Andreea Marin Banica: Bine v-am regasit! O am alaturi de mine pe Roxana Iliescu si vom vorbi despre ea ca mama, despre bucuriile dar si impasurile pe care le-a depasit. Vom vorbi despre felul in care viata te pune in situatii ciudate, uneori, iti aduce necunoscutul in fata - si trebuie sa te descurci! Cred ca e foarte interesant parcursul unei persoane care fireste ca nu pune pe umerii celor de dincolo de camera, de dincolo de ecran, propriile probleme, dar zambeste pe micul ecran celorlalti, avand totusi, de multe ori, propriile necazuri. Suntem oameni si cu totii/toatele depasim momente, sau poate ca ramanem blocate in momente pe care nu stim cum sa le trecem mai frumos.
Nu e usoor sa traiesti demn, sa imbatranesti frumos si sa stii cum sa faci fata unor experiente de care nimeni nu te-a avertizat. Cum vezi, in general, acest lucru, si apoi vom intra in detalii.

Roxana Iliescu: In primul rand multumesc pentru invitatie! Buna ziua tie, buna ziua celor care ne privesc acum!
Intr-adevar, asta incerc sa explic si eu tuturor oamenilor cu care ma intalnesc ca atat vedetele, cat si ziaristii care poate pe micul ecran intotdeauna arata impecabil, au probleme. Au aceleasi probleme ca toata lumea, pana la urma. Poate noi avem mai mult noroc sa stim cam pe cine sa sunam, unde sa ajungem. Ei, in secunda in care eu am rezolvat o problema, am marea bucurie sa transmit rezolvarea aceasta si altora. Si la fel, cand aud de voi ca ati depasit o problema, imi place sa va conving sa spuneti asta publicului, pentru ca nu va atinge cu nimic imaginea sa spuneti: "Uite: am avut o problema, am depasit-o". E super si ajuta foarte multe persoane. 

Andreea Marin Banica: Eu sunt un om echilibrat si vad lucrurile intr-o balanta pe care eu o cred corecta, in ideea ca si discretia isi are locul ei, bine definit, si cred ca a fi o carte deschisa nu e o solutie. Am fost foarte multi ani extrem de sincera, si sinceritatea, din pacate, uneori e luata drept prostie. 

Roxana Iliescu: E si prost interpretata 

Andreea Marin Banica: Iti sunt folosite cuvintele intr-un mod care te afecteaza, chiar te afecteaza! Si atunci am considerat ca discretia e o buna cale pentru mine, pentru familia mea, pentru copii nostri. Asa ca: moderatie in toate, asta e sfatul pe care eu il pot da, daca il cere cineva, fireste. Sigur ca intr-o emisiune, precum este a ta, cand stii ca stai in fata unui om care stie sa puna intrebarile fara sa intre cu bocancii in sufletul tau, n-ai motive sa nu fii deschis. Deci asta e diferenta. Depinde si de cine te intreaba pentru a sti cum raspunzi. 

Roxana Iliescu: Depinde si cine te intreaba si cu ce intentie, este adevarat. Si pana la urma zic ca e si gradul de celebritate. Intotdeauna m-am uitat la tine si la cele asemeni tie care au povara, intr-un fel, a celebritatii. 

Andreea Marin Banica: Eu nu ma plang de asta. Ma plang doar de lipsa de bun simt a unora, atat tot.

Roxana Iliescu: 

Despre asta e vorba.

Andreea Marin Banica:  

Iti multumesc tare mult ca accepti sa fii la fel de deschisa precum pretinzi invitatelor tale. Da?  Pentru ca exista si cealalta parte: de ipocrizie, in aceasta meserie. Unii dintre ziaristi sau unii dintre jurnalistii de televiziune cer deschidere totala si chiar pretind ca e normal sa fie asa de fata cu invitatii sau invitatele lor, insa nu urmeaza aceeasi reteta cand sunt de partea cealalta a microfonului. 

Roxana Iliescu: 

S

a stii ca nu e usor nici asta, pentru ca de multe ori am fost sincera si mi-am dat  seama ca i-am ranit pe cei din jur care poate ca nu vroiau sa se stie acel lucru.

Andreea Marin Banica: Vezi? Am ajuns in acel punct.

Roxana Iliescu: Exact. Doar ca am incercat si lor sa le explic ca, daca dintr-o problema de-a mea – trei persoane au reusit sa o rezolve mai repede decat mine, din punctul meu de vedere e totul perfect si inseamna ca a folosit la ceva experienta mea.

Andreea Marin Banica: Dar sigur ca trebuie sa tii cont si de sensibilitatea celor apropiati tie. Pana la urma e doar alegerea ta, si raspunzi de lucrurile care te privesc direct. Dar nu poti folosi in nici un fel o informatie care ii priveste pe cei dragi tie daca ei nu-si doresc lucrul asta, dintr-un motiv sau altul.
Dar sa ajungem la ipostaza de mama, pentru ca este ceea ce ne intereseaza in mod deosebit.

Roxana Iliescu: Si pe care mi-am dorit-o cred ca de cand am inteles ca noi, femeile, la un moment dat o sa devenim mame. Deci visam cu ochii deschisi cum, acum la randul ei Thereza, daca o intrebi ce va fi cand va fi mare, ea spune: mama.

Andreea Marin Banica: Fiica ta cea mare.

Roxana Iliescu: Fiica mea cea mare nascuta in aceeasi zi cu tine. Sper sa ia aceeasi ambitie ca tine.

Andreea Marin Banica: Nu si in acelasi an, nu am sansa de a fi atat de tanara. Cati ani are Thereza?

Roxana Iliescu: 7 ani si jumatate.

Andreea Marin Banica: Sa-ti traiasca, sa te bucuri de ea.

Roxana Iliescu: Multumesc frumos, la fel!

Andreea Marin Banica: Iar mezina casei? 

Roxana Iliescu: Mezina are 3 ani.

Andreea Marin Banica: Esti o mama tanara, in forma, ai copii destul de mici si totusi tii foarte tare si la tonusul ta. Ai o energie pe care o invidiez, esti tot timpul in alt loc. De unde vine acest izvor de energie? Cine iti da aceasta forta si aceasta dorinta? Dupa asta vine si modul de a actiona, dar inainte de toate trebuie sa existe gandul.

Roxana Iliescu: Eu cred ca sunt si norocoasa, pentru ca am avut conjuncturile care nu m-au lasat nici sa stau doi ani acasa. Nici cu Thereza - culmea, norocoasa in sensul ca nu am avut posibilitate. Eram singura, o cresteam singura, nu aveam nici un leu pus deoparte, si atunci, la 2 saptamani dupa nastere am luat-o in cosulet si m-am dus la o sedinta foto in care eram fotograf. Si mai faceam 3 poze – lumea m-a inteles - mai alaptam un pic... Si atunci clar am ramas in forma, nu puteam nici sa ma ingras foarte tare, evident - eram in actiune. La cea de-a doua sarcina nu a fost foarte diferita conjunctura, doar ca luasem destul de mult in timpul sarcinii (in greutate – n.r.).

