Angajamentul parintelui

Copiii pot reactiona neasteptat la situatii concrete de viata. Reactiile negative se structureaza pe mai multe niveluri, ele fiind insa reactii predominant afective si subiective. Copilul adopta de multe ori comportamente inadecvate in relatiile cu ceilalti, precum si in atitudinea fata de sine insusi. Ne vom opri asupra unor asemenea conduite si anume: egosimul, negativismul, rasfatul, incapatanarea, minciuna, furtul, fuga de acasa sau de la scoala. 

 

• Egoismul – este dragostea exagerata de sine. Egoistul raporteaza totul la sine si acest lucru duce la izolarea lui fata de ceilalti. Egoismul nu este ceva innascut, permanent si nemodificabil, fiind de cele mai multe ori un efect al rasfatului. Cand un copil are inclinatii spre egoism, parintii trebuie sa fie atenti, trebuie sa-l educe in directia respectului pentru oameni, renuntand la comportarea gresita de a se supune dorintelor imediate ale copilului. 
• Negativismul, neascultarea, nesupunerea – aceste trasaturi strans legate intre ele se manifesta prin refuzul sau rezistenta opusa in fata cerintelor externe. Cauzele care pot sta la baza acestor manifestari sunt: exigenta irationala sau lipsa de autoritate, rasfatul, neintelegerea necesitatii respectarii unor cerinte. Trebuie sa facem distinctie intre nesupunere, neascultare pasiva provocate de inertie, de o fire visatoare sau uitarea unor cerinte si nesupunerea activa izvorata din revolta, din dorinta de a nu se supune. Avem nesupunere partiala (fata de un profesor, un parinte) si nesupunere globala, ceea ce duce la grave devieri de comportament. In astfel de situatii vina apartine ambelor parti implicate. Descoperind erorile facute, putem negocia noi reguli de comportament. Este importanta consecventa in aplicarea regulilor respective. 
• Rasfatul – este un factor negativ in dezvoltarea copilului. Desi se confunda, de multe ori, cu alintarea, exista insa deosebiri intre ele. Oricarui copil ii place sa fie alintat. Daca alintarea este exagerata, trecandu-se peste limita normalului, se ajunge la faza anormala de rasfat. Rasfatatul, cu de la sine putere, isi permite multe gesturi nepermise la varsta lui. Parintii pot remedia defectul rasfatului inainte ca acesta sa se transforme in egoism. 
• Incapatanarea – un copil este etichetat ca fiind incapatanat daca persista cu indarjire intr-o atitudine negativa fata de o obligatie impusa de adulti. Ea este o comportare negativa si nu trebuie confundata cu ambitia. Ambitia este un sentiment constructiv, care poate deveni creator. Incapatanarea este un defect, nu o calitate. Dojenirea pe un ton calm si fara sa fie insotita de amenintari fara rost este eficienta. Cearta si morala facute unui copil incapatanat nu trebuie sa se desfasoare in public. E de preferat ca discutia sa se faca mai tarziu, cand criza de incapatanare a trecut si se poate discuta linistit cu copilul. Cand copilul si-a recunoscut vina si promite ca nu va mai face, ne putem declara multumiti ca parinti. 
• Minciuna – este o conduita de eschivare, in general destinata sa evite o mustrare. De multe ori, in mod inconstient, parintii isi invata propriii copii sa minta, prin promisiunile zilnice care nu sunt indeplinite. Daca un copil va fi pus sa minta ca unul dintre parinti nu este acasa, atunci cand e cautat de o persoana nedorita, greseala va fi dubla, el va fi invatat sa minta si este invatat ca poate trece peste obligatiile sociale recurgand la minciuna. Copiii nu sunt naivi, prosti, orbi sau surzi. Pe masura ce se dezvolta psihic, ei vor sa stie totul si sunt de preferat discutiile oneste, pe intelesul lor, fara a ambala realitatea in minciuni. Factori care pot cauza minciuna la copii: 

 

– parintii asteapta prea multe de la ei 

– lipsa unei explicatii plauzibile pentru un anumit comportament 

– lipsa unei educatii consistente 

– lipsa de atentie acordata de covarstnici sau adulti 

– teama, frica de pedeapsa 

– dorinta de autoafirmare. 

Minciuna poate fi, de asemenea, o manifestare tipica a tendintei de supraapreciere. Unii copii mint din dorinta de a-i acoperi pe alti copii („onoare”). Orice vina ascunsa prin minciuna trebuie sanctionata, astfel incat sa inteleaga ca vina se agraveaza mintind; sinceritatea reduce vina si pedeapsa. Din educatie trebuie eliminate procedeele care induc teama in legatura cu recunoasterea greselii. La baza tratarii individuale e necesar sa stea increderea in copil. 

• Furtul – semnifica insusirea unor bunuri care nu le apartin, nerespectand proprietatea altcuiva. Factorii care pot determina astfel de comportament: 

– presiuni din partea prietenilor, in al caror grup doresc sa se integreze 

– respect de sine scazut 

– lipsa unor prieteni pe care, prin astfel de compor-tament, ii poate “cumpara” 

– existenta si a altor probleme comportamentale (minciuna, chiulul etc.) 

– tentatia pentru un obiect 

– lipsa unei educatii rationale 

– o educare de acoperire a furtului 

– exemple negative. 

Exista mai multe tipuri de furt: 

a) Furtul delincvent – reflecta dorinta de a avea un obiect, nu se mai teme de nimic pentru a obtine ceea ce isi doreste. 

b) Furtul nevrotic – se caracterizeaza prin absurditatea sa aparenta; obiectul nu are importanta, hotul daruindu-l sau aruncandu-l fara regret. 

c) Furtul caracterial – se datoreaza unei agresivitati legate mai mult de actualitate, el fiind un protest fata de o persoana care nu-i acorda suficienta atentie, care-i provoaca suferinta si pe care copilul incearca sa se razbune. 

Furtul se combina cu minciuna. Parintii trebuie sa se intereseze indeaproape de prietenii copilului si sa nu incurajeze nici o manifestare opusa cinstei. Copilul este invatat de mic sa respecte bunurile proprii, sa protejeze proprietatea altora, sa realizeze totul prin forte proprii, prin resurse interioare. Sunt principii care nu suporta negocierea.

Sursa: UNICEF, Ministerul Educatiei si Cercetarii