa incep cu beneficiile pe care practicarea organizata a sportului ni le aduce noua. Pentru ca zona de activitate a Andreei se afla in jumatatea feminina, frumoasa si sensibila a omenirii, am sa accentuez efectele pozitive ale sportului pentru femei, indiferent de varsta la care este practicat.
1. Creeaza si mentine o buna conditie fizica - din pacate, majoritatea joburilor pentru femei presupun astazi un stil de viata sedentar, iar acest lucru in mod cert nu duce la o conditie fizica buna. Exista si opusul acestei stari, in care jobul obliga la un efort fizic disproportionat cu posibilitatile fizice normale ale unei femei, lucru care duce la epuizarea fizica si tot la o conditie fizica precara.
Mai intai sa definim conditia fizica, conform DEX: reprezinta situaţia unei persoane (mai ales sportiv) din punctul de vedere al stării sale fizice şi al antrenamentului (exista si un termen specific: fitness-ul). Atunci cand incep sa practic un sport, indiferent care este acela, dar sa fie practicat in mod organizat, constant si intens, imi voi imbunatati starea fizica generala, conditia fizica si sanatatea.
2. Integrarea intr-un grup de oameni sanatosi - socializarea este foarta importanta pentru oameni, iar cei care practica sport reprezinta un grup aparte, cu indeletniciri comune, cu un grad mare de optimism, cu preocupari ce tin de sanatate si preventie. Femeile tind sa comunice mai mult, sa creeze grupuri si prietenii mult mai repede decat barbatii; de aceea devine foarte importanta componenta acestui grup si domeniile comune de interes, gradul de optimism si incredere in sine al fiecarei membre.
3. Creste mult gradul de incredere in tine si respect fata de tine insuti - este uluitor cat de multe femei duc lipsa fortei interioare, sunt tematoare si neincrezatoare in fortele lor. Din clipa in care incepi sa faci sport, treci peste multe bariere fizice si psihice (pe care le percepi ca fiind limitele tale), iar depasirea acestor limite te face sa simti ca iti este la indemana sa schimbi orice in viata ta, sa iei decizii complexe si sa le aplici. Acest lucru este foarte usor explicabil prin efectul pe care exercitiul fizic il are asupra organismului tau, prin eliberarea unor hormoni care au efecte benefice (endorfine, melatonina, serotonina).
4. Iti asigura un tonus muscular bun - tonusul muscular reprezinta o stare de tensiune usoara dar permanenta, existenta in mod normal la nivel muscular, care asigura postura organismului. Orice om neantrenat va avea un tonus foarte slab, un aspect pufos al muschilor si consistenta unei meduze. Aspectul este neplacut si il intalnim inclusiv la femeile care nu au probleme cu greutatea. Dimpotriva, un om implicat in activitati sportive va avea un tonus muscular bun, o musculatura bine definita si puternica, placuta ca aspect exterior.
5. Capacitate mentala crescuta - inca din copilarie implicarea in activitati sportive organizate te ajuta sa fii mai riguroasa, mai bine organizata, mai atenta cu distribuirea timpului si organizarea lui, mai implicata in activitatile curente pe care le ai. In functie de sportul pe care il practici se dezvolta reflexe, rapiditatea gandirii, a analizei situatiilor variate, a atentiei distributive si se incurajeaza luarea unor decizii in conditii dificile. Sportul nu trebuie opus scolii, asa cum se practica la noi in societate - o societate din ce in ce mai slaba si mai bolnava. Nu uitati: mens sana in corpore sano.
6. Elimina tulburarile de personalitate - prin sport dirijam accesele de agresivitate catre miscari coordonate si controlate in sali speciale, unde practicam arte martiale, box, lupte, bodybuilding, etc. Efortul din timpul antrenamentelor ne oboseste indeajuns ca sa nu mai dorim sa fim agresivi. Invatam sa ne controlam pornirile si sa le stapanim. Dimpotriva, daca suntem prea timizi vom invata sa fim mai curajosi in viata de zi cu zi. Echilibrul interior este caracteristic celor care practica sport in mod organizat. Desi poate aparea ca apanaj al sexului tare, dezechilibrul emotional manifestat prin agresivitate este intalnit si la femei, iar timiditatea si lipsa de implicare se trateaza prin sporturile de echipa.
7. Elimina insomnia - o caracteristica a vietii moderne este data de insomnie. Poate fi indusa in mod voit (petrecerea noptilor in diverse locuri), sau favorizata de stress, de televizor sau calculator. Prin miscare eliminam diferite toxine, relaxam musculatura si ne relaxam psihic. Eliberarea de serotonina si melatonina ne ajuta sa dormim mai bine, iar endorfina da o stare de satisfactie si de bine celor care se antreneaza regulat.
8. Reduce riscul afectiunilor cardiovasculare - numarul cel mai mare de decese in lume este provocat de afectiuni ale inimii. Atunci cand facem sport, muschiul inimii va fi mai bine antrenat, va pompa mai mult sange, va bate mai regulat si va fi mai putin predispus la diferite afectiuni caracteristice unui om sedentar.