Andreea Marin Banica: Cate kg ai avut in plus? Pentru ca te-am vazut vorbind deschis despre asta.

Roxana Iliescu: N-am nici un fel de problema. Prima oara a fost asa, decent, pentru ca nu am avut nici o problema in timpul sarcinii si am luat 12 kg. Cea de-a doua oara am luat 22 kg.

Andreea Marin Banica: Nu pot sa cred ca e asa o coincidenta. Si eu tot 22, sunt nascuta pe 22 decembrie, fiica ta la fel. Hai sa vedem ce mai avem in comun.

Roxana Iliescu: Aproape si inaltimea… Mi-a fost foarte greu cu cele 22 de kg, ca am si o coloana care nu e tocmai stabila si chiar a fost greu. Lumea ma admira: “ Vai ce bine ca ai slabit”, dar ce bine era daca nu ma ingrasam atat!…

Andreea Marin Banica: Ce-ti reprosezi? In timpul sarcinii ti se pare ca ai depasit o limita si ca din aceasta pricina te-ai ingrasat, sau poate ca metabolismul ti-a jucat o festa?

Roxana Iliescu: Nu mi-a jucat nimeni o festa, singura mi-am jucat o festa in sensul ca, la inceput, mi-a fost foarte, foarte rau. Si totusi trebuia sa fiu in fiecare zi la emisiune - pe atunci aveam emisiune in fiecare zi - si nu aveam ce sa fac. Aveam greturi nu de dimineata: de dimineata, pranz si seara. Si mi-a spus o doctorita: fii atenta ca tu de fapt faci chestia asta doar cand ai stomacul gol, daca tu nu lasi niciodata stomacul sa fie gol, nu o sa iti mai fie greata. Si e adevarat, asa a fost.

Andreea Marin Banica: Ai avut grija sa fie plin mereu!

Roxana Iliescu: Eii iata! Si atunci, in primele 3 luni stomacul s-a largit, si asa m-am obisnuit. Si daca tu ii intrebi pe prietenii mei, si pe prietenii comuni pe care ii avem, cu care lucram atunci, ziceau: “ Dom`le deci stii cum erai? Ca o termita! Intrai si intrebai: ce e de mancare? Si incepeam sa iti dau: mai o varza, etc.” Mancam tot! Nu iertam nimic! Deci practic mi-am jucat singura o festa incercand sa scap de greturi.

Andreea Marin Banica: Alte greutati in timpul sarcinii ai mai avut? Alte probleme de sanatate in timpul sarcinii?

Roxana Iliescu: Da… nici nu stiu sa spun daca mai mari sau mai putin grave a doua oara… Nu stiu nici acum, dupa ce am dus pana la capat doua sarcini despre ce este vorba, cert este ca mie imi este foarte greu sa duc o sarcina pana la capat.

Andreea Marin Banica: Si nu stii motivul, exact, pentru care se intampla asta.

Roxana Iliescu: Nu. Stiu doar ca intotdeauna este iminenta de avort, de la bun inceput, pentru ca in cazul Therezei a fost o sangerare abundenta pana in 4 luni. Deci nimeni nu i-a dat nici o sansa, doar doctorita mea, care asistase la cateva pierderi de sarcina, D-na Mirela Ranga - careia ii multumesc - a zis: “Stii ce? Deci copilul asta eu ti-l nasc. Deci nu stiu ce facem, dar copilul asta eu ti-l nasc.” Si a scris acolo: Diagnostic: copil pretios - asta era Thereza. Si m-a chemat in fiecare zi. In fiecare zi faceam echografie. 
In primul eu am aflat tarziu ca sunt insarcinata, credeam ca am o problema, era doar sangerarea. Deja cand am aflat ca eu sunt insarcinata i-am auzit inima. Si atunci asa stateam… pana cand cand auzeam inimioara…o auzeam..ok, deci si astazi e bine. Si asa am mers din zi in zi pana cand, D-l Dr Pop, prin luna a 4-a, s-a uitat la ea si a zis: “Hematomul s-a retras, copilul asta merge pana la capat.”

Andreea Marin Banica: Cata vointa iti trebuie, si cata putere, sa stii ca in fiecare zi exista aceasta povara, psihologica in primul rand, ca poti pierde sarcina, si totusi sa reusesti sa o duci 9 luni?

Roxana Iliescu: Si acum retraiesc momentele. Nu stiu sa iti spun cata putere… aveam 27 ani. Clar ca vroiam, desi stiam ca mai toata familia ma considera un pic inconstienta. Eram singura atunci, si mi-au spus: “De ce iti doresti copilul acesta?” Si am spus: “Pentru ca, daca mi-l da Dumnezeu, il vreau, normal, si ma voi lupta pentru copilul acesta cat pot.” Si ma duceam in biserica nu neaparat… bine, si discutia cu preotul m-a ajutat, dar eram acolo… si vorbeam cu bunica mea de SUS, cu bunica ei care nu mai este… Si iata ca ea (fetita) este acum.

Andreea Marin Banica: A doua fetita… in timpul sarcinii cu ea ai avut probleme asemanatoare?

Roxana Iliescu: Da. Am sperat ca dupa Thereza – asa mi-au spus toti: ca uite, acum daca ai avut un copil, nu o sa mai fie probleme. Din pacate intre cele doua am mai pierdut o sarcina mare, in 4 luni, si asta a fost chiar devastanta. S-a lasat cu depresii si relatia respectiva nici nu a mai putut sa continuie pentru ca…

Andreea Marin Banica: A fost o durere prea greu de suportat…

Roxana Iliescu: Din depresie…eu l-am acuzat pe partenerul meu ca el nu a suferit suficient, ceea ce… ma rog…

Andreea Marin Banica: E o greseala, da…

Roxana Iliescu: Era o greseala, e absurd pana la urma, nu era vina lui. Dar asa este… si in momentul in care apare depresia - daca nu apelezi la un ajutor - poate duce la dezastre, dupa cum, din pacate, am vazut.

Andreea Marin Banica: Din pacate uneori depresia poate duce la sinucidere, alteori la distrugerea unui camin, la afectarea copiilor pe care ii ai pentru ca nu mai poti fi o mama buna pentru copilul tau, nervozitatea, starea de teama pe care o ai mereu, tristetea continua care te stapaneste…

Roxana Iliescu: Clar, care se transmite si daca alaptezi si daca nu alaptezi, pentru ca ei te simt, ei depind de tine.

Andreea Marin Banica: Dar vorbim si de copii mai mari! Chiar daca ai un copil care e deja la scoala, e apasator pentru el sa traiasca in casa cu o mama in depresie. E foarte greu de inteles si de catre un matur care nu e informat, chiar si de catre cel care stie despre ce e vorba, daramite de catre un copil care vede tot timpul ca mama lui nu are pofta de viata, ca mama lui nu mai e alaturi de el.

Roxana Iliescu: Eee… vezi, ma intrebai de unde imi trag energia. La a doua sarcina, la Vanessa, am avut depresie pre si postnatala. Dar depresie ca la carte!

