Andreea Marin Banica: Sunt alaturi de Ruxandra Dragomir, Presedinta Federatiei Romane de Tenis, de care odinioara ne bucuram urmarind-o in meciuri de tenis in intreaga lume, castigand pentru noi, ridicand drapelul Romaniei. Ai fost un Ambasador cu ceva timp in urma pentru tara noastra, acum esti aici un motor. Nu cred ca exista multe sportive de talia ta care sa se intoarca in tara lor cu dorinta de a face ceva mai bun pentru generatiile care urmeaza, ceva mai bun decat a existat pentru generatia ta. Dincolo de aceasta parte de cariera care e foarte importanta, sigur, pentru fiecare dintre noi, e viata ta de familie: esti mama, si acesta este spatiul unde ne intereseaza foarte mult ipostaza de mama, pentru ca indiferent ca esti o mama ajunsa la un nivel de educatie si la un nivel de viata sau ca esti la inceput de drum, cu toatele avem o suma de probleme care sunt comune, pe care le rezolvam, intr-un fel sau altul, in fata carora ne impiedicam sau ne ridicam si mergem mai departe, si acesta este subiectul principal al interviului nostru. As vrea ca zecile de mii de mame care ne urmaresc pe www.scoalamamelor.ro sa afle in primul rand problemele pe care le are chiar si o mare campioana atunci cand isi doreste sa devina mama sau cand deja lucrul acesta se implineste, piedicile pe care le-a intalnit si felul in care a reusit sa treaca peste ele. De cand esti mama? Cand ai adus primul copil pe lume? 

Ruxandra Dragomir: Acum aproape 9 ani. Dar lasa-ma si pe mine sa fac o introducere asa frumoasa ca a ta pentru ca, sincer, chiar ma simt flatata, mi-ai facut o poza asa frumoasa din punct de vedere al carierei mele, ca fosta jucatoare, ca mama, ca persoana. Si ma bucur, si iti multumesc pentru acest lucru! Si acum revin la intrebare: am devenit mama acum aproape 9 ani, am adus pe lume un baietel, il cheama Filip. In luna iulie, deci chiar peste cateva zile, mai precis pe data de 15, va implini 9 ani.

Andreea Marin Banica: Sa iti traiasca!

Ruxandra Dragomir: Multumesc, la fel si pentru tine si pentru toate  mamele care ne urmaresc! Ulterior, am adus pe lume si o fetita, Diana, in varsta de 5 ani, in septembrie pe data de 14 va implini 5 ani.

Andreea Marin Banica: Sa fie sanatoasa!

Ruxandra Dragomir: Multumesc!

Andreea Marin Banica: Exista momentul acela de cumpana pe care unele mame l-au avut, si eu, recunosc am avut momentul meu de cumpana atunci cand nu puteam sa aduc pe lume un copil, sau pentru tine aceasta nu a fost o problema?E o problema a vremurilor prin care trecem, multe femei active, in situatia in care isi doresc sa aiba un copi,l realizeaza ca nu e la indemana lor; fac multe lucrur,i dar nu pot sa aduca pe lume un copil. Pentru tine a fost o problema, sau ai fost mai norocoasa?

Ruxandra Dragomir: Nu, chiar am fost foarte norocoasa. Povestea vietii mele este frumoasa, inca din copilarie, si chiar si acum...

Andreea Marin Banica: Unde te-ai nascut?

Ruxandra Dragomir: M-am nascut la Pitesti, m-am mutat la Bucuresti la varsta de 15 ani, dorindu-mi sa-mi continui cariera in tenis, nestiind la vremea respectiva ce inseamna marea performanta si pentru ce fac acest efort. Dar asa a fost cursul vietii. M-am mutat la 15 ani, primul an de liceu l-am facut in Bucuresti, am terminat liceul - am avut aceasta sansa sa am o cariera foarte frumoasa care mi-a oferit o satisfactie enorma - si in ceea ce priveste familia am spus ca am fost norocoasa, iar povestea mea a fost frumoasa pentru ca totul s-a intamplat foarte natural. Nu am avut nici un fel de problema sa raman insarcinata si sa aduc pe lume copii, mi-am dorit foarte mult acest lucru, mi-am dorit copii…

Andreea Marin Banica: Copiii tai s-au nascut dintr-o mare dragoste.

Ruxandra Dragomir: Da, asa este. Si chiar i-am dorit foarte mult. Sigur cariera mea era in plina desfasurare, eram la un nivel de performanta foarte bun, dar am spus ca la varsta de 30 de ani cred ca este timpul sa incep sa am o familie, ca este o varsta ideala - cel putin pentru mine - sau pentru un sportiv de performanta, pentru o sportiva...

Andreea Marin Banica: Si pentru ca atunci ai intalnit marea dragoste, pentru ca asta te-a facut sa te gandesti...

Ruxandra Dragomir: Este adevarat, bineinteles, pentru ca nu poti sa te opresti dintr-o cariera sau chiar sa faci copil cu oricine daca nu simti acest lucru. Tocmai de aceea spun ca povestea vietii mele a fost frumoasa, ca  am avut noroc intr-adevar si am gasit persoana potrivita cu care am simtit ca pot sa fac acest lucru, ca pot sa intemeiez o familie, ca pot sa pun capat unei cariere  frumoase si sa incep o noua viata linistita, cu familie, cu sot,  sa devin mama...

Andreea Marin Banica: Exista multe femei care poate citesc acum aceste randuri si isi spun:   " … uite-o cat de norocoasa a fost, si-a construit o cariera extraordinara, era in plin succes, cum sa renunti tocmai atunci pentru familie cand noi, multe dintre noi, ne chinuim sa construim ceva si tinem cu mainile stranse de ceea ce reusim sa atingem?”. Ce te face sa spui STOP chiar cand esti in plin succes? 

