Eu am experimentat aceasta metoda si a dat rezultate. Acum, dupa 2 ani, ambii copii, baiat si fata, isi indeplinesc sarcinile fara o recompensa anume, pur si simplu din dragoste si respect fata de noi. Continuam sa avem un tabel pe zile pentru spalatul vaselor. Si fiecare e responsabil de camera lui. Eu ii ajut la curatenia generala de la sfarsit de saptamana.

Insa inainte de orice a existat o comunicare permanenta cu ei. Si multa rabdare din partea noastra (cand mai uita sa-si faca paturile sau sa-si aranjeze birourile). Sper sa fie si in continuare cel putin la fel de bine ca pana acum.

Eu am o problema cu baiatul meu in varsta de 9 ani.A devenit foarte gelos de cand a aparut surioara lui in varsta de 8 luni in familia noastra.Crede ca numai cu ea ne petrecem timpul si pe el l-am dat la o parte.Insa i-am explicat ca el este primul nostru copil si este iubirea noastra.Daca ma credeti ca dorm cu el noaptea ca sa il tin in brate si sa nu se simta dat la o parte,ii spunem mereu ca il iubim iar tatal sau merge cu el duminicile la patinoar iar noi fetele stam acasa.La scoala se poarta tot mai rau in sensul ca nu are rabdare sa fie atent la lectii,se plictiseste repede.De cate ori il cert ca s-a purtat urat la scoala ,imi raspunde ca doar pe surioara lui o iubim.Nu mai stim cum sa procedam ca am impresia ca acest motiv este folosit ca un scut pentru el in toate prostiile pe care le face.Il pedepsesc daca a facut o prostie sau daca minte in legatura cu temele si nu-l mai las afara dar el riposteaza intr-un mod neplacut in sensul ca se razbuna pe lucrurile din jurul lui,urla impresionandu-ne pe noi,Nu mai stiu cum sa procedez cu el.Oare cand ii trece aceasta gelozie?Am impresia ca il pierd din vedere si ma doare sufletul.Va rog sa ma ajutati cu un sfat.Psihologul scolii mi-a spus ca el e foarte destept si trebuie sa-l incurajam tot timpul , sa-l laudam in ceea ce face.Asa procedam dar degeaba.

Foarte interesant voi incerca si eu aceasta metoda cu fetita mea de 4 ani...sper sa reusesim, multumim foarte mult!

Aceste recompense merg la cei mici. Dar ce facem cu cei mai mari (14-15 ani) care nu mai sunt impresionati de aceste ,,chestii" cum le zic ei.

Sistemul de recompense pentru activitatile copilului este binevenit.

Eu sunt bunica a 5 nepoti intre 2-12 ani, 3 baieti si 2 fetite.

Copilul mi l-am crescut cu severitate (care a implicat desigur si cate o bataie argumentata) deoarece, ca mama singura, am fost convinsa ca trebuie sa fiu si mama si tata, iar acest obiectiv nu-mi lasa loc de nuante dragute si eficiente cum este recompensarea celor mici de exemplu.

E cu mult mai interesant pentru mine sa particip la noul concept in educatia copilului de azi; bineinteles ca educatia o fac parintii, e mare lucru insa ca noi, bunicii sa reusim sa nu stricam la un sfarsit de saptamana ceea ce au construit parintii in timpul saptamanii; si nu e prea usor: dragostea noastra imensa pentru ei exista, iar ei sunt foarte receptivi si abili in a se folosi de ea.

Ma straduiesc incontinuu, ma ajuta ca sunt constienta ca educatia copilului de azi pe care si dvs. o promovati este mult mai sanatoasa pentru copil si implicit pentru omul in devenire din fiecare copil. Nu ma plang ca as fi esuat in educatia propriului copil, nici pe departe, am avut noroc, insa recunosc totusi in atitudinea lui fata de viata urme ale severitatii mele de acum 30 de ani, urme care ar fi putut deveni traume daca... (nici nu stiu, oare pentru ca este el puternic, oare pentru ca am echilibrat eu la timp balanta? cine stie?)

In fine, voi aplica si eu mai cu seriozitate recompensarea pentru stransul jucariilor care nu le poate oferi copiilor placerea pe care o resimt cand le imprastie pentru a se juca cu ele; am mai incercat acest lucru insa nu am pus corect problema, le-am lasat imresia ca merita un cadou cand de fapt ei insisi isi castiga acea recompensa.

Mai gandesc ca nu putem eticheta o metoda sau alta ca fiind potrivita sau nu fara sa o fi incercat; fiecare copil este unic si, pana la aflarea metodei potrivite, testarea ne este la indemana.

Ma bucur ca existati, succes tuturor mamicilor si aproape ca va invidiez , nici nu aveti idee ce inseamna sa infrunti viata de una singura, sa-ti fie teama sa vorbesti despre problemele pe care le ai, sa nu ai speranta ca la capatul unui fir te asteapta un sfat omenesc, sa nu ai de la cine astepta un minim de ajutor.

Va doresc tot binele din lume

Parerea mea este ca recompensele ii determina pe cei mici, dar si pe cei mari, deopotriva sa-si piarda interesul pentru ceea ce fac pentru a-si capata rasplata.

Foarte interesanta si ajutatoare aceasta lectie! Multumim

In ziua de azi e foarte greu sa mai stii cum sa-ti educi copilul fara a da gres. Anturajele sunt foarte periculoase si influentabile.

Foarte interesant, am sa incerc si eu aceasta metoda.....