1. VARSTE SCOLARE

Perioada 6 - 12 ani – scolarul mic si mijlociu

Prin intrarea la scoala copilul devine elev, are un rol nou, acela de a dobandi cunostinte intr-un cadru organizat, se confrunta cu noi solicitari.

Dezvoltare sociala:

• creste interesul pentru colegi, se dezvolta prietenii – 6 ani
•  dezvoltarea deprinderilor si a interactiunilor sociale (negociere, impartasire) – 7-8 ani 
•  dezvoltarea unor norme de grup – 7-8 ani
•  formarea comportamentelor specifice de gen – 6 ani
•  formarea comportamentelor prosociale, prin intelegerea valorilor sociale – 7-8 ani
•  intelegerea altor puncte de vedere – 6-7 ani
•  constientizarea nevoilor psihologice ale celorlalti – 8-10 ani
•  relatiile cu ceilalti sunt pentru copil o sursa de noi valori, de securitate emotionala, de invatare a regulilor sociale
•  dezvoltarea conformitatii sociale si acceptarea autoritatii – 6-7 ani

 

Limbaj si comunicare:

• se exprima corect in propozitii – 6-7 ani
• cresterea gradata a intelegerii semnificatiei cuvintelor si a regulilor gramaticale – 6-7 ani
• cresterea gradata a abilitatii de exprimare, prin cuvinte, a gandurilor si emotiilor – 7-8 ani
• dezvoltarea abilitatilor narative  – poate spune povesti structurate – 7-8 ani
• intelege jocul si metaforele – 9-12 ani

Jocul (activitatile ludice): 

• jocul este transformat, treptat, in activitati organizate – 7 ani
•  jocul continua sa fie o importanta sursa de satisfactie, dar 
•  creste gradul de structurare – 7-8 ani
•  fantezia in joc devine guvernata de reguli – 7-8 ani
•  fantezia are rolul de indeplinire a dorintelor in imaginar, copilul dezvoltand scenarii de realizare – 7-8 ani

 

Stima de sine: 

• dezvoltarea stimei de sine se bazeaza pe constientizarea competentei si a rolului in grupul de lucru sau de prieteni – 6-7 ani
•  identificarea cu parintii sau alti adulti – 6-7 ani
•  dezvoltarea autocontrolului stimei de sine – 7-8 ani
•  cresterea constientizarii identitatii – caracteristici personale, 
•  identitate de gen, rasa, etnie – 7 ani
•  cresterea capacitatii de auto-observare – 8 ani
•  abilitatea de a face comparatii intre caracteristicile personale trecute si prezente – 7-8 ani
•  interiorizarea valorilor prin care sa-si dezvolte stima de sine – 8 ani 

 

Autocontrolul: 

• aplicarea strategiilor cognitive de autocontrol  – gandire logica, reprezentarea competentei, controlul constient al anxietatii, utilizarea amanarii reactiei, a raspunsului, abilitatea de a se concentra pe anumite scopuri – 7-8 ani 
• interiorizarea valorilor, regulilor si normelor sociale privind autocontrolul – 7-8 ani
• utilizarea mecanismelor de aparare ca metoda de autocontrol – 6-7 ani
• dorinta de a fi aprobat de ceilalti – 6-7 ani
• capacitatea de a intelege mai multe puncte de vedere, privind conflictul si abilitatea de a tolera ambivalenta  –10-11 ani
• dezvoltarea sinelui fizic si a celui social

 

Perioada 12 - 14 ani – adolescenta timpurie:

Nevoia de independenta: l

• lupta cu sentimentul de identitate
• labilitatea emotionala
• exprimarea emotiilor, mai degraba prin actiuni decat prin cuvinte
• importanta acordata prietenilor
• atentie redusa acordata parintilor, cu accese ocazionale de obraznicie
• realizarea faptului ca parintii nu sunt perfecti
• cautarea de noi modele
• influenta mare a grupului de prieteni

 

Interese profesionale:

• preponderent interesat pentru viitorul apropiat si pentru prezent

 

Sexualitate 

• prieteni de acelasi sex, activitati de grup cu prieteni 
• timiditate
• nevoia de intimitate
• exprimarea propriului corp (autostimulare)
• intrebari in legatura cu propria normalitate

 

Autocontrol: 

• testarea regulilor si a limitelor
• experimentarea ocazionala a alcoolului, tutunului si chiar a drogurilor

 

Perioada 14 - 17 ani – adolescenta de mijloc:

Nevoia de independenta: 

• alternanta unui concept de sine rudimentar si a unor standarde nerealiste prea inalte
• nemultumire legata de interventiile parintilor si dorinta de independenta
• preocupari excesive legate de propriul corp
• sentimentul de necunoastere a sinelui
• parere „proasta” despre parinti, investitie emotionala redusa in acestia
• efort de stabilire a unor noi prietenii
• autoanaliza amplificata cu perioade de nemultumire personala

 

Interese profesionale 

• interese intelectuale mai pronuntate
• dezvoltarea intereselor creative

 

Sexualitate: 

• preocupari legate de atractivitatea sexuala
• relatii pasagere de prietenie
• sentimente de tandrete, dar si de teama fata de sexul opus