Ruxandra Dragomir: Acum, pot vorbi numai din punctul meu de vedere pentru ca ...

Andreea Marin Banica: Sau ce-ti da forta sa faci asta, pentru ca nu e o decizie usoara...

Ruxandra Dragomir: Nu, nu e o decizie usoara, nu este deloc simplu sa te desprinzi de lucrul pe care stii sa il faci cel mai bine. Pentru ca sa fiu sportiv de performanta a fost ceea ce eu stiam sa fac cel mai bine. Nu scriam nici carti, nu am fost profesor, s.a.m.d. Dar mie nu mi-a fost greu. Nu mi-a fost greu absolut deloc.

Andreea Marin Banica: Ce te-a motivat sa faci aceasta schimbare?

Ruxandra Dragomir: Am stiut undeva, in subconstientul meu, ca vreau sa termin cu aceasta viata sportiva intr-un moment oportun. Nu am stiu cand anume si, asa cum am spus si intr-un interviu anterior, parca simteam ca mi se va intampla ceva bun si trebuia sa fiu atenta la ceva bun care urma sa mi se intample. Si mi s-a intamplat!

Andreea Marin Banica: Ai deschis bratele!

Ruxandra Dragomir: Da, exact. Si am privit viata sau am imbratisat viata asa cum mi-a oferit-o Dumnezeu. Un alt gen de viata dupa o cariera sportiva. O viata pe care si-o doreste orice femeie probabil si orice barbat, nu? Pentru ca e normal sa ai o familie. 

Andreea Marin Banica:  Cum a fost pentru tine momentul in care ai tinut in brate pentru prima data primul copil?

Ruxandra Dragomir: Sigur, a fost un sentiment care este poate simplu de descris in cuvinte, este foarte frumos de inteles si de povestit, in special pentru mame. Pentru ca fiecare dintre noi cred ca am trait exact acelasi moment si nu poti sa spui decat ca erai cel mai fericit om din lume! Si daca se intampla ca langa tine sa fie si persoana iubita nu cred ca puteai cere mai mult de la viata. Nu aveai cum! Pentru mine a fost un moment si o satisfactie pe care nu am avut-o niciodata pana in momentul acela.

Andreea Marin Banica: Deci toate implinirile tale pe linie profesionala, nu, -  erai o exceptie, realizasei lucruri pe care atat de putini oameni din tara asta reusisera sa le atinga - n-au contat in fata acestei mari realizari?

Ruxandra Dragomir: Nu. Sincer, n-au contat pentru ca era un lucru mult prea special care mi se intampla. Parca mi se intampla numai mie, parca nu exista o alta femeie pe planeta aceasta care  poate exact in acelasi moment traia acelasi sentiment. Nu, mie mi se parea ca sunt cel mai fericit om din lume!

Andreea Marin Banica: A fost momentul in care ti-ai tinut copilul pentru prima data in brate, dar cu siguranta nu poate fi totul roz. Apar si problemele, apar si necunoscutele din viata unei mame. Pentru tine care au fost momentele de cumpana, sa spun, de dupa nastere?

Ruxandra Dragomir: Trebuie sa stau sa ma gandesc foarte mult… Nu stiu daca chiar  am avut acest lucru, doar ca am simtit asa, o oarecare incapatanare, atat eu cat si Florin, sotul meu, si ne-am spus: "Hai sa incercam sa ne crestem singuri copiii!". Si parca nimeni altcineva nu mai stia cum se creste un copil. Nici mama, nici soacra mea, nimeni. Noi eram cu cartea in mana, ne trezeam noaptea impreuna, eu alaptam copilul, el era langa mine, si ne-am chinuit cateva luni. Vreo 2-3 luni tot ne-am chinuit si ne incapatanam. Venea soacra mea la noi, sau mama uneori, si ne spuneau: "Uite, faceti asa..." sau "Uite, e mai bine asa..." si noi le spuneam „Dom`le, lasa-ne ca, uite, in carte scrie altceva…".

Andreea Marin Banica: Cat e de important sa fii informat ca parinte?

Ruxandra Dragomir: Este foarte important sa fii informat. Tocmai de aceea ne-am luat cateva carti pentru ca am zis ca, daca traim intr-o lume moderna, trebuie sa ne crestem si noi copiii asa cum se scrie.

Andreea Marin Banica: Cum cer vremurile.

Ruxandra Dragomir: Cum cer vremurile, da. Si nu cred ca am gresit. Si datorita faptului ca am facut acest lucru impreuna, am avut aceasta convingere ca suntem parinti buni, si ca nu intamplator ne-a daruit Dumnezeu un copil. Si acum trebuie sa il laud putin pe sotul meu pentru ca, la putin timp dupa ce eu am nascut, am revenit in circuit si am plecat impreuna cu sotul meu si cu copilul, ne-am dus in America, ne-am cumparat o casa acolo , eu am inceput sa ma antrenez iar Florin era... bona mea. Era sotul meu, era un tata iubitor si, in acelasi timp, era bona, pentru ca eu ma duceam la antrenamente, el avea grija de copil.

Andreea Marin Banica: Tu munceai si mergeai la competitii, la antrenamente…

Ruxandra Dragomir: Tocmai din acest motiv spun ca am fost foarte norocoasa pentru ca nu sunt multi barbati care fac lucrul asta: sa schimbe un copil, un copil care are doar cateva luni, care abia merge in picioare, si sa te plimbi ca un cuplu care are un copil mic de un an si doua luni... Am mers in America, am mers in Australia, am mers in Mexic, noi... eram numai noi 3 pe lumea asta si incercam sa facem ceva frumos.