9. Incetineste procesul de deteriorare a muschiului inimii - muschiul inimii se comporta ca orice muschi, iar un muschi antrenat va imbatrani mai greu. Aportul de sange creste, odata cu acesta substantele nutritive si oxigenul necesar vietii.
10. Incetineste imbatranirea, ca proces fizic general.
11. Te determina sa te hranesti sanatos si echilibrat - aceasta este o problema foarte importanta a vietii noastre. O femeie care face miscare are alte nevoi alimentare si este mai constienta de importanta unei diete echilibrate. Ea se va hrani conform nevoilor sale, conform unui orar al meselor bine stabilit, pentru ca este de evitat sa compromiti efectele pozitive ale miscarii printr-o alimentatie haotica si nesanatoasa.
12. Implica suplimentarea cu minerale, vitamine, antioxidanti - necesitatile organismului unei femei care face sport (in ceea ce priveste cantitatile de minerale, vitamine si antioxidanti) sunt diferite de ale unei femei sedentare. Suplimentarea se face pe cale naturala (prin mancare) si artificiala (prin pastile). Astfel se evita carentele de minerale si vitamine, foarte periculoase pe termen lung. Sa nu uitam ca femeia ramane insarcinata, naste si hraneste un copil. Ce se intampla daca nu are nici macar pentru ea strictul necesar?
13. Creste secretia de serotonina si endorfina - hormoni foarte importanti in relaxarea noastra si in asigurarea unui somn linistit.
14. Intinereste pielea - ii pastreaza elasticitatea, ii reda fermitatea si tine vergeturile departe.
15. Modifica metabolismul - o femeie implicata in sport are un metabolism activ, orientat spre furnizarea de energie, nu spre stocare (asa cum este metabolismul lent al unei femei sedentare). Vei putea manca mai mult si mai bine, fara grija kilogramelor in plus. Dietele tinute fara sport lenevesc metabolismul si te introduc intr-un cerc vicios din care nu mai ai iesire. Prin sport creste masa musculara, cea care consuma energia in organism. Asta nu inseamna ca vei avea muschii unui barbat.
16. Schimba compozitia organismului (muschi versus grasime) - exista un singur mod sanatos prin care poti schimba raportul de grasime/muschi in organism: sportul. O masa musculara mare si un tesut adipos mic (dar necesar) reprezinta cheia unui organism sanatos si frumos.
17. Creste rezistenta la diverse boli - sistemul imunitar al unei femei active este mai puternic decat al uneia sedentare. Recuperarea dupa diverse boli este mai rapida si efectele negative sunt mai reduse. Sa nu credem insa ca sportivele nu se imbolnavesc. Si ele sunt predispuse, dar cu o rezistenta la bolile comune mai mare decat a celorlalte. De asemenea, abuzul de medicamente nu exista, iar vizitele la doctor sunt mai rare.
18. Creste calitatea vietii la bolnavi.
19. Integreaza social persoanele cu handicap fizic - in Romania mai putin, din pacate. Dar in strainatate, nu uitati ca exista competitii majore (olimpiade, campionate mondiale....etc) dedicate oamenilor cu handicap, de multe ori performantele sportive ale acestora fiind dincolo de intelegerea oamenilor normali. Un handicap fizic nu trebuie sa insemne sfarsitul unei vieti, ci adaptarea la una noua.
20. Creste densitatea osoasa, prevenind osteoporoza - acest capitol este de interes mai ales pentru femei, pentru ca prin sport creste rata de absorbtie a calciului in oase.
21. Reduce colesterolul rau LDL, creste colesterolul bun HDL - dincolo de controversele ridicate de valorile actuale date de OMS ca fiind sigure, problema colesterolului este reala si trebuie tratata ca atare.
22. Asigura o circulatie sangvina buna si o capacitate cardiovasculara buna, regularizeaza presiunea sangelui.
23. Asigura un ciclu respirator complet si puternic, favorizand oxigenarea intregului organism.
24. Face mai usor de suportat durerile pre si menstruale, element deloc de neglijat.
Aceasta lista de beneficii ar trebui sa te faca sa te gandesti de cateva ori la tine. La viata ta, la idealurile tale, la visele tale. La drumul tau. Nimic din ceea ce iti propui nu vei putea realiza daca nu vei beneficia de o sanatate adecvata, de un corp frumos si sanatos.
Pana la viitorul meu articol te astept si pe site-ul meu: www.raul-trainer.ro. Si nu uita:"knowledge is my power"!
Nu exista nici un comentariu
Vrei sa beneficiezi gratuit de facilitatile proiectului?
Fa-ti contSau suna la 116 111. Apel gratuit din retelele TELEKOM ROMANIA
Da click si citeste
Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invita sa vizitati www.fonduri-eu.ro
Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatioru pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a guvernului Romaniei.
Termenii si conditiile pentru accesarea, vizionarea si folosirea acestui site le puteti gasi aici