 

Autocontrol: 

• dezvoltarea idealurilor si selectarea modelelor
• capacitate sporita de fixare a scopurilor
• interes pentru problemele morale

 

Perioada 17 - 19 ani – adolescenta tarzie:

Nevoia de independenta: 

• identitate ferma
• capacitate de amanare a recompenselor
• interese stabile
• stabilitate emotionala mai mare capacitate de luare a deciziilor 
• capacitatea de a face compromisuri
• incredere in sine 
• preocupare mai mare pentru ceilalti

 

Interese profesionale 

• preocupare pentru viitor

 

 Sexualitate 

• preocupari pentru relatii stabile
• identitate sexuala clarificata

 

Autocontrol: 

• capacitate de introspectie si analiza
• accent pe demnitate personala si stima de sine
• capacitate de fixare si de urmarire a unor scopuri
• acceptarea normelor sociale si a traditiilor culturale
• autocontrolul stimei de sine

 

2. TEORIA INTELIGENTELOR MULTIPLE

Autorul teoriei inteligentelor multiple este Howard Gardner. Este vorba de un alt mod de a aborda elevii, tinand cont de diferentele dintre ei. Pe Gardner l-a intrigat faptul ca unii copii destepti nu au rezultate bune la scoala. De multe ori, la clasa se induce ideea ca unii sunt destepti, iar altii nu. Se considera destept cel care are note mai bune sau punctaj mai mare la testele de inteligenta. Ei sunt considerati „nascuti inteligenti”. Ne asteptam ca daca un copil e inteligent, sa aiba obligatoriu rezultate bune, daca are inteligenta medie sa fie posibil sa ajunga bine dar cei cu inteligenta scazuta sunt considerati fara sperante. Sunt insa o multime de exemple de oameni care au reusit in viata, desi au avut dificultati la scoala: Picasso, Einstein, Spielberg, Shakespeare, Ghandi, Churchill, Darwin, Freud etc. Care dintre acestia sunt mai inteligenti? Suntem tentati sa-i consideram inteligenti pe cei care sunt buni la matematica sau literatura, iar pe ceilalti sa-i consideram doar „talentati”. Gardner a fost preocupat de aceasta diferenta. Sa fii creativ, sa contribui la dezvoltarea societatii inseamna mai mult decat a fi bun la matematica. Daca vrem sa le numim pe toate „talente”, atunci e corect, pentru ca sunt la fel de importante, dar daca numim una sau doua inteligente, iar pe restul talente, atunci spunem de fapt ca ele nu sunt egale ca importanta. Intrebat de un ziarist de ce a  numit aceste insusiri inteligente si nu talente, Gardner a raspuns in gluma: „Daca le numeam talente, nimeni nu-mi citea cartea”. Studiind modul in care oamenii rezolva problemele in lume, Gardner a ajuns, in timp, la concluzia ca exista 9 tipuri de inteligenta:

a) Lingvistica

A gandi in cuvinte si a folosi limba pentru a exprima si intelege realitati complexe. Sensibilitate pentru intelesul si ordinea cuvintelor, sonoritatea, ritmurile limbii. A reflecta asupra folosirii limbii in viata de toate zilele. Este inteligenta cea mai des folosita in comunicare. Copiii cu inteligenta lingvistica invata repede limba materna, invata limbi straine, citesc, folosesc de timpuriu metafora, dezvolta abilitati lingvistice si isi aleg cariera in functie de capacitatile lingvistice.

b) Logico-matematica

A gandi la cauza si efect, a intelege relatiile dintre actiuni, obiecte si idei. Abilitatea de-a calcula, cuantifica, evalua propozitii si de-a efectua operatii matematice si logice complexe. Implica abilitati de gandire deductiva  si inductiva, precum si capacitati critice si creative de rezolvare a problemelor. Oamenii cu inteligenta logico-matematica dezvoltata devin contabili, matematicieni, chimisti, fizicieni.

c) Muzicala

A gandi in sunete, ritmuri, melodii si rime. A fi sensibil la tonuri, la intensitatea, inaltimea si timbrul sunetului. Abilitatea de-a recunoaste, crea si reproduce muzica si ritmurile folosind un instrument sau vocea. Implica ascultare activa si existenta unei legaturi puternice intre muzica si emotii.

d) Spatiala

A gandi in imagini si a percepe cu acuratete lumea vizuala. Abilitatea de-a gandi in trei dimensiuni, de-a transforma perceptiile si de a recrea aspecte ale experientei vizuale cu ajutorul imaginatiei. A lucra cu obiecte. Capacitatea de-a intelege relatiile din spatiu. O au artistii, arhitectii, fotografii. Matematicienii buni au dovedit inteligenta matematica si spatiala. Elevii care au dezvoltat acest tip de inteligenta sunt adeseori etichetati ca avand deficiente de atentie.

e) Kinestezica

A gandi in miscari si a folosi corpul in moduri abile si complicate. Implica simtul coordonarii in miscari ale intregului corp si al mainilor, in manipularea obiectelor. O au dansatorii, sculptorii, sportivii. Pot fi abilitati motorii de finete sau ample. Actoria este mai mult kinestezica si mai putin lingvistica (pentru a-lintelege pe Shakespeare e nevoie de 6-8 tipuri de inteligenta…).