Andreea Marin Banica: Cand tu si sotul incercati sa cresteti copilul si sa faceti lucrurile informandu-va, dar in acelasi timp tu muncind, el fiind mereu acasa cu cel mic, cu siguranta exista si momente in care te simti dezarmat: ori unul, ori altul, ori amandoi odata. Cum faci sa iesi dintr-o necunoscuta? Exista momente in care nu stii ce sa faci cu copilul.

Ruxandra Dragomir: Sigur, s-au intamplat si asemenea momente, insa eu zic ca le-am trecut cu bine. Ca orice cuplu relativ tanar, eu aveam 30 cand l-am nascut pe Filip, sotul meu la fel, eu zic ca ne-am descurcat suficient de bine. Numai ca, da, au fost momente de genul acesta in care poate spuneam ca nu mai vrem un alt copil pentru ca este prea greu si nu ne descurcam. Uneori, daca copilul avea colici, am spus ca ne trezeam impreuna, el citea din carte, eu incercam sa alaptez, si tot asa. Sigur, au fost momente dificile, ca pentru orice mama sau oricare cuplu care are un copil. Dar le-am trecut cu bine.

 

Andreea Marin Banica: Unde l-ai nascut pe baietelul tau?

Ruxandra Dragomir: In Romania, in Bucuresti.

Andreea Marin Banica:  Cum a fost experienta? Umblasei prin toata lumea, aveai termen de comparatie. Sigur ca trebuie sa acceptam faptul ca avem limitele noastre economice, suntem acum in plina dezvoltare, dar acum 9 ani lucrurile stateau altfel. Cum a fost nasterea intr-un spital bucurestean ?

Ruxandra Dragomir: Nu a fost bine, nu din punct de vedere medical, pentru ca totul a decurs aproape perfect. Am nascut cu un prieten si am ales sa merg la acel spital datorita acestui prieten care a avut grija tot timpul de mine .

Andreea Marin Banica: Deci avem medici buni, dar...

Ruxandra Dragomir: Da, deci avem medici chiar extraordinari, senzationali. Eu mergeam in mod normal la control la Policlinica de langa Spital, unde totul era foarte curat, foarte in regula. Insa momentul nasterii nu a fost unul tocmai placut pentru mine, pentru ca ... conditiile din spital nu erau tocmai asa cum mi-as fi imaginat, nu mai spun cum mi-as fi dorit.

Andreea Marin Banica: In ce sens? Hai sa spunem lucrurilor pe nume. Pentru ca, in fond nu ne ferim, vedem cu totii adevarul.

Ruxandra Dragomir: Era foarte cald, era luna iulie, mai precis data de 14 foarte tarziu, seara, pentru ca eu am nascut pe 15 la ora 1 dimineata. Dupa ce am nascut - am nascut prin cezariana -  am fost dusa in rezerva pe care eu mi-o comandasem fara sa o vad... nu aveam aer conditionat... 

Andreea Marin Banica: Deci o camera de spital.

Ruxandra Dragomir: Nu stiu cum sunt camerele de spital. Bine ca nu am ajuns, am avut aceasta sansa sa nu fiu niciodata bolnava asa ca nu pot face comparatie decat, cand va fi momentul respectiv, voi face o legatura intre nasterea din Romania si cea din S.U.A. cu patru ani mai tarziu. Nu a fost o experienta placuta. Mai mai mult decat atat, toate mamele care nasteau prin cezariana stateau la parter si, ca sa mergi sa iti alaptezi copilul, trebuia sa urci vreo doua etaje, ceea ce mie mi s-a parut un lucru foarte greu dupa o operatie. Eu, fiind sportiva, poate ma miscam mai repede decat celelalte mame, dar altele ajungeau bietele de ele dupa 20 de minute acolo. Toate trebuia sa plecam in acelasi timp, tot salonul sau tot palierul de jos, iar eu eram acolo cu multa vreme inainte, in timp ce altele abia veneau.

Andreea Marin Banica: Era in curatentie? Nici nu ma intereseaza numele spitalului, ma intereseaza realitatea dintr-un spital romanesc de acum un deceniu.

Ruxandra Dragomir: Nu stiu daca era in curatentie, cu toate ca mirosea a clor si a dezinfectant. Dar faptul ca toate mamele, toate femeile care alaptau copii … copiii erau in mijloc, iar noi stateam toate asa, ca la un fel de sezatoare, cu scaunele pe margine... practic, nu aveai nici un fel de intimitate, erai total lipsita de experienta... Practic, nu stiai ce sa faci. Simteai cum sa tii copilul, pentru ca poate era un lucru natural, dar poate ca nu stiai cum sa il alaptezi, in special ca daca nasti prin cezariana laptele vine mai tarziu sau se intampla un fenomen...

Andreea Marin Banica: Care a fost totusi detaliul care te-a facut sa spui: “Data viitoare, pentru ca am posibilitatea asta, o sa nasc in alta parte.“?

Ruxandra Dragomir:  Intr-una din zile (ca nu am stat multe zile acolo, am stat 3 zile, in a 3-a zi am plecat), am vazut gandaci pe jos si pe perete, si acest lucru m-a determinat sa-mi spun mie atunci, in momentul ala, cand probabil dupa nastere nici nu te simti bine din punct de vedere emotional, psihic - se intampla niste fenomene in corpul unei femeii dupa ce naste - si mi-am spus  ca nu mai vreau copii, sau chiar daca se va mai intampla acest lucru eu, cel putin, nu o sa mai nasc in Romania. O fraza pe care poate nici nu ar trebui sa o spun, sau poate pare ceva ciudat, insa, daca tu nu ai gandaci acasa sau daca esti obisnuit cu un anumit mod de a trai, sigur ca te duci undeva si nu mai ai grija ca aduci pe lume un copil, si te chinui, si el sta in niste conditii ... nu-ti era permis sa tii copilul langa tine, de exemplu, chiar daca aveai o rezerva. Eu totusi beneficiam de anumite facilitati. Sigur, eu am comandat, am platit acea rezerva, si ma gandeam poate mai putin la mine, ma gandeam la copilul meu ca sta in niste conditii pe care imi era greu sa le accept. 

