Scoala mamelor

Acest website este cofinantat din Fondul Social European
prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Investeste in oameni!

Femeia in politica

Tu si profesia ta

Politica, fotbalul si televiziunea sunt domenii la care toata lumea pare a se pricepe. Nu ne multumim sa fim doar spectatori, ci de cele mai multe ori judecam cu implicarea cunoscatorului imbatabil, doar ca... arareori  suntem pe aceasta pozitie. Nu stim ce inseamna efortul de pe teren si presiunea jucatorului cu mingea la picior aflat in fata portii adverse, dar comentam cu cuvinte grele, neiertatori, fara rezerve daca se-ntampla cumva ca fotbalistul nostru preferat sa rateze. Habar n-avem cum ne-am descurca in fata unei camere de luat vederi, stiind ca privim in acelasi timp poate milioane de ochi care ne urmaresc cu atentie, la randul lor, de acasa, dar taxam orice ezitare a omului de televiziune cu siguranta pe care ne-o da ipostaza de telespectator comod pe care nu-l poate nimeni amenda in cuvinte aspre, pentru ca sta nevazut in fotoliul care-l asculta docil. 

La fel se intampla si cu politica: cu totii avem impresia ca o pricepem si ca e foarte simplu sa o poti explica si exprima in fapte. Atunci cand esti politicianul aflat pe scaunul celui luat la intrebari (si pe buna dreptate de data aceasta, doar esti ales prin vot, trebuie sa ai raspunsuri, nu-i asa?), cu siguranta e greu de vazut in spatele vorbelor tale ca nu tot ce exprimi sau faci depinde de tine, ca esti conectat la forta numita partid din spatele tau si trebuie sa aplici ceea ce se numeste crezul tau tinand cont si de respectarea regulilor jocului, greu de inteles de catre orice muritor. Din pacate, politicianul care se doreste independent nu poate face, in genere, schimbari spectaculoase, din simplul motiv ca sustinerea este esentiala in orice demers pe care si-l asuma. Si nu suntem genul de societate care sa invinga aceasta realitate printr-o solidaritate cu cel care, credem noi, are dreptatea de partea sa, arareori un independent a putut intoarce situatia cu susul in jos pentru ca a fost sustinut de multime. Nu suntem un popor de justitiari, ci mai degraba privim in spate sa vedem cine ne sustine, pentru a capata curajul de a ne asuma o lupta cu putine sanse de reusita.  

E politicianul roman o victima sau un erou? Merita sau nu increderea noastra? Raspunsul nu poate fi simplu: da sau ba. Iar dupa o istorie recenta cu figuri cunoscute adormind in Parlamentul Romaniei sub privirea ingaduitoare a camerelor de luat vederi, cu increngaturi care se dovedesc a fi intelegeri care numai pe el, omul din popor, nu-l pot avantaja, cu absente sub 1% de la ceea ce se presupune a fi datoria politicianului ales si interminabile discursuri fara fond si fara finalitate, doar de dragul aparitiilor la televizor, ei bine, e greu intr-adevar sa raspunzi un “da” raspicat  la intrebarea “Merita sa mai cred in politicianul de azi?”    

Raspunsul meu, insa, e unul nuantat. Nu pot sa trag o concluzie pripita doar pentru ca si eu privesc, fara a fi un spectator activ, circul care nici macar nu mai reuseste sa ne distreze pe micile ecrane sau in viata noastra de zi cu zi. Si nu pot face asta fiindca, in marea aceasta de deziluzii cotidiene, am intalnit uneori si politicianul-om. Care a intins o mana la nevoie situatiilor disperate ale celor pe care ii aduceam in atentie cand alta solutie nu-mi mai era la indemana, fara sa fie nevoie sa insist sau sa ofer ceva in schimb. Dealtfel, asa incepe si conversatia mea, extrem de rara, recunosc, cu politicianul roman caruia ii cer sa rezolve o problema ce ii sta in putere pentru un om sau o comunitate aflata intr-un moment greu: “nu am nimic sa va ofer in schimb”. Da, au existat si astfel de oameni care mi-au castigat respectul, pentru ca au actionat rapid, eficient si fara sa ceara nimic in schimb. Fara sa-si doreasca macar sa se stie ca s-au aflat in spatele solutiei-limita care a schimbat in bine o viata. Au rezolvat-o cu omenie si-atat. Poate ca se regaseau in situatiile de viata dure pe care le aduceam in atentia lor, poate ca ceva din destinul altora atingea si sensibilitatea capatata prin propriile experiente, cert e ca am cunoscut si politicianul-om. Sigur, nu pot sa spun ca mi s-a intamplat prea des. Dar la fel de sigur nici nu pot pretinde ca asemenea intamplari nu exista. 

