Deschide-ti doar sufletul cand citesti randurile de mai jos. 
Si vei intelege.

Cristian. 20 de ani. Tanar, entuziast, nerabdator sa-si atinga visele pentru care simte ca are aripi, alergand zi de zi catre viitor. La propriu. Goneste cu energia tineretii sale, picioarele sale fac pasi mari, hotarati, simte pamantul alergandu-i sub talpi, in timp ce aproape atinge cerul cu mana. Sau mai rapid, mai sigur pe el: pe cele 2 roti cu motor ce-l ajuta sa strabata in viteza marele oras in lung si-n lat, din zorii fiecarei zile. E stapan pe el si stie, simte, crede cu adevarat ca isi va atinge, pe rand, visele cu mana! Ce l-ar putea opri, daca vrea cu adevarat?!

O clipa de neatentie doar. Nici macar nu-si mai aminteste vehiculul urias care l-a izbit la pamant. Asta l-a oprit. Si i-a frant visele. De fapt, mai visezi oare, cand esti in coma, paralizat, tintuit pe un pat de spital? Mai are putere sa viseze pentru tine mama ce se roaga de mai bine de 70 de zile la picioarele tale? Care mai e intelesul cuvintelor "vis", "viitor", acum?...

S-au scurs ani de atunci. Il cunosc pe Cristian astazi, intamplator, intr-un loc binecuvantat din lumea agitata in care traim, unde m-a adus o banala durere de umar, dar care nu-mi da pace de luni de zile, parca venita din senin. Cristian zambeste si imi marturiseste, calm si cald, povestea sa. Anii de lupta. Disperarea. Dorinta de a spune stop. Licarul de speranta apoi. Stie exact cum s-a trezit din coma, fara sa se mai poata baza pe corpul sau, pe maini, pe picioare, cu visele sfaramate, dar si cum s-a reconstruit, cum a invatat din nou sa articuleze cuvintele, sa miste degetele, sa spere, sa traiasca.

Imi spune totul ca pe o pilda, in timp ce eu imi inghesui lacrimile in coltul ochilor, sa le fac nevazute. Il privesc, simt emotia adanc, il ascult. E tot pe doua roti si azi, cele ale ... scaunului sau cu rotile. Dar LOCUL acesta unde ne intalnim, intamplator sau nu, l-a insufletit din nou. I-a readus credinta in viata, si-a regasit puterea de a lupta, zi de zi, a vazut progresele, spera, zambeste, iarta, priveste inainte din nou.

LOCUL e Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil  (http://sfintiiarhangheli.clinic). O oaza de pace, unde te reconstruiesti, minte, trup si suflet. Oameni-ingeri stiu cum sa aiba grija de alti oameni cu aripa franta aici. Dar si de sufletele lor. Aici gasesti pacea interioara si resursele din tine pe care le pui in slujba recuperarii tale. Oamenii-ingeri nu sunt doar suflete mari, ci si profesionisti foarte bine pregatiti sa iti fie alaturi, sa stapaneasca tehnici si aparate sofisticate de ultima ora aflate in clinica, in sprijinul tau. Totul in jur iti da siguranta. E nou. Luminos. Ecologic. Medicina, dar si holistica. Performanta. Si credinta. "Te simti pe maini bune. E tot ce vrei sa stii."

Cristian ma imbratiseaza. Un gest care poate nu va spune multe. Dar mie imi spune totul. Cristian astazi POATE SA IMBRATISEZE. Sa se foloseasca de maini. Cristian ZAMBESTE. Pentru ca poate. Din nou.

In sala de recuperare moderna, imi urmez rutina si am sansa cunosc 3 dintre campionii sportivi ai Romaniei, care imi spun fara ezitare ca, pentru a se intoarce la performanta, aici au gasit locul potrivit unde se pun din nou pe picioare. "Aici e locul potrivit, ai venit unde trebuie", ma incurajeaza. Oamenii-ingeri de langa ei vorbesc prin faptele lor. Fara prea multe cuvinte. Cu fapte. E de ajuns.

Mai am multe de spus... Dar trebuie sa vedeti cu ochii vostri. Sa simtiti cu sufletele voastre. As vrea sa nu aveti nevoie de acest loc, dar sa stiti ca exista, daca vine un moment in care cineva drag voua nu gaseste solutie.

Andreea Marin

Om. Suflet. Pacient