Dar au trecut toate aceste lucruri, sper ca s-au imbunatatit conditiile.

Andreea Marin Banica: In anumite spitale din Romania inca mai intalnesti astfel de situatii, vorbesc in cunostinta de cauza, din pacate, la un deceniu dupa momentul de care imi vorbesti. Sigur ca nu putem decat sa speram ca mergem inainte. Vroiam sa iti spun ca ma bucur ca ai mentionat faptul ca ai alaptat pentru ca, fiind o sportiva care mereu a avut o forma fizica de invidiat, poate ca te gandeai, asa cum se intampla in multe cazuri in ziua de astazi, ca imaginea ta este importanta si ca alaptatul iti poate dauna din punct de vedere estetic. Exista persoane publice care gandesc astfel, in ziua de astazi. Desi pare incredibil. Sau care se hranesc foarte sumar in timpul sarcinii pentru a mentine o silueta, dar gestul acesta nu este unul benefic pentru dezvoltarea copilului, pentru primii lui pasi in aceasta viata. Tu cum ai gandit lucurile din punctul asta de vedere? Vroiai sa te intorci pe teren, nu?

 

Ruxandra Dragomir: Sincer, nu neaparat, nu era in programul meu, acest lucru a venit ulterior. Nici macar nu m-am gandit daca sa-mi alaptez copilul sau nu, a fost un instinct mai mult decat natural, mi se parea absolut aiurea ca eu sa nu imi alaptez copilul.

Andreea Marin Banica: E cea mai buna hrana pentru copil in primul an de viata.

Ruxandra Dragomir: Mai mult decat atat! Inafara faptului ca este cea mai buna hrana pentru copil, cred ca exista acea conexiune foarte speciala intre mama si copil.

Andreea Marin Banica:  Care se leaga prin acest gest al apropierii, al alaptarii..

Ruxandra Dragomir: Eu nu stiu daca chiar as putea... chiar imi permit, sau cer voie sa sfatuiesc toate mamele sa faca acest lucru pentru ca este un sentiment de care probabil iti va parea rau mai tarziu, pentru ca nu cred ca iti dauneaza nici sanatatii, nici frumusetii, si este...

Andreea Marin Banica: In firescul lucrurilor, pana la urma. Patru ani mai tarziu, aduceai pe lume pe fetita ta. Asta se intampla in Statele Unite pentru ca asa ti-ai programat sau pentru ca viata voastra luase un alt curs si acolo traiati?

Ruxandra Dragomir:  N-am trait niciodata pentru o lunga perioada de timp numai in Statele Unite, ne-am adus acolo in 2003. Mie intotdeauna mi-a placut tara aceea, este o viata foarte lejera, unde totul pare la indemana. Am jucat foarte multe turnee acolo, ne-am decis sa cumparam un apartament la Miami, foarte frumos, chiar la ocean, si mergeam acolo in fiecare iarna impreuna cu Filip. Filip a fost nelipsit de langa noi de cand avea un an si doua luni, intotdeauna mergea cu noi in aceasta perioada a anului la Miami.

In momentul in care s-a apropiat timpul cand trebuia sa vina pe lume si Diana, eu am plecat in SUA singura, am zburat cand eram in luna a saptea, pentru ca nu ai voie sa zbori cand depasesti luna a saptea si nici nu este bine pentru copil. De fapt, nu am stat chiar singura, am stat cu nasii de cununie si cei care l-au botezat si pe Filip, si am nascut-o pe Diana acolo. Si acum, facand o comparatie intre nasterea din Romania si nasterea de acolo... a fost un altfel de sentiment. Mi-a fost mult mai usor si mult mai placut.

Andreea Marin Banica: Ai avut un sentiment de siguranta.

Ruxandra Dragomir: Exact, am avut un sentiment de siguranta. Probabil si datorita curateniei spitalului, personalului...  

Andreea Marin Banica: Sigur, nici nu are rost sa explici pentru ca e lesne de banuit. Acum nu avem pretentia de a fi peste noapte la nivelul marilor spitale ale lumii, dar cu siguranta tot ceea ce inseamna curatentie, minimum de conditii civilizate care trebuie sa existe si pe strada noastra, si in casa noastra, lucrurile astea ar trebui sa nu mai fie discutabile. Din pacate, nu traim, si e o utopie aproape ce spun, nu traim intr-un sistem drept ci intr-unul stramb. Dar facem eforturi sa mergem spre mai bine. 

Ai trecut si prin doua mari momente de cumpana. Unul in momentul in care erai insarcinata cu fetita ta, si celalalt, imediat dupa nasterea ei. Despre ce e vorba?

Ruxandra Dragomir: Da... cand eram insarcinata in doua luni am primit un telefon de acasa, mai precis un mesaj pe telefon, pentru ca nu am raspuns, ca era noapte la Miami. Si cand am citit mesajul, era de la sora mea care imi spunea ca tata decedase ... Eu tocmai vorbisem cu el la telefon cu o zi inainte.

Andreea Marin Banica: Era neasteptat?

