1. VALORI

Fiecare dintre noi are anumite standarde etice, anumite principii care ne ghideaza in viata atunci cand avem de luat diverse decizii. Principiile personale, ideile noastre despre bine si rau se bazeaza atat pe valori proprii, cat si pe o serie de valori universale adoptate de majoritate. Initial copilul, tanarul, afla si discerne intre diferitele valori cu ajutorul parintilor, prietenilor, profesorilor. Institutiile din societate (familie, media, scoala, biserica, mediul politic etc.) au toate anumite standarde si se asteapta ca oamenii sa le urmeze. Privite impreuna, aceste grupuri formeaza un sistem, societatea, in care fiecare individ constituie elementul de baza. Etica individuala este componenta eticii sociale; oamenii lucreaza impreuna, se ajuta intre ei pe baza unei etici comune care ii ghideaza in traiul comun. Comunitatea are anumite standarde, reguli care ii asigura existenta si care sunt internalizate, pe parcursul procesului de socializare, de cea mai mare parte dintre membrii ei. Cultura este un alt element generator de valori etice. Fie ca este vorba de comunitatea etnica din care provii, de cea religioasa sau de colegii de clasa, tu te identifici cu acest grup, te leaga de ei interese, principii, valori comune. Cultura ne invata in variate contexte ce e bine si ce e rau. Pe langa valorile etice, cultura ne invata si despre frumusete, in toate formele ei, despre valorile estetice din toate ramurile artei, din traditiile populare, din specificul fiecarui popor si cele interculturale.

Indiferent daca parintii vor sau nu sa transmita copilului valorile si credintele lor, el va absorbi o parte din ele prin simplul fapt ca traieste impreuna cu ei. El va participa la ritualurile si traditiile familiei si se va gandi la semnificatia lor. Ca parinte, nu-i impune opiniile tale, ci prezinta-i credintele tale intr-un mod onest, clar si care sa fie pe masura varstei si gradului de maturitate al copilului. Adopta o atitudine deschisa, incurajeaza intrebarile copilului si dorinta lui de a se informa, in loc sa incerci sa fortezi asimilarea valorilor tale de catre copil. Daca valorile parintelui sunt bine argumentate si daca el crede cu adevarat in ele, copilul va adopta multe dintre ele. Daca actiunile parintelui sunt inconsistente, ceea ce se intampla oricui, copiii sunt cei care vor clarifica lucrurile pentru ei, ori subtil, prin intermediul comportamentului, ori, la copiii mai mari, direct, exprimandu-si dezacordul fata de parinte.

Drumul catre dezvoltarea unui sistem de valori nu este nici drept, nici fara greseli. El cere un proces permanent de informare si flexibilitate construita pe fundamente solide. Cunoasterea de sine, dorinta de a asculta copilul si a te schimba atunci cand este nevoie si, mai presus de toate, o demonstratie a respectului fata de traditii vor ajuta mult relatia dintre parinte si copii. Daca alegerea valorilor si principiilor este, in cazul fericit, democratica, in alegerea copilului, parintele trebuie sa-i ofere baza pentru aceasta, prin ideile, intrebarile, raspunsurile si mai ales actiunile sale. 

 2. DEZVOLTARE PERSONALA

Din analiza diverselor secvente din viata personala sau a altora se poate constata ca impresia pe care o facem celorlalti poate facilita sau impiedica atingerea obiectivelor pe care ni le propunem. Fiecare dintre noi dispune intr-o masura mai mica sau mai mare (depinde de antrenament) de capacitatea de a influenta impresiile celorlalti si poate aborda diverse stiluri de autoprezentare, in functie si de nivelul stimei de sine. (De exemplu, stilul asertiv, cand stima de sine este de nivel inalt si stabil, si stilul protector, cand stima de sine este de nivel scazut sau exista teama evaluarilor negative).Totul devine mai usor daca ne stabilim clar obiectivele, daca stim care sunt asteptarile celorlalti in raport cu noi intr-un anumit context si daca realizam  o evaluare corecta a capacitatilor proprii. In functie de acestea se pot stabili anumite strategii de inducere a unei imagini dorite. Fiecare individ este unic, el reprezentand o sinteza a mostenirii biologice, sociale si culturale. El este dotat cu un potential de crestere si dezvoltare in plan fizic, emotional, intelectual, spiritual si social, dar evolutia fiecaruia este si in functie de modul in care stie sa initieze  schimbari legate de propria persoana si sa actioneze in acest sens, stie sa foloseasca  propria experienta de viata sau experienta altora in procesul de autoafirmare. 

Nu uita:

– Chiar daca ai avut esecuri pana in prezent, daca te afli aici inseamna ca ai gasit puterea si resursele sa le depasesti, ceea ce trebuie sa-ti dea incredere in fortele pe care le ai pentru a depasi alte posibile obstacole.

– Nu este suficient sa faci proiecte, ci trebuie sa si actionezi pentru realizarea lor. 

– Depinde de tine sa te pui in valoare, de aceea este bine sa actionezi astfel incat cei din jur sa vada ceea ce este bun in tine.