Andreea Marin Banica: Adica? Haide sa vorbim putin despre simptome.

Roxana Iliescu: In primul rand plangeam non-stop. Mi se parea ca toata lumea este impotriva mea, mi se parea ca nimeni nu ma ajuta, ca de fapt nu sunt considerata si luata in seama…

Andreea Marin Banica: Si pretuita asa cum meriti.

Roxana Iliescu: Exact. Ca doar eu aveam un copil si trebuie sa fie cineva alaturi de mine, nu? Nu! Fiecare are treaba lui in continuare, si e firesc sa fie asa.

Andreea Marin Banica: Si poate ca pe umerii partenerului de viata pui, in acel moment, cea mai grea presiune. Unii barbati duc mai mult, altii duc mai putin. Nu e usor sa duci o astfel de povara si nu e totdeauna obligatoriu ca partenerul de viata sa aiba intelepciunea sau cunostintele necesare pentru a sti: “Mai, e momentul sa o iau de mana si sa merg cu ea la psiholog sau la psihiatru.”

Roxana Iliescu: Clar. Dar stii, ma gandeam… voi ati facut scoala mamelor, ar trebui sa fie si o scoala a tatilor, si o scoala a sotilor.

Andreea Marin Banica: Planificam asta! Pentru ca exista multe cereri si din partea sotilor.

Roxana Iliescu: Pe cuvant ca sunt depasiti. E clar ca sunt depasiti si ar vrea sa se implice si ei, dar nu inteleg.

Andreea Marin Banica: Nici nu e simplu de inteles.

Roxana Iliescu: Nici eu acum nu pot sa inteleg ceea ce mi se intampla si prin ce treceam.

Andreea Marin Banica: Hai sa ne intoarcem la simptome. Dincolo de aceasta tristete perpetuua, de faptul ca te trezeai cu lacrimi in ochi, nu mai aveai incredere in tine banuiesc.

Roxana Iliescu: Nu, nu mai am aveam incredere in mine, totul ma enerva.

Andreea Marin Banica: In loc sa fii bucuroasa ca asteptai un copil, erai mereu trista si mereu apasata. 

Roxana Iliescu: Mi se parea o povara. Bine, cred ca depresia a pornit si de  la durerea fizica pentru ca, intr-adevar, ma durea spatele ingrozitor si nu puteam scapa de durerea aceea nici zi, nici noapte. Si atunci … de acolo s-a declansat… ca nimeni nu facea nimic, de parca ar fi putut cineva sa duca sarcina in locul meu. Si intr-adevar s-a rasfrant si asupra copilului, asa cum spuneai, asupra Therezei. Ea nu intelegea si a avut atunci probleme, tin minte, la gardinita, imi spuneau ca nu se mai inteleg cu ea. 

Andreea Marin Banica: Se razvratea, intr-un fel. Si mai cu seama cand nu era alaturi de tine, in mediul exterior.

Roxana Iliescu: Si mi-au spus apoi ca nu intelegeau ce se intampla cu mama ei, chiar inainte sa nasca. Desi eu o pregatisem: uite ce frumos o sa fie, o sa crestem copilul asta impreuna, o sa fii surioara mai mare. Dar degeaba, ca ceea ce vedea in realitate era o mama nefericita care plangea absolut non-stop.

Andreea Marin Banica: Aveai si alte motive de nefericire sau pur si simplu era boala, depresia - adica era o combinatie de factori?

Roxana Iliescu: Acum, discutand cu tatal Vanessei, la rece cum se spune, imi zice: “Domnule… erai imposibila”. Si atunci el, simtindu-ma asa, a facut doi pasi in spate nu in sensul ca s-a retras, dar nu stia ce sa faca.

Andreea Marin Banica: S-a indepartat de tine.

Roxana Iliescu: Exact. Si eu il acuzam si mai tare, si uite asa, din una in alta…

Andreea Marin Banica: E sentimentul celuilalt ca nu poate fi de folos, si ca il respingi mereu. Si ca, daca tot il respingi, ei bine - se retrage.

Roxana Iliescu: Exact, macar sa stiu de ce. Si in conditiile astea… am nascut.  A fost cezariana:  Doamnelor, va rog frumos, nu alegeti cezariana decat daca aveti nevoie de ea. Nu inteleg de ce lumea se teme de nasterea naturala.

Andreea Marin Banica: Eu am fost nevoita sa fac cezariana, dar nu am avut o problema, vezi? Pana la urma depinde de om. Si pe de alta parte cunosc femei care au nascut natural si pentru care nasterea a fost o mare greutate. 

Roxana Iliescu: Traumatizanta.

Andreea Marin Banica: Da, traumatizanta. Deci nu e o reteta, cred ca pentru fiecare viitoare mama e o experienta pusa deoparte cum se spune, si trebuie sa alegi totul si in cunostinta de cauza.

Roxana Iliescu: Pe alta parte totusi cezariana e o operatie. Dar in general am vazut tendinta: nu, aleg cezariana ca eu nu vreau durere.

Andreea Marin Banica: Exista si aceasta temere, reala pentru unele dintre viitoarele mame, si trebuie sa o acceptam. 

Roxana Iliescu: Da, numai ca acum nasterea naturala nu mai este egal durere de cand s-a inventat – ii multumesc domnului care a inventat-o - epidurala - . Daca o sa vezi fotografia respectiva cand am nascut-o pe Thereza natural, atat de tare ma durea incat eu ii faceam poze copilului.

Andreea Marin Banica: Dar ce a fost traumatizant in privinta cezarienei in cazul tau? Ca e bine de stiut.

Roxana Iliescu: Foarte multe. Eu eram obisnuita de la nasterea naturala, in care dupa doua ore ma plimbam pe acolo, mi-am luat copilul si m-am dus cu el in salon. Am fost mama –copil. La cezariana m-am dus la reanimare, eram un pacient, nu mai eram o mama. In primul rand trebuiau sa aiba grija de mine, si m-au tinut o noapte intreaga la reanimare, timp in care eu nu stiam – bine, cum arata copilul meu eu am vazut ca nu am vrut sa ma adoarma la cezariana – dar  vroiam sa stiu ce face copilul meu, vroiam sa o pun la san, stiam cat de important e ca primul aliment pe care copilul meu trebuia sa il ia era laptele meu, si nu laptele praf pe care, din pacate, l-a luat, si a avut repercutiuni. Exista copii care n-au nici un fel de problema, a mea avut. 

Andreea Marin Banica: Ce s-a intamplat din pricina asta?

Roxana Iliescu: A vomat pana la 6 luni. A avut probleme cu stomacutul.

Andreea Marin Banica: A avut o intoleranta, probabil.

Roxana Iliescu: Exact.

Andreea Marin Banica: Cu alte cuvinte ti-a fost greu sa treci peste urmarile operatiei, nu a fost o problema cumva in timpul operatiei.