Ruxandra Dragomir: Aproape neasteptat. El suferea de inima si noua nu ne-a spus niciodata.  Facea un fel de tratament pe ascuns, fara ca noi sa stim.

Andreea Marin Banica:  N-a vrut sa va ingrijoreze.

Ruxandra Dragomir:  Nu a vrut sa ne ingrijoreze si in momentul cand noi ne-am dat seama ca este ceva in neregula, pentru ca tata fusese un om foarte inalt, foarte bine facut si sanatos pana in momentul acela, si vedeam ca slabeste, vedeam ca ceva nu este in neregula, atunci el ne-a spus ca are o anumita problema, dar poate nu este asa de grav, si ca sa stam linistite, s.a.m.d. Si, atunci, eu si sora mea am inceput sa facem tot felul de investigatii, l-am adus la Bucuresti - el nu venea la Bucuresti la tratament pentru ca locuia inca la Pitesti - si cand noi am aflat, de fapt, ce avea totul a fost foarte tarziu, pentru ca avea inima foarte marita si necesita un transplant. A fost pus pe acea lista de tranplanturi, insa si acea lista este cu prioritate, desigur, el avea 62 de ani si... asa a fost sa fie. 

Din pacate, am primit acel mesaj, iar eu in urmatoarele doua ore mi-am cumparat biletul de avion. Florin si Filip au ramas acolo pentru ca nu avea sens sa vina si ei sau sa venim cu totii si nici nu stiu cum am ajuns in Romania. Eram intr-o stare in care nici nu-mi venea sa cred... In fine, am ajuns acasa la Pitesti, am trecut peste acel moment cu greu, dupa o saptamana m-am intors inapoi la Miami si am reluat asa... cat de cat viata dar... pierdusem ceva foarte important pentru mine pentru ca tata mi-a fost cel mai bun prieten pana sa imi intemeiez o familie si,  desigur, a ramas o persoana foarte importanta pentru mine pentru ca el a fost cel care m-a dus la tenis, fara sa se gandeasca la faptul ca as putea face cariera. Am fost cu el in parc, am vazut niste copii acolo si el a fost persoana care a fost langa mine inca de la inceput si m-a dus la antrenamente. La un moment dat, se implicase atat de mult, pentru ca probabil chiar vedea ceva mai special in mine, incat de fiecare data cand avea posibilitatea ma ducea cu masina la antrenamente, impreuna cu alti copii ... nu la antrenament, ci in turnee, pentru ca la antrenament ma ducea tot timpul cu masina, eu mai rar mergeam cu un mijloc de transport. Dar la turnee, de exemplu, incerca sa ne duca cu masina, sa nu mergem cu trenul, sa imi ofere un confort. Si mama, la un moment dat, sa fac si o paranteza acum, sa spun ceva haios, spunea: “Doamne, dar ai innebunit de tot cu tenisul asta, chiar asa?... " si el spunea: " Lasa, ma duc eu cu ea la Targoviste sau la  Oradea sau eu stiu unde erau turneele si o sa mergi tu cu ea la Roland Garros sau la Wimbledon” , si mama se uita si zicea: "Doamne... Nae..." ca mama asa ii spunea, pe tata il chema Nicolae, si ii spunea "Doamne, Nae, ai innebunit de tot!".

Si eu imi amintesc pentru ca aveam 10 – 11 ani, eram mica. Si asa a fost. Tata nu a mers decat o singura daca cu mine in Bulgaria, au mers impreuna, si mama si tata, si cred ca avea emotii prea mari, probabil ca el de atunci avea probleme cu inima, ma gandesc... Iar mama a mers cu mine la Roland Garros, la Wimbledon, la U.S.Open de nenumarate ori.

Andreea Marin Banica: Al doilea moment de impas a fost cel in care ai nascut-o pe fetita ta. Ce s-a intamplat?

Ruxandra Dragomir:  Asa cum am spus, fiind insarcinata in luna a saptea am plecat spre SUA, a venit momentul mult asteptat, tot cezariana, stiam exact ziua, ora, doctorul s.a.m.d., pentru ca avusesem deja cateva vizite din luna a saptea pana in ziua in care trebuia sa nasc.

Andreea Marin Banica: Toate procedurile medicale din timpul sarcinii, fiecare control fusesera facute cu rigurozitate, n-ai scapat nimic?

Ruxandra Dragomir: Nu am scapat absolut nimic. Am facut toate testele posibile, am facut teste si in SUA dar mai putin pentru ca, fiind in luna a saptea, deja existau alte teste si proceduri, iar documentele cu care eu am plecat din Romania au fost luate in considerare acolo. Totul a fost foarte ok. Inafara de teste de sange, testele uzuale care se fac, nu mai ai ce alta procedura medicala sa faci.

Andreea Marin Banica:  Deci nu iti faceai nici o problema.

Ruxandra Dragomir: Nu. Erau asa, momente in mintea mea - pentru ca probabil se intampla ceva in mintea unei mame, e tot timpul nelinistita, iar ca eu chiar am fost nelinistita si la prima sarcina, si la a doua – cand ma gandeam sa nu se intample ceva cu copilul. Si mi se intampla sa vad copii bolnavi sau mame care se chinuie si mor, si aveam cosmaruri, tot timpul aveam o stare din asta de neliniste.

Andreea Marin Banica: Dar trebuie sa-ti spui ca e firesc. Totul vine la pachet cu niste responsabilitati si cu niste ingrijorari.

Ruxandra Dragomir:  Da, pentru ca la un moment dat ma gandeam, asta vorbind de prima sarcina: "Doamne am innebunit, ce ma tot gandesc ca doar am respectat toate procedurile medicale, am trecut prin toate testele, deci nu are ce sa fie in neregula cu copilul.” Si, vorbind cu alte prietene care au avut copii sau care poate chiar erau insarcinate in acelasi timp cu mine, am vazut ca si ele treceau prin aceleasi sentimente si am zis " Bine, deci e normal".

