Sufar de depresie si atac de panica de 7 ani ,Mi sa prescris antidepresivele mirzaten si carbamazepina pe care le iau tot de atata timp.le voi putea lua toata viata?

buna,si eu sunt o anxioasa dar vreau s ava intreb pe voi cu mai multa experienta ca mine in aces domneniu neplacut voi ati avut furnicaturi pe maini si picioare?la mn se manifesta mai mult pe partea stanga de corp eu nu mai iau tratament acum,dar acele furnicaturi si panica le mai am !

Am fost diagnosticata acum cateva zile de neurolog cu spasmofilie neurogena.Mi s-a prescris magneziu, si pastille antistres.As vrea sa stiu daca pot face ceva mai mult de atat,, pentru a afla cauza bolii si a o trata definitiv nu doar pt. o perioada. Am doar 27 de ani si acum am intrat in panica datorita diagnosticului, si nu mai stiu la cine sa apelez.M-am gandit eventual la niste terapii homeopate, poate reusesc sa mai diminuez din tremurul mainilor.

Pentru lorees25, din descrierea ta nu mi se pare ca nu sunt grave manifestarile tale. Timp de 6 ani am urmat tratament cu paroxetina, dar cu tratament starile mele proaste dispareau ca prin minune. Am putut sa imi vad de munca, de sofat...Incet, incet, am redus doza si ma bucur enorm ca de un an de zile am renuntat la medicatie. Am putut. Sunt in continuare sensibila, nu pot spune ca m-am vindecat, dar pot trai fara tratament, ma pot gandi sa am un copil, o viata normala. Am fost foarte rau la inceput, am ajuns de urgenta la spital si am stat o luna internata la psihiatrie, doar eu stiu prin ce sentimente am trecut, dar a trecut. As dori sa transmit si altora din optimismul meu, se poate trai cu afectiunea asta, trebuie multa rabdare, si sustinere. Curaj!

De aproximativ 2 ani si viata mea a luat o turnura anxioasa, ca sa zic asa. Desi de vreo cateva luni abia am inceput sa accept faptul ca ceva nu e in regula cu mine. Atat de multa Media peste tot pe unde introrci capul si atat de multe evenimente negative ce se petrec mai peste tot in lume mi-au tuburat viata in asa fel incat aproape mereu gandesc negativ. Orice ''pas'' pe care il fac eu sau familia mea imi provoaca temeri de genul: daca nu e bine sa ia hotararea aia; daca se intampla ceva in aglomeratia aia; daca se intampla ceva in drum cu masina; daca zborul cu avionul poate fi periculos din mai multe motive; daca si la noi incepe un razboi asa cum sunt si in alte state...sau un atac terorist sau cu arme chimice...sau....E greu ca aproape in fiecare zi sa traiesc cu aceste temeri care afecteaza nu doar pe mine personal ci si pe cei din jurul meu (relatia dintre mine si sot; dintre mine si copii) si tare as vrea sa stiu cum sa scap de ele si sa am din nou o viata normala fara teama aceea permanenta de a iesi din casa, de a merge in calatorii, la concerte, sedinte, expozitii (locuri populate, aglomerate.). Mi-ar placea sa ma duc la un SPECIALIST (si NU la cineva care se da drept specialist)...dar imi e mai greu si din pricina faptului ca sunt departe de tara in Anglia si nu pot sa spun ca ma simt foarte confortabila cu termenii de specialitate de aici dar si din pricina faptului ca sunt o mama ocupata cu doi copii iar timpul meu este foarte limitat....

Eu am anxietate de 7 ani fac tratament cu paroxetina 1 pe zi si foarte rar cate 1 lexatin, am fost si la pshiolog si la psihiatru dar degeaba, totodata va spun ca la mine e manifestarile nu sunt grave adica ( adica ma autocontrolez bine si incerc sa nu ies in evidenta cu nimik)rareori plang sau tremur si mi se usuca gura. As vrea sa nu mai am temerile astea imaginare, singurul lucru pe care nu-l pot face e sa merg singura la distante mari si nici sa conduc atunci chair ca tremur si ma sperii dar nu stiu de ce, pt ca mie inainte imi placea sa conduc , in fine toata teama asta ma opreste din evolutia mea ca om pt ca mi-iar placea sa merg la o facultate dar nu pot pt ca mi-e frica sa ma deplasez singura si cu masina dar si cu autobuzul!!!

am aflat si eu acum 2 luni ca am tulburare anxioasa si nu stiam prea bine ce inseamna pana nu am inceput sa ma documentez, iar acest articol imi reconfirma anumite teorii. a mea nu e foarte grava, in sensul ca nu am atacuri de panica, nu tremur si toate cele, dar nu stiu cum as putea sa va descriu cat e de ingrozitor senimentul de nesiguranta, de incertitudine asupra oricarui eveniment din viata (bun sau rau). as mai putea adauga sentumentul obsesiv de inutilitate, neincrederea in sine si, prin urmare, nehotararea. este groaznic!

Mai groaznic insa este ca sunt putine persoane care-si dau seama ca au o problema, majoritatea avand impresia pe care am avut-o si eu la inceput si anume ca asa este caracterul meu. De exemplu, mi-am dat tarziu seama ca lipsa mea de rabdare excesiva nu face parte din caracterul meu si ca situatia se agravase de fapt de 2 ani incoace.

Mergeti la un psihiatru macar pentru o consultatie pentru a vedea daca sunteti sau nu bine! Nu putem folosi expresia :"Viata este grea!" nestiind sigur daca doar asa ni se pare noua sau chiar asa este.