Roxana Iliescu: Nu, operatia a decurs perfect. Doar ca dupa aceea durerile mi s-au parut incomparabile cu cele ale nasterii naturale, au fost mult mai mari. E adevarat am auzit, cum spui si tu, ca la alte femei nu au fost probleme. La mine au fost. O saptamana nu am putut sa ma ridic... minunat! Doamnelor de la Spitalul Elias – nu e o reclama, nu? -  imi cer scuze, dar cand le vedeam ca intra cu injectia uite asa imi tasneau lacrimile, deci  nu mai puteam sa mai fac nici macar o injectie. Ma durea tot corpul.

Andreea Marin Banica: Am nascut cu cezariana pentru ca am fost nevoita, mai avusesem doua operatii exact in acelasi loc inainte pentru ca avusesem doua sarcini extrauterine - si nu ascund acest lucru, nu e deloc un secret si o spun nu pentru ca sunt obisnuita a-mi deschide viata precum deschid o carte, ci pentru ca eu cred ca e bine, uneori, sa dam exemplu altora. Si eu le spun mamelor care ne urmaresc si poate au aceeasi problema: Nu va descurajati! Daca vi se spune cumva ca dupa o sarcina extrauterina, sau chiar doua pe aceeasi parte: “nu mai poti avea copii” – e o greseala. Mergeti inainte pentru ca eu sunt dovada ca se poate lucrul asta. Si ii multumesc lui Dumnezeu peste asta. Si se poate pe cale naturala! Deci am fost nevoita sa fac cezariana. 
Sora mea a nascut de curand, are acum si o fetita.

Roxana Iliescu: Sa va traiasca!

Andreea Marin Banica: Multumim! Baietelul ei s-a nascut la 5 luni dupa fetita mea, si acum are si o fetita si sunt tare fericita! Vorbesc cu sufletul plin de asta!
Si din nou a fost nevoita sa mearga pe aceasta cale, si nu au fost probleme. Deci vezi? Judecata  e de la caz la caz, pana la urma. Tu ai putut sa faci comparatia intre una si alta, pentru ca ai avut o nastere naturala  si una prin cezariana. 

Roxana Iliescu: Da. Eu iti spun din punctul meu de vedere, pentru ca eu nu suport durerea. Deci cand ajung la dentist - deja ma trec toate transpiratiile. Sunt rea la durere. Mi-a fost foarte usor la nasterea naturala, deloc usor la cea prin cezariana, si fiind – iata - si cu depresia deja instalata… mi-a fost si mai greu.

Andreea Marin Banica: Toate senzatiile sunt amplificare intr-o astfel de stare.

Roxana Iliescu: Tin minte chiar in noaptea  de dupa ce am venit de la reanimare,  inca nu mi-o dadusera sa o alaptez, aveam o pisica jos, in curtea interioara. Si … nu stiu cum mieuna dar era exact ca plansetul unui copil. Banuiesc ca stii, in momentul in care plange copilul…

Andreea Marin Banica: Ai senzatia ca…

Roxana Iliescu: Ce senzatie ca imi curgea laptele asa, suvoi… deci nu am putut  sa dorm si le ziceam: opriti pisica cumva, sau macar dati-mi copilul sa fac ceva util!

Andreea Marin Banica: Eee, aveai instincul de mama. Macar pe asta te bazai.

Roxana Iliescu: Apropo de instinctul de mama, bine ca ai pomenit. As vrea sa le transmit mamelor sa se increada in acest instinct, el chiar exista! Si de multe ori instinctul de mama este cel care stie mai bine decat poate cel mai bun doctor ce vi se intampla d-voastra, si copilului d-voastra. Daca aveti senzatia, in timpul sarcinii, ca ceva este in neregula - duceti-va atunci la doctor.

Andreea Marin Banica: Si mai bine insistati si linistiti-va decat sa existe un alt gen de repercusiune.

Roxana Iliescu: Si acum regret – poate de acolo mi se trag toate problemele – pe la 25 de ani am avut o durere crunta pe undeva unde se presupune ca era trompa, stiam ca eram insarcinata, am ajuns la spital si era un echografist mai tanar… ma rog. Cert e ca mi-a zis: “urgent, este sarcina extrauterina, faceti ceva urgent ca tocmai explodeaza trompa”. Aveam senzatia ca nu e asa, dar eram foarte tanara, nu am avut curaj sa spun doctorului daca nu as putea sa mai intreb pe altcineva. Si doctorita mea avea asa, usor, dubii, dar a zis ca daca el a fost asa de sigur si asa de ferm ca este sarcina extrauterina – ok, mi-a facut o injectie, nu stiu exact cu ce, dar sa opreasca sarcina. Dupa cateva zile am fost sa imi fac laparoscopie sa imi scot sarcina si am aflat ca de fapt sarcina pe care el vazuse nu era o sarcina – era un chist, si sarcina era binemersi in uter dar, din pacate, nu a putut fi salvata pentru ca urmarile ar fi putut fi dezastruoase, chiar daca ea era in viata…

Andreea Marin Banica: Si iata o sansa ratata.

Roxana Iliescu: O sansa ratata. Si stau sa ma gandesc daca nu cumva ceea ce s-a intamplat atunci – pentru ca era foarte mica si atunci ei au trebuit sa faca un chiuretaj, la doua saptamani inca unul pentru ca nu scosesera tot – ma intreb si acum daca nu cumva acel episod  nu a fost vinovatul tuturor problemelor mele de sanatate ulterioare.

Andreea Marin Banica: As vrea sa ating o problema despre care am vazut ca ai vorbit public, pentru ca altfel nu te-as intreba. Eu pretuiesc foarte tare intimitatea fiecarui om, asa cum as vrea si altii sa o pretuiasca pe a mea. Cred ca exista o parte de suflet care trebuie sa ramana numai a noastra, si fiecare dintre noi isi decide limitele, pana la urma. Dar am vazut ca ai vorbit despre asta, si pentru ca pe site-ul nostru scoalamamelor.ro exista o gramada de mame - sunt nu mii, ci zeci de mii; in acest moment noi avem peste 55 de mii de mame inscrise pe site-ul nostru, cu formular, cu date completate, dar sunt si mame care doar au intrat si nu au decis inca daca sa se inscrie in clubul nostru sau nu – mame care vorbesc despre divort, despre cum sa se descurce in situatia unei despartiri  iminente sau despre cum sa isi continue viata alaturi de copii lor, fara tatal copiilor. 

Tu ai vorbit deschis despre faptul ca ai doua fetite, cu doi tati diferiti, ca te-ai desparit de ei - in fiecare dintre cazuri a fost o alta problema. As vrea, daca se poate - pentru ca te vad un om care isi duce problemele pe umerii sai si nu cauta sa se planga celorlalti, cauta solutii, si in fond cauta solutii chiar sa creasca in continuare copii luand in calcul faptul ca au un tata – cum vezi lucrurile, si as vrea tare mult sa iti spui povestea in asa fel incat ea sa fie de folos si mamelor care ne urmaresc.

Roxana Iliescu: Mi-as dori in primul rand sa inteleg si eu o solutie, poate ca si cele care ne privesc au si sfaturi pentru mine. 