Andreea Marin Banica:  Este ceva normal.

Ruxandra Dragomir:  Da. Si in momentul cand am nascut-o pe Diana totul a fost minunat, cu o operatie fabuloasa, extraordinar de reusita. La doua zile dupa, cand eu ma pregateam sa ies din spital, doctorul cu care am nascut a venit cu un doctor cardiolog si mi-au spus ca fetita are o problema. Nu grava.

Andreea Marin Banica:  Deci nu ti-au spus imediat dupa nastere.

Ruxandra Dragomir:  Nu, nu mi-au spus imediat dupa nastere. Pentru ca si copilul trece prin foarte multe teste, unul dintre teste l-am vazut si eu, cand i-a luat sange din calcai. Alte teste nu, nu am vazut. Dar pot sa spun ca imediat dupa nastere, sau dupa ce mi-am revenit din operatia de cezariana, copilul mi-a fost adus la mine, in rezerva. Pana sa ajung la momentul mai grav sa spun si ceva de bine, da?  Am avut o rezerva foarte frumoasa in care, la un moment dat mi-a sunat telefonul si o asistenta m-a intrebat ce vreau sa mananc. Si eu ma gandeam “Dar unde sunt? La hotel?” ... si zic: " Pai nu stiu… Ce aveti de mancare? " Si mi-a spus: "Pai aveti meniul in partea stanga, daca deschideti sertarul il gasiti acolo." Si m-am uitat. Si mi-a spus " Acum va rog sa imi spuneti ce doriti de mancare si, pentru seara, v-as ruga sa incercuiti, sa nu va mai deranjam la telefon." Si erau foarte multe sortimente. Am ales si eu ceva si am fost servita foarte frumos, la pat... am avut un sentiment... 

Andreea Marin Banica: Un soc in sens invers!

Ruxandra Dragomir:  Da, da. Ma simteam ca o printesa. Trecusem printr-un moment frumos, greu si totul continua din bine in mai bine! A venit cu copilul, l-am vazut, am facut baie impreuna, mi-a aratat: „Uite asa trebuie sa faci, dar nu te ingrijora, ca eu voi fi alaturi de tine daca ai nevoie", mi-a zis asistenta.

Andreea Marin Banica: Deci e foarte important sa ai pe cineva alaturi in spital, neonatologul, asistenta care sa te invete micile trucuri de la inceput, pentru ca vei pleca peste cateva zile acasa si te vei trezi ca nu stii sa rezolvi probleme minore.

Ruxandra Dragomir:  Asa e. Si mai mult decat atat, aveam si televizor in camera si, la un moment dat, nu conta la ce program te uitai, la o anumita ora, automat, spuneau: "Atentie, mamici! Este ora baitei. Daca doriti sa va fie adus copilul, apasati pe buton." Si eu ma gandeam: "Doamne, zic, suntem intr-o alta lume, asa ceva nu se poate. "  Mie imi placea. Vroiam sa stau vreo doua luni daca era posibil acolo. Asta a fost partea frumoasa. Bine, Florin si Filp ma vizitau regulat, si mancarea era atat de buna incat comandam ca la restaurant. Mie imi venea portia normala si ei puteau sa manance cu mine, contra cost, ce doreau. Un serviciu mai bun decat atat nu cred ca exista. 

Totul a durat doua zile, toata aceasta fericire, pana cand doctorul meu a venit cu un alt doctor, cardiolog, a inceput un fel de monolog pregatitor, pentru ca doctorul vorbea cu mine si eu ma uitam si nu intelegeam ce se intampla. Nu ca nu intelegeam ce vorbeste, pentru ca eu vorbesc engleza, intelegeam tot, dar mi se parea ca nu aud bine. Si, instinctiv, am inceput sa plang si atunci a intervenit doctorul cardiolog si a zis: "Uite, stai linistita, ca nu este atat de grav." Si s-a asezat langa mine pe pat, a luat o hartie, avea un caiet, si a inceput sa-mi deseneze.  Mi-a desenat inima, mi-a desenat aorta, mi-a desenat ventriculele, si imi explica: "Uite, fetita ta are o gaurica mica aici, intre ventricule, nu e grav”. Sunt trei feluri: mic, mediu si larg. Si a zis: “Uite, ea are  o mica gaurica spre mediu."

 

Andreea Marin Banica: In inimioara.

 

Ruxandra Dragomir:  Da, chiar acolo la ventricule, intre ventricule. Si eu tot nu intelegeam. A fost asa, un monolog in care eu stateam si plangeam, si nu intelegeam. Imi ziceam: "Doamne nu se poate asa ceva, cred ca mi se pare. “

Andreea Marin Banica: Nu se poate sa mi se intample tocmai mie...

Ruxandra Dragomir: Da, deci nu se poate, nu are cum... Vin pana aici, imi doresc copilul acesta si de ce trebuie sa mi se intample asa ceva? Dar poate mi se pare, stai ca poate o fi vreun vis urat! Dar nu era un vis urat, era adevarat pentru ca el (doctorul) mi-a lasat acolo foaia si eu ma uitam pe foaie - o am si acum, daca poti sa iti imaginezi eu am toata foaia, cu tot dosarul si cu toate testele care i s-au facut timp de 3 luni - .

Andreea Marin Banica: S-ar fi putut prevedea aceasta mica malformatie? Care inteleg ca s-a rezolvat dupa aceea, asta e partea buna! Teste din Romania, dinainte, sau pe care le-ai facut la 7 luni, in S.U.A., ar fi putut sa prevada acest moment?

