Bun gasit fetelor

Sunt singura de 27 de ani , am o fata de 28 de ani am divortat de tatal ei cand avea un anisor.Eu mi-am dorit de cand ma stiu sa fiu casatorita, nu am avut succesuri ( EBA ) am avut esecuri .Poate si eu am avut o vina pentru ca vroiam omul perfect ,dar nu vroiam sa fiu mintita si inselata.Nu regret dupa nici un barbat din viata mea, prieteniile mele au fost de scurta durata , am suferit pana pe la 45 de ani.Am fost si foarte ocupata cu cresterea si ingrijirea fetei mele fiind o fetita cu dizabilitati psihice ,nu prea a-mi ramanea decat foarte putin timp sa ma gandesc la persoana mea.Apoi am gasit forta in mine si m-am rugat la Dumnezeu sa ma ajute sa nu mai sufar de aceasta singuratate.Acum sincer nu mai simt nevoia sa fiu casatorita ,vazand atatea exemple negative , sunt si comoda nu-mi place sa depind de cineva , sunt sociabila, nu m-am izolat, nu am innebunit din aceasta cauza, sunt foarte ocupata si nu ma mai gandesc la acest lucru cum o faceam inainte.A-mi dirijez gindurile spre alte lucruri , nu stiu daca va mai aparea cineva in calea mea sa-mi cada cu tronc.Acum 2 ani am cunoscut pe net o persoana de sex masculin de care m-am indragostit , 3 luni am comunicat doar prin scris ,nu ne-am vazut la fata. Am fost atat de indragostita ca si TEO TRANDAFIR dar cand am zis sa ne vedem la fata a ezitat si ceva s-a intamplat ca eu am devenit suspicioasa. Am inceput eu sa-l interoghez si m-am oprit la timp era un escroc sentimental , numai ca Dumnezeu m-a ajutat la timp, puteam sa o patesc urat de tot.Nu credeam ca o sa ma indragostesc asa virtual niciodata ,am trecut si prin acest examen, inca o lectie de la viata.i sa nu va simtiti singure, rugaciunea neincetata e cel mai bun exercitiu.Eu nu ma rog sa ma marit pentru ca nu doresc , asa sa ma imprietenesc nu zic nu .Doamne ajuta

Buna,sora mea e o domnisoara foarte frumoasa-25 ani recent impliniti,sociabila si desteapta dar...de 3 ani nu are partener si-am impresia ca s-a obisnuit deja si nici nu are nevoie,din discutii am inteles ca e dezamagita deoarce cite incercari nu a facut toate au esuat,mereu in luna iunie ii ziciau adio!Imi fac griji pentru ea,va rog sa ma ajutati cu un sfat.Va multumesc

IN PRIMUL RAND TREBUIE SA NE GANDIM CA NICIODATA NU SUNTEM SINGURE,AVEM UN DUMNEZEU CARE NE IUBESTE SI IN CIUDA DIFICULTATIILOR NE TINE IN PUTERE SA TRECEM PESTE TOT,SUNT CONVINSA CA FIECARE DINTRE NOI CU PUTIN MAI MULTA INTELEPCIUNE VOM GASI CEEA CE NI SE POTRIVESTE,CINEVA NE IUBESTE REPET SI ARE GRIJA DE NOI..VA PUP...

Singuratatea .Este un subiect care uneori nu o putem intelege, caci fiecare om trece diferit de celalalt, si fiecare o priveste in felul lui .Eu de ex, sunt singura de 3 ani, divortata ,ma simt singura, si totusi sunt o persoana foarte sociabila, vorbesc cu toti ,ajut cat mai mult daca pot. Si vorbesc tot timpul cu cineva, dar din pacate ma simt singura.Nu stiu de ce, nu-mi place singuratatea, ma uit la tv, ma joc cu fetita cand e la mine, dar simt un gol in mine si ma simt singura. Daca imi puteti spune dvs. de ce? Toti ma vad o persoana deschisa si sociabila,dar numai eu stiu cat sufar in mine ,caci nu vreau sa ma arat, dar nu e bine caci, cand ajung acasa plang ,caci din nou simt singuratatea. Cum sa fac sa alung singuratatea si durerea ca nu sunt langa fetita? Cum sa fac sa nu mai sufar ca ma, vad singura?Simt ca ma prabusesc ,cand ma vad singura si nu mai am curajul uneori sa ma duc inainte . Credeti ca pot sa fac ceva pt. a ma aduna,ca sa nu mai simt ca sunt singura? Pot eu sa ma regasesc si sa ma vad pe mine? Nu stiu, e o intrebare fara raspuns. Astept raspuns si va rog sa nu publicati acest mesaj, la revedere.

buna ziua. in 14 ani de casatorie m-am ales cu injurii si cele mai josnice umiliri din partea sotului . este singura comunicare dintre noi,alinarea mea este baiatul meu de 14 ani. dar ma simt singura, ma retrag in cochilia mea si pling ore in sir.problema este bautura care i-a facut ficatul varza si nu intelege se razbuna pe mine ca nu-i accept bautura in continuare si l-am pus sa aleaga. nu stiu ce sa mai fac ?astept un sfat de la voi.