Prima oara cand m-am trezit in fata alegerii, cand ne-am desparit, el a ramas in Italia si mi-a zis ca ar fi prea dureros pentru el sa stie ca are un copil in Romania.

Andreea Marin Banica: Erai insarcinata la vremea despartirii, sau aveai deja copilul?

Roxana Iliescu: Nu, nu, nu. Eu am aflat ulterior ca sunt insarcinata, si a fost alegerea lui sa nu se implice in cresterea copilului. Mi-a spus: “Da, mi-am dorit un copil cand noi eram impreuna, dar avand in vedere ca tu esti in Romania, eu sunt in Italia, imi e foarte greu  sa stiu ca am un copil la departare pe care il vad o data pe an, sau de doua ori pe an.” Asa ca a preferat sa nu fie deloc.

Andreea Marin Banica: Apoi a fost o alegere din partea ta: daca sa mergi inainte cu sarcina sau nu. Cum ai gandit in alegerea ta?

Roxana Iliescu: Nu am gandit. Recunosc ca nu am gandit. Eram dupa 6 sarcini pierdute, si pana la urma eu nu am aflat ca sunt insarcinata, eu am aflat ca tocmai am pierdut un copil. M-am dus sa vad ce problema am cu sangerarea aia care nu se mai termina, si mi-au spus pe un ton rece, cum se intampla de obicei pentru ca au foarte multi pacienti: “Domnisoara, mai pierdeti o sarcina, e ceva nou? “

Andreea Marin Banica: Hmm. 

Roxana Iliescu: Evident ca am inceput sa plang, m-a luat in brate doctorita si a luat decizia: “Nu. Copilul acesta se va naste, iti promit eu.”

Andreea Marin Banica: Si ai spus ca nu e o sansa de pierdut daca exista si 1% sansa.

Roxana Iliescu: Am spus ca daca D-zeu asa a vrut, nu stiu de ce, dintr-o ironie – sarcinile pe care noi ni le-am dorit si le-am planificat, si am facut zeci de mii de teste si aici, si in Italia, nu au fost soldate cu un succes – . Daca D-zeu asa a vrut, probabil ca are el un motiv. Cand am aflat ca el nu vrea sa se implice mi-a fost foarte greu, pentru ca eu provin dintr-o situatie asemanatoare – respectiv la 6 ani parintii mei au divortat si tatal meu nu a vrut sa se mai implice in cresterea noastra.

Andreea Marin Banica: Ai frati?

Roxana Iliescu: Am un frate mai mare. Si tatal nostru a disparut din viata noastra. Si atat mi-am dorit pentru copiii mei: in primul rand intai sa ma casatoresc, apoi sa am copii, si sa am acelasi barbat pana la sfarsitul vietii mele. Nu mi-a iesit! Dar probabil ca, iata, e o lectie: intre timp am reusit sa imi iert si tatal pentru ca, iubindu-l foarte mult pe tatal Therezei, am reusit sa il iert si pe el, dar si pe tatal meu. Pana la urma  e alegerea fiecaruia.

Andreea Marin Banica: Ai ajuns la o intelepciune.

Roxana Iliescu: Da, si am inteles ca in toata aceasta perioada el, tatal meu, a fost poate cel care a suferit mai mult decat mama mea, pentru ca el a fost cel care s-a privat de noi si de bucuria de a avea copii.

Andreea Marin Banica: Dar sigur ca nu l-a obligat nimeni sa faca aceasta alegere.

Roxana Iliescu: Clar. Am aflat ulterior acelasi lucru, nu e greu… E adevarat, initial am zis ca e alsitate din partea amandorura, evident. Nu stiu ce este, nu stiu sa spun. Am incetat sa ii mai judec pe ceilalti.

Andreea Marin Banica: Si sa iei in mana situatia, sa vezi ce poti face mai bine pentru tine..

Roxana Iliescu: Si am luat-o ca pe o lectie a mea, probabil ca asa imi este dat si mie, probabil ca asa ii este dat si ei… nu stiu.

Andreea Marin Banica: Cu tatal tau te-ai mai intalnit? A existat, pana la urma, un contact al vostru?

Roxana Iliescu: Nu. Singura data acum, de curand. Abia acum am facut pace cu trecutul meu, si mi-a fost foarte bine - dar nu se mai poate. El a incercat sa recupere, cum ar veni. Au trecut aproape 30 de ani si ma uitam… nu imi spunea nimic, nu simteam legatura de sange. De fapt eu cred ca asta am incercat sa ii transmit tatalui Therezei: sa nu ajunga in situatia asta, pentru ca e greu sa mai construiesti ceva. Si intr-un fel nici nu stiu unde sa il mai pun. Viata mea e plina.

Andreea Marin Banica: Nu isi mai gaseste locul in ea.

Roxana Iliescu: Da, nu-si mai gaseste nici locul, nici rolul. Pentru Thereza am avut-o alaturi pe mama mea, si am facut o echipa.

Andreea Marin Banica: Nu a fost nici la nasterea ei? Nu si-a asumat lucrul asta?

Roxana Iliescu: Nu, deloc. 

Andreea Marin Banica: S-a intalnit vreodata cu fata lui?

Roxana Iliescu: Da. Dar nu a fost o intalnire sa spun: fiica-tata, ci… s-au intalnit…

Andreea Marin Banica: Ea nestiind cine e el.

Roxana Iliescu: Nu, ea nestiind cine e el.  Ea stie totusi. Am vorbit cu psihologi cum este mai bine si mi-au spus sa nu mint. In secunda in care mi-a pus intrebari i-am raspuns sincer, dar evident fara sa o ranesc si fara sa ii arunc cuvinte grele tatalui el, fara sa il judec, fara sa spun : “Uite nu vrea sa te vada”.

Andreea Marin Banica: Si ce e dificil este sa nu o faci pe ea se simta respinsa, pentru ca in astfel de cazuri copii tind sa se intrebe daca nu cumva e vina lor ca s-a intamplat asa.

Roxana Iliescu: Eu din experienta proprie stiu ca ceea ce m-a durut si un pic mutilat copilaria nu a fost faptul ca tatal meu nu a fost acolo, am luat-o ca atare. Am luat situatia cum a venit, eu nu stiam cum trebuia sa fie sau cum ar fi fost daca el era acolo. Dar m-a durut foarte mult sa aud – si copii aud, intotdeauna – din diverse parti, nimeni nu mi-a spus niciodata in fata, ca tatal meu nu m-a vru. Ca inca de la nastere tatal meu nu m-a vrut si ca oricum, eu eram blonda cu ochi albastri si el era brunet cu ochi caprui si…  Acelea au fost cuvinte care mi-au torturat un pic copilaria si, intr-adevar, m –am intrebat: “Dar de ce tatal meu nu m-a vrut?”

