Inainte de a spune ceva despre ceea ce reprezinta sugestia, am sa incep cu un exemplu cat se poate de real. Intr-un spital, la externare, dintr-o greseala, s-au inversat doua bilete de iesire. Pacientul suferind de o maladie incurabila, caruia nu i se mai preverea nicio sansa de supravietuire, a primit biletul de iesire al unui bolnav care se insanatosise. Dupa un timp, acesta s-a prezentat la controlul medical, desi medicii ii spusesera ca nu mai are nicio sansa de supravietuire. Celalalt pacient, insanatosit, vazand biletul de externare si ca boala sa nu are leac, in scurt timp a decedat. Continutul mesajului scris pe biletul de externare a fost acceptat, desi semnele starii de boala/sanatate erau altele.
Vara nu-i ca iarna si nici iarna nu-i ca vara. Daca aceste cuvinte sunt valabile in politica sau in economie, ei bine sunt adevarate si cand vorbim despre sentimente si despre dispozitia psihica. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca in perioada rece organismul devine mai sensibil, iar oamenii sunt predispusi la depresie mai mult decat in lunile de vara.
Abuzurile psihice din timpul sarcinii au efecte grave atat asupra mamei, cat si a fatului. Iata de ce identificarea la timp a acestor rele tratamente pe care sunt nevoite sa le suporte, de multe ori in tacere, multe dintre viitoarele mamici precum si luarea unor masuri clare, pot reduce aceste efecte nedorite si cresc sansele unei sarcini si nasteri sanatoase.
Vrei sa beneficiezi gratuit de facilitatile proiectului?
Fa-ti contSau suna la 116 111. Apel gratuit din retelele TELEKOM ROMANIA
Da click si citeste
Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invita sa vizitati www.fonduri-eu.ro
Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatioru pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a guvernului Romaniei.
Termenii si conditiile pentru accesarea, vizionarea si folosirea acestui site le puteti gasi aici