E clar: suferim de o boala a secolului ce pare a fi fara leac. Fie ca ne cunoastem demult, fie ca ne e dat sa ne intalnim prima oara, intr-o sueta ca intre fete, nu rezistam sa nu atacam subiectul care vesnic ne doare: dieta ideala. Tu ce-ai mai incercat? Cat si-n cat timp ai slabit? Te-a tinut ceva vreme sau trebuie sa te chinui pana la ultima suflare? Vorbele fara sfarsit in cautarea unei diete–minune au devenit o obsesie fara sare si piper, de cele mai multe ori fara efect pozitiv in practica. Dieta e insa un bun motiv de socializare, de barfa si de critica fata de concurenta supla si zvelta de la masa de-alaturi : „eh, e frumoasa, dar nu e naturala ca mine, sigur a sarit peste pasul dietelor sanatoase si a facut operatie estetica”… 

Sanatoase?! Cate dintre noi fac treaba asta cu dieta ca la carte, vizitand mai intai un nutritionist cu poseta doldora de analizele medicale personale, atat de necesare ca punct de plecare cand te hotarasti sa faci o schimbare pentru corpul tau? Pai de ce sa mai faci analizele -  o intreaga bataie de cap! -  de ce sa mai bati drumul pana la specialistul a carui consultatie te mai si costa, ca sa-ti spuna ceea ce oricum prietena ta cea mai buna pare sa stie deja si e dispusa sa-ti destainuie la prima intalnire? Bine, nimic nu e perfect pe lumea asta si tocmai de aceea dieta ei recomandata saptamana asta pare sa necesite imbunatatiri si schimbari saptamana viitoare, cand prietena va descoperi negresit ceva mai bun, mai eficient si nu va ezita sa-ti dezvaluie secretul si tie. Si-uite aşa, distractia e fara oprire! Nu-ti atingi scopul (nu faci decat ba sa dai jos, ba sa acumulezi din nou, aceleasi maxim 2-3 kg), dar nici n-ai vreme sa te plistisesti! Las’, ca-i bine si asa! 

Lasand gluma la o parte, o singura data mi-a fost dat sa ma apuc serios de dieta si, slava Domnului, n-am abordat metoda de mai sus. N-am fost niciodata vreo silfida, n-am avut decat inaltime (1,76m), nu si dimensiuni de manechin, dar nici n-am suferit pe tema asta. Poate pentru ca provocarile mele erau altele, n-am simtit un handicap si o vesnica nevoie sa ma privesc oftand in oglinda. Baietoasa din copilarie, eram mereu catarata pe gardurile vecinilor si in copaci ori alergam vreo minge pe terenul de sport, in loc sa-mi masor talia si bustul pentru rochia de la balul de sfarsit de an. Sora mea imi aminteste o poveste pe care n-o uita: eram cu 4 ani mai mare decat ea si plecam impreuna dimineata spre scoala. Ea se oglindea zi de zi un timp insemnat, eu eram tunsa scurt baieteste si nu ma sinchiseam mai mult decat sa arunc un ochi in oglinda, cand imi treceam degetele „ca o furca” in loc de perie prin parul ce nu avea nevoie de prea multa atentie. Asta era tot, un minut fata in fata cu mine insami si ieseam pe usa. Ea ma privea din fotoliul asezat strategic parca pentru a-l putea admira pe cel din fata oglinzii si ofta folosind mereu, zi de zi, aceeasi remarca: „pe cuvant ca nu-nteleg ce gasesc baietii astia la tine!” Si sincera sa fiu, in afara de faptul ca imi straluceau ochii in cap si-aveam o energie, o pofta de viata molipsitoare, nu gasesc nici eu vreun motiv pentru care sa fi fost mai mult decat un bun camarad pentru ei. Cand ii spun asta azi, sora mea zambeste si concluzioneaza: „Dar cine spune ca viata e dreapta?!” 

Dupa ce am nascut, a fost prima data cand am fost in fata deciziei de a tine o dieta. In timpul sarcinii, am mers pe principiul clar: nu am de gand sa exagerez mancand sau dand curs poftelor la miezul noptii, dar nici sa-mi privez copilul ce creste in mine de cele ce-i sunt necesare pentru o dezvoltare sanatoasa. Asa ca am mancat din toate incercand sa nu fac excese, nu mi-am refuzat ceva anume, imi amintesc doar ca in ultimele doua luni imi era din ce in ce mai greu din cauza efortului la munca (am lucrat pana in luna a 8-a) si nu mai aveam nici dorinta de a manca prea mult.

Am nascut in decembrie, mi-am alaptat fetita şi am dat cateva kilograme jos, dar eram departe de cea de dinainte. Cu 22 kg ramase in plus, dar fara sa fiu in panica - pentru ca logica mea era ca aceasta e normalitatea cand aduci pe lume un copil, nu un motiv sa-ti blestemi viata, nu simteam nevoia sa dovedesc nimanui nimic despre mine, ci aveam toate gandurile indreptate catre sanatatea puiului meu - m-am indreptat cu curaj catre prima nutritionista recomandata mie de… un barbat! Un prieten pe care l-am intalnit dupa destul de multa vreme si care m-a surprins placut fiind mult mai suplu, mai tanar parca si cu un tonus de invidiat. Omul m-a avertizat: doamna doctor nu are timp de joaca!  Si-asa a si fost.
La prima intalnire, m-a privit cu scepticism si mi-a taiat scurt entuziasmul: „nu tratez decat persoane cu probleme mari de greutate si in niciun caz  femei care abia au nascut”. „Bine, dar 22 de kg nu inseamna putin… si au trecut deja doua luni…” am indraznit sa ingaim. „Fac o exceptie si va astept, dar numai dupa ce iesiti din perioada de alaptare. Veniti cu analizele complete, altfel nici nu ma gandesc sa pornim la drum”. 
Am priceput ca treaba-i una foarte serioasa. Departe de mine gandul ca as putea sa-mi pun in pericol copilul, si uite-asa am invatat ca laptele mamei nu mai are aceeasi consistenta cand aceasta se hraneste cu restrictii notabile, cum se intampla in cazul unei diete de acest fel. Asa ca m-am conformat si, la vremea potrivita, calcam din nou pragul cabinetului cu analizele la mine. 
Am invatat de ce fiecarui om ii este destinata o anumita dieta, personalizata in functie de obiceiurile sale culinare, de ceea ce nu ii dauneaza in eventualitatea unei afectiuni (iata de ce analizele medicale complete sunt absolut necesare), am inteles asadar de ce o mare greseala pe care o facem este sa urmam si noi reteta scrisa pe graba de catre vecina care crede ca a descoperit dieta–minune. Nu facem decat sa ne dam metabolismul peste cap, sa afectam ficatul daca el da deja semne de oboseala, inima daca analizele arata probleme, stomacul daca dieta drastica urmata nu face decat sa agraveze un ulcer tinut in frau cu pastille, imunitatea sau puterea noastra de rezistenta daca nu tinem cont de indicatorii care ne definesc starea de sanatate la momentul in care decidem sa facem schimbarea. 

SURSA: ANDREEA MARIN BANICA