Andreea Marin Banica: In cazul mezinei tale: ai avut o relatie foarte frumoasa cu tatal ei, v-am cunsocut impreuna deci pot spune asta cu mana pe inima. Tu ai trecut, asa cum spuneai, printr-o depresie grea - inteleg ca el nu a stiut cum sa faca fata acestei probleme. Cum de ati luat hotararea, pana la urma, sa va despartit, avand totusi si crescand copilul impreuna o buna bucata de vreme?

Roxana Iliescu: Ii crestem pe amandoi . Ii multumesc pentru ca el, de acum 4 ani, a devenit si tatal Therezei. 

Andreea Marin Banica: E mare lucru, mai ales din partea unui barbat. Poate ca femeile sunt mai tolerante in astfel de cazuri.

Roxana Iliescu: E adevarat. Bine, de multe ori ii mai spuneam: “Aaa… dar nu esti la fel”. Nu e adevarat. Important oricum pentru Thereza e ca a avut, si are in continuare, un model. 

Andreea Marin Banica: Un model masculin.

Roxana Iliescu: Deci pentru Thereza el e “Papa” si va ramane Papa. Asta e important. Ca e mai bun, ca e mai putin bun, cum gandeste fiecare. Acum ce inseamna: un tata bun, un tata perfect? Nu stiu. E un tata!

Andreea Marin Banica: Si un tata care ramane in familie poate avea diverse probleme. 

Roxana Iliescu: Poate fi de fapt acolo, sau poate sa nu fie. El in continuare este foarte prezent in viata noastra, a tuturor. Noi am decis sa nu mai stam impreuna din foarte multe motive, in special pentru ca ajunsesem sa ne certam foarte mult, si asta le poate afecta pe fete. Si am spus: decat sa fim asa, incordati, hai sa incercam tu sa stai separat, cand ne intalnim atunci sa fim o familie. 

Andreea Marin Banica: Parinti adevarati.

Roxana Iliescu: Parinti adevarati. Si asta reusim sa facem. E adevarat ca nu stiu ce se va intampla. Se poate intampla oricand ca el sa isi gaseasca pe altcineva, sau eu, si atunci nu stiu ce se va intampla. Nu m-as hazarda sa stau un sfat tuturor mamelor, dar ceea ce stiu, si am intrebat, si credeti-ma am fost si la psiholog – impreuna si separat – nu am luat o decizie pripita, pentru ca nu era o decizie pe care sa o iau numai pentru mine. Nu mai era o relatie in care sa spun: gata, la revedere, pa.

Andreea Marin Banica: Sunt responsabilitati cand ai copii.

Roxana Iliescu: Exact. Era viitorul lor. Si m-am gandit foarte bine daca sa fac acest pas, cum sa il fac si, de fapt, cum sa il facem. Eram nefericiti amandoi, si am spus: “Nu. Copii nostri merita parinti fericiti.”
Si ma uit la noi, amandoi, acum: el a inceput sa aiba mai multa grija de el, arata bine, se simte bine. Eu la fel: am inceput sa ma duc la sala…  - asta am retinut de la o psiholoaga. I-am zis:  “Vreau sa fiu o mama perfecta” – si mi-a spus: “Uita de mama perfecta. Daca vrei sa fii mama buna , cea mai buna mama pentru copii tai, trebuie sa fii cea mai fericita femeie pe care ti-o poti imagina vreodata.” Si la inceput am zis ca asta e o chestie egoista, dar mi-a spus: “Nu. Pai cum ai putea fi tu o mama buna daca tot timpul esti in depresie, daca tot timpul te simti nefericita, daca nu-ti place nimic din viata ta, daca tot timpul te certi?

Andreea Marin Banica: Cum poti fi izvor de bine pentru ceilalti daca tie nu ti-e bine cu tine.

Roxana Iliescu: Corect. Si acum iar dansam impreuna - imi amintesc de perioada cand o cresteam singura pe Thereza si e o bucurie continua. Si cand vine tatal lor ca tocmai, atunci fiind eprisoade scurte, incercam sa vedem ce vrem de fapt de la viata. Nu as vrea sa imi urmeze exmplul cineva doar de dragul de a se desparti: gata, au o cearta cu sotul sau partenerul – gata, ne despartim. Nu, nicidecum. Credeti-ma, mi-as fi dorit din tot sufletul sa nu ma despart de primul meu partener, sa facem 50 mii de copii. Asa a fost viata, si am ales raul cel mai bun, daca pot sa spun asa. In nici un caz nu cred ca trebuie sa accepti certuri, mai rau batai – pentru ca din pacate sunt foarte multe romance care stau intr-un mediu in care sunt batute doar ca sa aiba copilul un tata. 

Andreea Marin Banica: Si stau uneori 20 de ani, si dupa 20 ani oricum nu mai pot, si se hotarasca sa…

Roxana Iliescu: Sau culmea pleaca el. Omul care o bate nu el nici el fericit. Si s-ar putea ca omul care bate ori sa aiba in momentul ala pe cineva, ori sa isi gaseasca si sa plece. Si ori ti-ai irosit viata, ori ai distrus-o pe cea a copiilor. Pentru ca eu nu am vazut copil fericit dintr-o familie tensionata, niciodata nu se intampla lucrul acesta. Care este Solutia? Nu stiu, dar poate o scrieti d-voastra pe scoalamamelor.ro si poate o aflu si eu.

Andreea Marin Banica: De altfel, mamele pe care le-am intervievat pana acum pe scoalamamelor.ro au primit cu toatele intrebari. Asa ca o sa iti cer permisiunea ca in momentul in care vom primi intrebari de la mamele ce te vor urmari aici, sa ti le directionez si sa le raspunzi.

Roxana Iliescu: Clar. Si as vrea sa mai spun ceva, pentru ca am vazut si comentarii: “Da, sigur, ti-a fost usor, tu cu salariul tau.” Nu intram acum in delatiu, nu traiesc din salariu, mai fac inca 2-3 lucruri pe langa ca sa pot sa imi permit sa traiesc.

Andreea Marin Banica: Practic ai 3 locuri de munca. Eu stiu despre ce vorbesc asa ca sa o spunem drept. Ca sa traiesti decent, si copii tai sa aiba o viata decenta si nu extravaganta, pentru ca nu ai o viata extravaganta, te cunosc bine – faci o munca tripla fata de ceea ce ai face in mod normal.

Roxana Iliescu: Da. Si, intr-adevar, fac ceea ce imi place deci nu simt asta ca o povara. Numai ca, uneori, e epuizant. Deci cad, si din nou plang. 

Cateodata plansul, in doze mici, ajuta doamnelor! Nu faci infarct!

Andreea Marin Banica: Te descarci.

Roxana Iliescu: Exact. Si dupa aceea ma asez, iau un stilou si imi amintesc toate lucrurile pentru care trebuie sa ii multumesc lui D-zeu si le scriu –  si dintr-o data sunt mai optimista.