Ruxandra Dragomir:  Acum… ce a avut ea nu a fost ceva foarte grav. Acea gaurica se poate inchide de la sine.

Andreea Marin Banica: Sau ba.

Ruxandra Dragomir:  Sau ba. Da. Spre norocul nostru, acest lucru s-a intamplat. La varsta de 6 luni ea nu a mai avut absolut nici o problema. In mod normal, doctorii de acolo mi-au spus ca, indiferent de ce test faceam, nu se vedea. Pentru ca, de exemplu, daca copilul ar mai fi stat poate o saptamana si s-ar fi nascut pe cale naturala, atunci poate se inchidea acea gaurica. Nu este ceva foarte, foarte grav. Si unul la 250 copii se naste cu acest defect. Ceea ce inseamna foarte mult. La majoritatea se inched. Sunt si copii care au si 3 gauri.

Andreea Marin Banica: Si mame care nici nu afla.

Ruxandra Dragomir:  Si mame care nici nu afla. Eu am aflat pentru ca poate, copilul s-a nascut acolo si poate fiind monitorizat foarte bine, atunci au aflat despre acest lucru. Acest lucru se aude atunci cand il asculti pe copil cu stetoscopul. Atunci se aude un murmur. 

Andreea Marin Banica: Ai avut... noroc! Pentru ca putea fi o problema mai mare. Dar pana sa stii daca va fi sau nu va fi bine, ai trecut printr-o furtuna interioara. Ce poti sa le spui mamelor care ne privesc acum, si care trec printr-un astfel de moment si poate ca el nu se rezolva in mod fericit? Furtuna din acele clipe e la fel de puternica pentru orice mama. Oricare dintre ele isi spune, asa cum ti-ai zis si tu: "Nu mi se poate intampla mie".

Ruxandra Dragomir:  Da, asa este. Sunt multe cazuri care se rezolva de la sine, asa cum am avut noi sansa, si sunt multe cazuri in care se poate intampla un deces, din pacate, daca acea gaurica este mai mare. Bine, malformatiile la inima sunt multiple, nici nu are rost sa intram in detalii medicale. Dar eu spun ca exista o sansa pentru fiecare.

Andreea Marin Banica: Dar de unde ai gasit puterea sa treci, emotional, peste acea perioada?

Ruxandra Dragomir:  Mie mi-a fost foarte greu. Florin a fost foarte puternic in acele momente si el ma tot motiva si imi spunea : "Stai linistita ca uite, nu are nimic." Si, la un moment dat, pe mine chiar ma si enerva si ii ziceam: "Cum sa stau linistita, cum sa nu aiba nimic? Tu imi spui ca nu are nimic numai asa, ca ma vezi ca plang in fiecare zi... ". Bine, si el plangea, acum ce era sa faca? Sa ne intrecem in plans?

Andreea Marin Banica: Era nevoie de un sprijin.

Ruxandra Dragomir:  Da, iar el a fost un sprijin emotional foarte important pentru mine. Asa cum am spus, am trecut prin toate aceste teste. Dar tuturor mamelor le pot spune sa fie puternice, pentru ca daca nu esti puternic din punct de vedere emotional poti avea probleme mai mari chiar decat copilul. Copilul poate ca nu are chiar asa mari probleme … eu faceam din acest lucru o problema poate mai mare decat era, de fapt. Pentru ca suna foarte grav cand auzi „malformatie la inima”.

Andreea Marin Banica: Si chiar daca problema este una care nu se rezolva imediat, oricum trebuie sa gasesti forta in tine pentru a-i da forta copilului tau sa duca mai departe o situatie grea. Nu ajuta cu nimic ca tu esti la pamant. Stiu ca suna poate cinic, foarte greu de suportat, dar nu ai de ales decat sa fii puternica si sa mergi inainte.

Ruxandra Dragomir: Asa este. Uite, acum exista mai multi oameni, printre care si tu, tu faci parte din categoria oamenilor buni care doresc sa faca ceva, da? 

Andreea Marin Banica: Dar eu am motivatia mea, una dureroasa, in urma, in viata mea. Iata ca tu ai motivatia ta. De aceea ti-ai spus “Vreau sa dau mai departe! Vreau sa dau ceva inapoi! Vreau sa ajut fetele din Romania, intr-un fel sau altul." Cred ca gasim forta si in lectiile de viata grele pe care le traim.

Ruxandra Dragomir: Da, dar vorbind acum despre mamele care trebuie sa fie puternice: TREBUIE  sa fie puternice, sa fie informate ca exista oameni buni care le pot ajuta, in limita posibilitatilor, desigur. Pentru ca, din pacate, sunt foarte multi oameni bolnavi, cu probleme, si cineva ca tine nu ii poate ajuta pe toti. Dar poti avea macar o speranta ca cineva intr-adevar vrea sa te ajute. De aceea am facut acest lucru, si eu am ajutat cativa copii... si cateva cazuri...

Andreea Marin Banica:  De aceea exista www.scoalamamelor.ro si tot acest proiect, cu multe gratuitati in diverse directii pentru mame. Pentru ca mi-am dat seama ca exista nise, exista fundatii care fac tot felul de programe foarte bune, si foarte interesante, dar pe anumite subiecte. Dar ca nu exista un loc perfect obiectiv, fara sponsori, astfel incat recomandarile sa mearga intr-o directie sau alta, pentru mamele din Romania, un program mai larg care sa acopere o arie complexa de interese pentru mame. Adica, practic, intri acolo si afli informatii utile din foarte multe domenii care te intereseaza, nu doar dintr-o directie anume.