Trist..dar adevarat....si imi permit un sfat pentru tine.. jewelled...ai mare grija cu fetita ta si ...omul de acum 20 de ani......am trait clipe de cosmar pe care nu le doresc nici dusmanilor mei...

Sunt de acord cu ce s-a scris in articolul de mai sus. Sunt convinsa ca la mine a existat o problema legata de socializarea cu ceilalti. In prezent trec printr-o despartire de sotul meu si inca nu gasesc curajul de a merge la tribunal si a demara procesul legal de separare. Ce e foarte trist este ca avem un copil de 3 ani impreuna si nu pot trece peste momente cumplite de singuratate. Cum sa trec mai usor prin aceasta perioada grea pentru mine si copil?

Buna ziua tuturor,

Singuratatea poate sa existe si in culpu, sa nu mai comunicare dupa o casnicie de 21 de ani,

cum se poate trece peste aceasta probleme?

Foarte bun articolul. Si eu sunt in aceeasi situatie ca baladamirela. Singuratatea in doi ma omoara si mai rau e ca sunt insarcinata . Ma gandesc doar ca nu mai am mult si va veni pe lume cineva care sa ma faca sa uit de singuratate!

Buna tuturor,

Tocmai am urmarit un reportaj TV cu fondatoarea acestei scoli si am intrat pe acest site.

Sunt articole foarte bune si referitor la articolul de mai sus as putea spune ca ma regasesc.

Nu e vorba de lipsa respectului de sine, ci doar de o saturatie care apare din cand in cand si-ti doresti singuratatea. E asa de grav?

Am fost casatorita 3 ani, dar ne cunosteam si locuiam impreuna de 7. La un an de la nasterea copilului, am mers de mana la tribunal si am divortat. Acum avem o relatie de prietenie foarte buna si este responsabil financiar de cresterea copilului.

Fiecare incearca sa-si gaseasca partenerul de viata. Eu am avut o relatie de doi ani in care nu ma regaseam, asa incat am renuntat. Acum sunt singura si cateodata imi e foarte bine, alaturi de puiul meu, cateodata ma simt singura. E anormal? Si in doi se poate sa fii tot singur...

Va salut cu drag mamici singure din Romania!

Am divortat in 2009 dupa un mariaj cumplit condimentat cu violenta fizica si verbala. Am divortat la indemnul fiicei mele, acum in varsta de 14 ani. Am ramas doar noi doua, singure, pentru o vreme.

Apoi a reaparut in viata mea, el, omul pe care il refuzasem cu 20 de ani in urma pentru cel care imi fusese sot si tatal fiicei mele.

Mi-a fost teama, atat de teama de esec incat am zis NU. Dar omul acesta nu a mai vrut sa renunte la mine, desi acum aveam un copil, am ramas fara casa si traiesc din leafa mea intrucat tatal fiicei mele nu considera obligatorie plata pensiei alimentare.

Si totusi...a ramas in viata mea, alaturi de mine si fiica mea. Are si el dintr-un mariaj esuat 2 copii, care locuiesc cu mama lor.

Ar fi bine daca fiica mea l-ar accepta. Din pacate copila mea nu vrea pe nimeni in preajma mea. De ce? De teama ca un alt barbat ar repeta istoria tatalui sau? De teama ca ma poate pierde? Greu de zis, discut cu ea zilnic si ii arat ca relatia noastra este buna, nu perfecta dar este buna, ne iubeste, munceste pentru noi, se straduieste sa fim o familie.

Sunt mama, dar vreau sa nu uit a fi femeie!

Inca sper ca ca il va accepta pe partenerul meu de viata si posibil viitor sot

Imi este foarte greu. Singuratatea in doi mi se pare cumplita, mai ales cand dureaza de mult. Nu stiu cum sa abordez problema. Va rog, dati-mi un sfat!

Bun articolul. Si eu ma simt singura si ma regasesc in cele scrise. Sper sa imi regasesc autostima si sa merg mai departe si sa zambesc din nou dupa un divort incheiat acum 7 luni.