f) Interpersonala

A gandi despre alte persoane si a le intelege. A avea empatie, a recunoaste diferentele dintre oameni si a aprecia modul lor de gandire, fiind sensibil la motivele, intentiile si starile lor. Implica o interactiune eficienta cu una sau mai multe persoane in familie, intre prieteni sau colegi, in mediul de lucru. Cei cu inteligenta interpersonala „tare” sunt conducatori, vanzatori, psihologi, se pricep la motivarea oamenilor, dar si la manipulare. Ei inteleg modul cum „functioneaza” oamenii. Un profesor bun trebuie sa aiba aceasta inteligenta.

g) Intrapersonala

A gandi despre si a se intelege pe sine. A fi constient de punctele tari si cele slabe, a planifica eficient atingerea obiectivelor personale. Implica monitorizarea si controlul eficient al gandurilor si emotiilor. Abilitatea de a se monitoriza in relatii interpersonale. E vorba de cunoasterea de sine si de luarea deciziilor pe baza cunoasterii.

h) Naturalista

A intelege lumea naturala, incluzand plante, animale si studii stiintifice. Abilitatea de a recunoaste si de a clasifica indivizi, specii si relatii ecologice. A interactiona eficient cu fiinte vii si a discerne scheme legate de viata/fortele naturii. Inteligenta naturalista a fost a opta inteligenta in ordinea identificarii. Celelalte nu explicau personalitati ca Darwin, biologi, astronomi. Ei nu opereaza cu simboluri, scheme sau formule matematice, ca fizicienii sau chimistii, ci mai degraba organizeaza tiparele observate intr-un mod care difera de cele ale celorlalte stiinte „exacte”. In aceasta categorie se includ si maestrii bucatari. 

i) Existentiala

Gardner e convins ca e o modalitate de cunoastere, dar nu a reusit sa-i stabileasca localizarea pe creier. De aceea vorbeste despre ea ca despre o „jumatate de inteligenta”. Acest tip de inteligenta este mai dezvoltata la filosofi, cei care pun intrebari despre sensul fericirii, originea Universului etc. Probabil spiritualitatea apartine acestui tip.

3. AJUTORUL PENTRU REZOLVAREA TEMELOR DE ACASA

Modalitatile in care ne ajutam copilul la lectii poate fi constructiv pentru copil sau poate fi o sursa de stres atat pentru noi, cat si pentru el. Modalitatile ideale se inscriu in categoria comunicarii asertive, in a-l lasa sa rezolve asa cum crede de cuviinta, pentru ca el stie cum a spus „Doamna” la scoala, si apoi gasite partile bune ale temei si laudate, observate greselile si explicate, dar tot el sa le rezolve mai departe, fara a impune o rezolvare pe care el sa nu o interiorizeze, sa nu o inteleaga. De multe ori e de preferat sa plece cu tema gresita decat sa-i oferim o rezolvare a noastra, a parintilor, pentru ca la scoala, in partea de verificare a temelor, el isi va da seama singur de cele gresite.  Temele se rezolva in orarul optim, intre 9-11 dimineata sau 15-19, si nu dupa ora 22, cand parintele se intoarce de la serviciu, pentru ca este eliminata posibilitatea unei comunicari asertive, cu inclinatie pe agresivitate. In cazul in care parintele nu are timp suficient pentru temele copilului, este de preferat sa-l responsabilizeze pe acesta, sa-l invete sa si le faca si sa si le verifice singur, incurajandu-l si apreciindu-l pentru progresele realizate de unul singur.  De fiecare data, cand se gaseste timp, parintii trebuie sa observe caietele de teme si sa faca aprecieri asupra lor, pentru ca aceste caiete reprezinta activitatea principala a copilului, pe care el simte nevoia s-o valorizeze pentru a se motiva mai departe in indeplinirea sarcinilor scolare.Sprijinul acordat de parinti copiilor pentru rezolvarea temelor acasa se poate manifesta in multiple planuri. 

Exemple:

– parintele se va interesa de cat de incarcata este tema pe care copilul o are de rezolvat in ziua respectiva si va evita suprasolicitarea lui prin cererea de a se ocupa si de probleme familiale;

– parintele il va ajuta pe copil sa-si planifice timpul si sa-si faca un program oferindu-i diverse recompense pentru respectarea acestuia (de exemplu, o ora de plimbare etc.);

– parintele ii va crea copilului o ambianta placuta, propice concentrarii necesare  rezolvarii temelor pentru acasa si asigurarii randamentului maxim (un spatiu de lucru adecvat, liniste etc.). Este important ca fiecare parinte sa stie ca pentru fiecare copil in parte conditiile care asigura randamentul maxim in procesul de invatare sunt individualizate. De aceea, este bine ca parintii sa urmareasca progresele inregistrate de copil si sa adapteze sprijinul acordat in functie de nevoile acestuia.

 

Sursa: UNICEF, Ministerul Educatiei si Cercetarii