Nu fac diferente intre femei si barbati cand vine vorba despre orice tip de profesie. Nu sunt o feminista. Discriminarea de orice tip imi este straina, asa am fost educata si am in sange obisnuinta de a nu privi oamenii avand idei preconcepute. Si daca mai pacatuiesc astfel in gand cateodata, incerc sa judec echilibrat si sa vad gri, in loc de alb sau negru. Dar trebuie sa recunosc ca, desi gatitul se presupune a fi indeletnicirea rezervata femeii, nu intamplator se spune ca cei mai buni bucatari sunt barbatii. Si invers, stim bine ca exista femei cu realizari extraordinare in domenii in care barbatii, in general, exceleaza. In concluzie, nu pot afirma ca politicianul barbat ar fi cu ceva mai bun decat femeia din aceeasi breasla. Doar ca am un sentiment, subiectiv poate, ca politica fiind o poveste care afecteaza in final vieti si categorii diverse de oameni, poate ca ideal ar fi sa avem reprezentare sensibil egala. Asa cum femeia intr-o familie aduce aportul sau ce nu e la-ndemana barbatului, cred ca modul feminin de a privi lucrurile e necesar si in politica, pentru o balanta corecta. Daca e adevarat un lucru care ne departajeaza – si nu o spun eu, ci psihologi de renume care au studiat atent fenomenul – atunci acesta e faptul ca noi, femeile, si barbatii suntem construiti in asa fel incat, in general, cantarim aceleasi lucruri pe considerente diferite, vedem din unghiuri diferite aceleasi probleme, si sunt convinsa ca, mai ales in politica, o prezenta feminina mai bine definita nu poate fi decat un avantaj. 

Daca ar fi sa aleg o figura feminina care a lasat ceva in urma demn de tinut minte, nu m-as gandi la un personaj atat de mediatizat precum Margaret Thacher, “doamna de fier in taior de catifea”, pentru a evita cliseul. M-as duce, insa, cu gandul la Simone Veil, chiar daca reprezinta trecutul, pentru ca ecoul faptelor ei rezista trecerii timpului. In Franta anului 1971, intr-un manifest publicat pe prima pagina de “Nouvel Observateur”, 343 de femei declarau public, cu curaj si sfidare impotriva legii vremii faptul ca au avortat, dar polemica nu avea sa schimbe inca sistemul pe care si mamele noastre si-l amintesc dureros. 3 ani mai tarziu, in anul in care eu veneam pe lume, atat in tara mea, cat si in tara bataioasei Simone, mii de femei renuntau la viata, fara voia lor, din pricina riscurilor avorturilor clandestine. Asa că “doamna-furtuna” – proaspat ministru al Sanatatii in Franta la acea vreme -  urca la tribuna Adunarii Nationale si lupta pentru legalizarea avortului, infruntand presiunea manifestatiilor colective potrivnice din fata Palatului Bourbon, dar si insinuarile si dezbaterile acide, atacurile directe ale colegilor care aveau alt calcul politic. Dupa zile de nesfarsite discutii contradictorii, un deputat indrazneste sa aduca drept contraargument comparatia dintre avorturi si crimele naziste, punand semnul egal intre ele. Punct culminant: Simone Veil - care traise experienta deportarii in timpul razboiului - incordata, cu ochii in lacrimi, depasind cu greu momentul. Dar nu renunta. La 4 zile de la debutul dezbaterilor febrile fara precedent, urmarite de intreaga tara gratie televiziunii, proiectul legii avortului devine realitate. O sansa la care n-au indraznit sa spere inca multa vreme femeile din Romania. Au mai trecut 15 ani pana cand a apus si pentru noi cosmarul in care isi pierdeau vietile, in tacere, atatea mame. Victoria obtinuta cu greu face ca 1975 sa fie numit „Anul Simone Veil” si cu siguranta a contat pentru numirea sa ca prima femeie presedinte a Parlamentului European, cativa ani mai tarziu.

Romania are acum cateva voci feminine in politica, dar cred ca suntem departe de echilibrul necesar. Nu-mi propun sa intru vreodata pe acest taram, din simplul motiv ca impartialitatea mea mi-a fost extrem de utila in rezolvarea multor probleme ale oamenilor care mi-au cerut sprijinul si mi-am gasit o alta cale de exprimare, dar si pentru ca structura mea nu este potrivita zonei politice, cred ca fiecare om trebuie sa faca asa cum stie mai bine lucrurile, astfel incat sa fie omul potrivit la locul potrivit, evitand experimentele cu sanse previzibile de esec.  Dar chiar daca eu insami nu imi gasesc locul in politica, urmaresc fenomenul asa cum o face fiecare om, in interesul sau, al familiei sale si al comunitatii din care face parte. Cu diplomatie, cu argumente solide si forta de a rezista cu eleganta polemicii vesnic legate de politica, femeia politician poate croi un nou drum, o alta perspectiva si, in final, solutiile viabile de care omul simplu are atata nevoie.  

 

Sursa: Andreea Marin Banica

Comentarii

22.12.2011