Andreea Marin Banica: Apropo de aceasta tehnica. A scrie uneori, a pune pe hartie pentru a vedea clar si nu a invarti doar in mintea ta, intr-un cerc vicios, niste ganduri,  deci a asterne pe hartie ceea ce ti-ai dorit odata sa se intample si nu ai dus la implinire: pentru ca te-ai casatorit, pentru ca ai avut o familie si responsabilitatile au fost prea mari si mereu ai amanat sau ai impins in spate bucuriile pe care le visai odinioara, sau poate ca iti doreai sa faci un curs de ceva, sau o facultate si nu ai apucat sa o faci, sau ai o pasiune, iti place sa croiesti haine – fiecare are ceva ce o atrage, fiecare dintre mamele care ne urmaresc acum – e o tehnica care functioneaza. Sa pui pe hartie 3 sau 5 vise pe care le ai inselat, nu le-ai dat sansa sa se implineasca , le-ai tot dat la o parte -  le-ai inchis intr-un sertar spun eu.

Roxana Iliescu: Si crezi ca nu le meriti.

Andreea Marin Banica: Si spui mereu ca ai altceva mai important, si la un moment dat pur si simplu ai uitat de ele. Fa asta acum, dupa ce termini de vazut interviul nostru! Pune pe hartie ceea ce ai dat uitarii, si alaturi scrie termene in care tu crezi ca aceste vise se vor implini.

Roxana Iliescu: Uite vezi, asta cu termene nu o stiam.

Andreea Marin Banica: Vei vedea ca vei avea o mare problema in a creiona aceste termene. Nu vei putea scrie o luna, nici doua… un an - poate ca nici atat, pentru ca anul asta ai deja planurile facute. Daca ajungi la cincinal ai o problema, si daca ajungi la zece ani, sau mai mult decat atat, inseamna ca ai renuntat la o parte din tine. E un test.

Roxana Iliescu: Eu exact asa am facut, asa am trecut eu depresiile. Cu ajutorul psihologilor exact asta am facut: m-au pus sa scriu pe hartie. Eu, evident, dadeam vina pe toti ceilalti, si viata mea era dezastruoasa pentru ca ceilalti o faceau asa. Dupa aceea, scriind de ce ii invinovatesc pe ceilalti mi-am dat seama ca nu am nici un fel de motiv, si ca doar eu imi faceam viata asa pentru ca imi imaginam negru totul in jurul meu. Si cand iti imaginezi negru – devine negru.  Daca iti imaginezi roz – o sa devina roz. Si mi-am amintit de ceea ce visam, si o razi: primul lucru pe care l-am pus  si care mi-am dorit sa se intample in acest an in care am implinit 35 de ani a fost sa cant. Eu, doamnelor si domnilor nu am voce. Stiu acest lucru dar imi place sa cant. 

Andreea Marin Banica: Si de ce nu ai face ceea ce iti place?

Roxana Iliescu: Si l-am pus o data, de doua ori, si dupa aceea am fost invitata la acea emisiune de muzica populara - si am cantat! Cand eram acolo mi-am spus ca mi s-a implinit visul pe care l-am avut de atatia ani si nu am avut niciodata ocazia sa cant in public, si m-am simtit extraordinar! Am cantat ca niciodata!

Andreea Marin Banica: Cu alte cuvinte exista si vise care sunt la indemana noastra. Tie ti s-a intamplat asta fiind invitata la o emisiune tv.  Dar exista – vorbeam cu Simona Patruleasa de exemplu – vise care nu sunt costisitoare, care nu necesita un mediu special in care sa se implineasca. Ea si-a dorit de mica sa picteze, asemenea multor oameni de diverse varste. Si-a platit un curs care nu a costat mult, a mers, statea si cate 7 ore pe zi, o si intrebam: Ce se intampla de nu mai pleaca de acolo. Era pasionata si a ajuns sa picteze la un nivel pe care il admir pentru un amator, in final. E o placere pe care si-a facut-o cu adevarat, la 35 de ani s-a dus la cursuri de pian. Admir acest curaj de ati redescoperi personalitatea.

Roxana Iliescu: Mama Iulianei Marciuc a facut acelasi lucru: nu la 35 de ani ci acum un an. La fel era tot asa, trista, nu ii convenea nimic, si s-a dus la un curs de pictura. Au descoperit ca are un talent extraordinar, iar acum si-l retuseaza si chiar o sa aiba succes, pentru ca deja a inceput sa vanda lucrari, e senzational.

Andreea Marin Banica: De ce sa nu iti daruiesti acea hrana pentru sufletul tau, pentru mintea ta?

Roxana Iliescu: Pentru ca noi suntem educate cum ca: copii sunt mai importanti, sotul este mai important. Cum adica sa imi las eu dimineata copii si sa plec? 

Uite cum am facut eu acum: am plecat in cantonament o saptamana. Ei, nu vrei sa stii cate comentarii mi-am auzit in jurul meu: ‘Cum, si-a abandonat copii o saptamana?” Nu am abandonat copii, i-am lasat cu tatal lor, s-au distrat de minune si eu am venti de acolo alt om. Pentru ca am facut si yoga, am si citit, etc.

Andreea Marin Banica: Iata. E o saptamana, pana la urma, intr-un an si nu e un capat de cer, cum se spune.

Roxana Iliescu: Si copii mei, dupa aceasta saptamana, au avut o mama super fericita, super in forma.

Andreea Marin Banica: Iti multumesc tare mult. As vrea sa imi faci si cateva marturisiri care tin de munca ta. Pentru ca intri in contact cu multe persoane cunoscute - iarta-ma ca nu le numesc vedete pentru ca, dupa mine, a fi vedeta inseamna mult mai mult decat intalnesti la noi acasa. Si deja termenul, fiind folosit atat de des, si-a pierdut si intelesul. Iar mie imi repugna, realmente nu imi place - si atrag atentia - ca cineva sa ma numeasca in felul acesta. E vedeta cine apare o zi in orice ipostaza, asa ca nu e onorabil sa fii vedeta.

Roxana Iliescu: La mine… scap mai usor. Cand aud “vedeta postului” zic: Nu. Eu sunt ziarist. Am facultate de ziaristica.

Andreea Marin Banica: Exact. Spune-mi, te rog, cum e sa te invarti in lumea asta? E intotdeauna o binecuvantare? Sigur ca afli si cunosti si oameni speciali, care au avut experiente desosebite, dar in egala masura vezi si ca nu e totul asa cum pare.

Roxana Iliescu: E adevarat. La mine e un pic altfel. Eu am crescut in lumea asta, sunt ziarista de la 14 ani cand m-a adus George Mihaita la revista Salut. Si atunci, crescand, daca vrei, cu voi, si cu marii nostrii actori, am fost fascinata de personalitatea fiecaruia.

Andreea Marin Banica: M-am referit mai mult la lumea “vedetelor” – intre ghilimele - de astazi. Pentru ca sigur ca exista si oameni de valoare, nu aici este dubiul meu.