Ruxandra Dragomir:  Asa este. Tocmai din acest motiv este foarte bine ca mamele sa fie informate, pentru ca...

Andreea Marin Banica: Ceea ce nu stii nu poate sa te ajute.

Ruxandra Dragomir: Exact! Exista lucruri care se intampla, exista oameni cu suflet care isi doresc sa faca lucrul acesta, pentru ca au trecut prin aceste lucruri emotionale care te pot distruge. Chiar te pot distruge. Eu am avut aceasta cumpana, de fapt doua: cand a murit tatal meu - si a murit tot de o suferinta la inima – si, ulterior, cu copilul... Nimic nu poate fi mai rau si, ca sa citez un titlu de-al tau: Pretuiesti viata mai mult! Si nu mai ai nevoie de nimic, chiar nu mai ai nevoie. Ce altceva mai poti cere de la viata daca ai un sot iubitor langa tine, daca ai copii, daca ai o familie frumoasa?

Andreea Marin Banica:  Iti ramane doar sa traiesti frumos si demn pana la capat.

Ruxandra Dragomir: Exact. Si sa daruiesti, sa dai ceva inapoi! Si poti sa faci lucrul acesta, fara indoiala il poti face!

Andreea Marin Banica:  Ce simti ca dai inapoi acum?

Ruxandra Dragomir: Din punctul meu de vedere, dau foarte multe inapoi. Pentru ca anul trecut chiar am sustinut un turneu de tenis care mi-a purtat numele, s-a numit Turneul de Tenis Ruxandra Dragomir - Open Romania si am oferit premii in valoare de 75.000 de dolari.

Andreea Marin Banica:  Asta din buzunarul propriu?

Ruxandra Dragomir:  Da, asta din buzunarul propriu. Am vrut sa fac lucrul acesta pentru ca, in momentul in care am candidat la Presedintia Federatiei Romane de Tenis am spus ca doresc sa dau ceva inapoi. Iar partea in care eu stiam sa dau ceva inapoi era tenisul, care mie mi-a daruit foarte mult. Si asa m-am decis sa fac la vremea respectiva a anului trecut cel mai mare turneu de tenis din Romania, iar anul acesta vom avea chiar cel mai mare turneu de tenis.

Andreea Marin Banica: Si nu este o reclama ceea ce spui acum, chiar este important sa mentionez - tin foarte tare ca acest site sa nu fie unul subiectiv ci unul obiectiv, in care nu facem reclama nimanui - si asta pentru ca turneul de tenis de anul trecut nu a fost unul acoperit de sponsori ci o initiativa privata, prin care tu ai vrut sa dai ceva fetelor carora tenisul le devine un mod de viata in Romania, si tu fiind, odinioara, pe acelasi drum.

Ruxandra Dragomir: Da. Este adevarat ca turneul a fost organizat de Fundatia Ruxandra Dragomir Ilie - Inimi pentru sport, si am deschis aceasta Fundatie tocmai din cauza faptului ca fetita noastra s-a nascut cu acest defect la inima. Si am zis ca imi doresc sa infiintez o Fundatie  prin care pot face bine altor copii. Aceasta Fundatie nu a functionat, pentru ca nu a fost promovata, eu nu m-am ocupat de ea ...

Andreea Marin Banica:  Adica nu te-ai priceput cum sa o faci sa functioneze ca o afacere.

Ruxandra Dragomir: Exact asta vroiam sa spun. Nici nu m-am priceput la lucrul acesta, doar am deschis-o. E adevarat ca fiecare lucru bun pe care l-am facut pentru diversi copii l-am facut tot din surse proprii, deci niciodata nu a functionat fundatia ca o fundatie de binefacere.  

Andreea Marin Banica: Si a capatat utilitate in momentul in care ai daruit tenismenelor ceva. 

Ruxandra Dragomir: Exact! Am zis ca, totusi, sa functioneze cumva macar o data. Si a functionat aceasta fundatie anul trecut, pentru acest turneu de tenis pe care eu pot sa il numesc ca a fost un turneu de caritate, pentru ca eu asta am facut, si acum avem aceasta sansa ca cineva sa ne cumpere acest pachet al turneului si avem un turneu mai mare acum, cu premii de 100.000 de dolari plus o spitalizare, datorita faptului ca turneul de anul trecut a fost foarte bine organizat, chiar daca nu a avut o vizibilitate si o promovare foarte mare.

Andreea Marin Banica:  O sa ne oprim aici pentru ca nu vreau deloc sa facem reclama nici unui tip de eveniment din Romania, ci doar lucrurilor facute de la suflet la suflet, insa o sa te rog la finalul interviului nostru, pentru care iti multumesc, sa te adresezi direct mamelor, uitandu-te in ochii lor, si sa fii constienta ca pentru multe dintre ele esti un model. Daca ai un sfat, sau daca ai vreun sentiment care iti trece prin inima acum, spune-l.

Ruxandra Dragomir: Un sfat mi-ar fi greu… chiar mi-ar fi greu sa imi permit sa dau un sfat cuiva, insa as putea impartasi tot felul de sentimente cu toate mamele din Romania, si din lumea aceasta, si in special cu Andreea desigur, care cu siguranta face foarte multe lucruri pentru toate mamele, a facut multe lucruri de inspiratie chiar si pentru mine, si pentru asta iti multumesc!

Andreea Marin Banica:  Nu vreau sa vorbesti despre mine acum.

Ruxandra Dragomir: Nu, vorbesc si DESPRE tine. 

Sa fiti increzatoare ca fiecare dintre voi, cele care nu aveti copii, intr-o buna zi probabil ca Dumnezeu va va darui ceea ce va doriti mai mult, si... ce pot sa va spun... sa ne revedem cu bine!