– Oportunitati exista, dar trebuie sa inveti sa le folosesti.«Secretul este urmatorul: pentru a „trai” cu adevarat, adica pentru a gasi viata satisfacator de rezonabila, este nevoie de o imagine de sine adecvata si realista pe care s-o acceptam. Trebuie sa va acceptati singuri. Trebuie sa va stimati. Trebuie sa aveti un "eu" in care sa aveti incredere si in care sa credeti. Trebuie sa fie un "eu" de care sa nu va fie rusine si pe care sa-l puteti exprima liber, creator, neincercand sa-l ascundeti. Trebuie sa aveti un "eu" care sa corespunda realitatii, pentru a functiona eficient in lumea reala. Trebuie sa va cunoasteti atat punctele tari, cat si punctele slabe si sa fiti onesti in ambele directii. Imaginea voastra de sine trebuie sa fie o aproximare rezonabila a voastra, nefiind nici mai mult decat ceea ce sunteti, dar nici mai putin. Atunci cand aceasta imagine de sine este intacta si sigura, va simtiti bine. Atunci cand este amenintata, va simtiti nelinistiti si nesiguri. Cand este potrivita si va simtiti intrutotul mandri de ea, capatati incredere de sine. Va simtiti liberi sa fiti voi „insiva” si sa va exprimati ca atare. Atunci functionati optim. Cand exprimarea creatoare este blocata, deveniti ostili si greu de abordat» (MAXWELL MALTZ, „Psiho-Cibernetica”).

 3. COLABORAREA SCOALA – PARINTI

Multi parinti socotesc ca varsta de 6–7 ani, cand copiii lor calca pentru prima oara pragul scolii, este o etapa in care rolul lor in educatia copiilor scade foarte mult daca nu chiar dispare. Dimpotriva, acum rolul lor se dubleaza: acasa trebuie sa creeze un mediu de incredere, echilibrat, in care copilul sa se manifeste neingradit, iar in relatia cu scoala pot colabora cu alti membri ai comunitatii scolare pentru a crea un climat care sprijina invatarea, atat in scoala cat si in afara ei. Cercetarile arata ca „in programele in care parintii sunt implicati, elevii au performante mai mari la scoala decat aceleasi programe, dar in care parintii nu sunt implicati” (Henderson si Nancy, 1995). Gradul de implicare a parintilor in viata scolara a copiilor lor influenteaza si rezultatele acestora, in sens pozitiv: cu cat parintii colaboreaza mai bine cu scoala, cu atat notele copiilor sunt mai mari. 

Educatia nu este un proces de care este responsabila in mod exclusiv scoala, dar nici parintii; este un proces al carui succes depinde de colaborarea dintre cele doua parti implicate. Sunt situatii in care apar bariere de comunicare intre cadre didactice si parinti, fie din lipsa de experienta, fie din lipsa spiritului de echipa. Pentru binele copilului este recomandabil ca, fie prin efortul parintilor, fie prin cel al cadrelor didactice, astfel de bariere sa fie indepartate. In multe cazuri profesorii cred ca parintii nu acorda suficienta atentie copiilor lor sau parintii considera ca profesorii sunt prea distanti si nu se implica suficient. Comunicarea eficienta dintre profesori si parinti se reflecta in dezvoltarea copiilor. Responsabilitatea educatiei si dezvoltarii copiilor trebuie asumata in echipa: scoala  – familie. 

Implicarea parintilor ar putea aduce urmatoarele beneficii:

• Creste stima de sine a copiilor.
• Imbunatateste relatia parinte – copil.
• Parintii inteleg mai bine ce se intampla la scoala.
• Elevii au note mai mari.
• Elevii invata mai mult, indiferent de nivelul socioeconomic, etnie sau de nivelul de educatie al parintilor.
• Au mai putine absente.
• Isi fac mai constiincios temele acasa.
• Copiii si parintii dezvolta atitudini pozitive fata de scoala.
• Profesorii au asteptari mai mari de la elevii ai caror parinti colaboreaza.
• Scade riscul consumului de alcool si al violentei.
• Castigurile nu sunt evidente numai in primii ani de scoala, ci sunt semnificative, indiferent de varsta sau de studiu.
• Elevii se vor adapta mai usor la schimbarile din clasa a V-a, a IX-a.
• Elevii vor fi capabili sa-si stabileasca planuri realiste privind viitorul lor.

In ciuda acestor beneficii, parintii nu gasesc intotdeauna timp si energie pentru a colabora cu scoala la care invata copiii lor. Pentru unii parinti, mersul la scoala inca mai este o experienta inconfortabila. (ELENA CIOHONDARU, „Succesul relatiei dintre parinti si copii, acasa si la scoala”, Humanitas, Bucuresti, 2004).

Crearea unui mediu adecvat de invatare este sarcina familiei si  a scolii in egala masura. Copilul are sarcini de invatare diverse: unele sunt indeplinite acasa, altele la scoala, ceea ce asigura un grad similar de importanta atat profesorilor si scolii in ansamblu, cat si parintilor si mediului familial. Implicarea parintilor poate preveni sau elimina dificultati inerente in viata unei scoli. Impreuna, parintii, copiii si profesorii pot face din scoala un loc placut pentru toti cei implicati in procesul educativ, un mediu bazat pe incredere, comunicare, respect si flexibilitate. Asteptarile parintilor si atitudinile lor privind educatia copilului sunt la fel de importante ca si activitatile desfasurate de cadrele didactice. Cei mai multi parinti doresc sa fie implicati in educatia copiilor, dar multi nu stiu cum sa devina implicati. Cei mai multi profesori simt ca implicarea parintilor este esentiala, dar multi nu stiu cum sa faca acest lucru. Scoala are nevoie sa incurajeze si sa promoveze implicarea parintilor ca parteneri.

Sursa: UNICEF, Ministerul Educatiei si Cercetarii