Roxana Iliescu: Am incercat, la un moment dat, sa le evit. Nu poti, pentru ca dai de ele la tot pasul si trebuie, intr-un fel sau altul, sa spui doua trei cuvinte. Iar am incercat, din tot sufletul, sa gasesc in ele un lucru bun. Citeam apropos de Pascal, ce spune – ma iertati doamnelor – ca fiecare prostituata are un suflet. Acelasi lucru cred ca s-ar putea spune despre multe dintre aceste domnisoare. Eu cred ca daca n-ar mai fi zgandarite sa arate noroi…

Andreea Marin Banica: Incurajate, mai bine spus. Pentru ca ele nu sunt zgandarite de la bun inceput, initiativa o au ele pentru ca isi doresc sa ajunga pe primele pagini. Sunt pur si simplu incurajate.

Roxana Iliescu: Isi doresc sa ajunga dar nu isi folosesc creierul. Pentru ca sunt convinsa ca daca si-ar folosi si creierul, si sufletul, ar putea sa gaseasca modalitati sa ajunga in ziarele respective. Poate nu pe prima pagina, e adevarat, dar poate putin mai imbracate si, in urmatoarele pagini, cu lucruri pe care chiar le-au facut.

Andreea Marin Banica: Dar e efortul mai mare, nu?

Roxana Iliescu: Da, dar satisfactia e de un million mai mare pentru ca nu te mai poate umili nimeni. 

Andreea Marin Banica: Dar eu cred ca gresesti cand iti inchipui ca cele mai multe dintre aceste “personaje”, sa le numim asa, isi pun problema asta. Nu cred ca sunt deranjate de astfel de momente. S-au invatat cu ele intr-atat de mult incat uneori le si provoaca. Cred ca pur si simplu privesti lucrurile de pe pozitia in care te afli. 

Roxana Iliescu: Crezi ca sunt fericite?

Andreea Marin Banica: Cred ca da. E un alt tip de fericire. 

Roxana Iliescu: Daca ar fi fericite nu si-ar face nenumarate operatii estetice. A - o operatie necesara  - da.

Andreea Marin Banica: Operatiile acelea sunt investitii, nu sunt motive de nefericire. Eu pot sa privesc si astfel lucrurile. Sigur ca poate gresesc, judec din afara, dar cred ca sunt pur si simplu investitii.

Roxana Iliescu: Sunt si vreo doua personaje, intr-adevar, la care se vede ca le place. E ok, e ok si asta, daca chiar iti place. Dar celelalte: daca te uiti in ochii lor – sunt goi, nu sunt fericite. Nu au licarirea aceea in ochi. Nu o fac din placere. Ele o fac pentru ca doar asa au invatat ca pot ajunge undeva. Poate daca ar face doi pasi in spate ar vedea ca sunt mai multe strazi care, e adevarat, nu ajung direct acolo. Numai ca odata ce ai ajuns acolo pe scurtatura nu te poti mentine pentru ca vin altele in urma ta, pe aceeasi scurtatura. Si s-ar putea sa fie mai tinere, fara operatii estetice, mai.. mai.. si nu poti sa le tii pasul. Daca iti folosesti creierul si sufletul atunci poti sa le tii pasul. Eu te-am vazut pe tine, pe mine. Tu acum ai mult mai multe de oferit decat aveai la 18 ani din punct de vedere profesional, uite din punct de vedere al Scoalamamelor.ro…

Andreea Marin Banica: E vorba de experienta si de o relaxare datorata acestei experiente.

Roxana Iliescu: Daca iti folosesti doar corpul, mai devreme sau mai tarziu… stii cum e… natura isi face…

Andreea Marin Banica: Isi face datoria. Timpul trece.

Roxana Iliescu: Si inca ceva ce ma deranjeaza: din pacate fetele romance, si chiar vreau sa dau un nume…

Andreea Marin Banica: Nu, am sa te rog sa nu o faci, cel putin nu aici.

Roxana Iliescu: Bun. Stii foarte bine, acum cativa ani daca intrebai pustoaicele ce vor sa devina spuneau ca vor sa fie precum… ma rog…

Andreea Marin Banica: Precum X sau Y care apar la televizor drept exemplu, drept model

Roxana Iliescu: Ok, deci eu ajung acolo, imi gasesc unul bogat si, iarta-mi expresia: am pus-o. Opa! Si vedem acum ca nu e chiar asa! Pentru ca poti da de unul care chiar iti face probleme, de unul de care s-ar putea sa nu iti placa pe termen lung si sa te bati cu el pentru copil… pentru… si pentru… Deci viata nu e roz daca alegi varianta simpla.  In schimb daca te bazezi doar pe tine…

Andreea Marin Banica: Draga mea, iti multumesc tare mult pentru timpul petrecut astazi impreuna.

Roxana Iliescu: Eu iti multumesc! Si astept sa intru in comunitatea scoalamamelor.

Andreea Marin Banica: Ai intrat deja, sa stii, facand acest pas. Si vei avea de raspuns la intrebari, te avertizez!

Roxana Iliescu: Abia astept, si astept si sfaturi sa vina!

Andreea Marin Banica: Vin si ele, sa stii. Pana la urma e un dialog intre noi si mamele care ne urmaresc. Nu suntem o scoala in adevaratul sens al cuvantului, in ideea ca nu am venit aici invadandu-le spatiul si timpul pentru a fi dascalii lor. Dar venim cu o experienta, cu impartasirea unor povesti de viata, si s-ar putea ca aceasta poveste sa le fie de folos multora dintre ele, asa cum cele anterioare s-au dovedit a fi de folos pentru tinere, pentru mame de toate varstele. Pentru ca nu ne adresam doar mamelor care vor naste sau care tocmai au nascut. Avem o plaja larga: si la 60, si la 65 de ani pot exista provocari. Provocarea de a fi bunica, de exemplu.

Roxana Iliescu: Ooo, de-ar fi si o scoala pentru bunici. Nu am apucat sa vorbim despe experienta senzationala a alaptarii, insa am vorbit de multe ori, si astept sia colo uns chimb de pareri.

Andreea Marin Banica: Sunt pentru alaptarea la san. Desigur ca exista cazuri in care mama nu poate, din motive  medicale, sa mai faca lucrul acesta, dar nutrientii pe care ii gasesti in laptele natural - asa a lasat Dumnezeu lucrurile pe pamant - nu sunt in nici un compus, in nici un lapte praf gasit pe piata.

Roxana Iliescu: Si lupta trebuie sa vina tot de la noi, de la mame. Pentru ca, din pacate, foarte multi medici pediatrici sunt usor imfluentati, ca sa nu fiu rautacioasa si sa spun mai mult, de firmele care produc laptele praf si dau mult prea usor retetele de lapte praf. Deci tot de la noi trebuie sa vina hotararea doamnelor: “Nu, eu vreau sa imi hranesc copilul natural, si o sa reusesc”.

Andreea Marin Banica: Si nu pentru ca asa e la moda, ci pentru ca e cea mai buna hrana si cel mai bun prim pas pentru copiii nostrii, pentru sanatatea lor.

Roxana Iliescu: Ca sa nu mai vorbesc de legatura care se creeaza intre tine si copil.

Andreea Marin Banica: Iti multumesc tare mult! Si iti doresc sanatate, ca e mai buna decat toate.

Roxana Iliescu: Multumesc frumos, asemenea.