Nu imi sta in obicei sa fac promisiuni decat atunci cand sunt convinsa ca le pot duce la indeplinire. Asa am fost crescuta si educata de bunica mea: sa am simtul raspunderii atunci cand promit ceva, indiferent ca este vorba despre un lucru banal sau ceva foarte important, si sa pun increderea mai presus de orice.

De cand am devenit mamica, insa, prinsa de responsabilitatile pe care a fi sotie si mama le implica (si care va marturisesc ca nu o data mi s-au parut a fi parca mult prea multe), fiind nevoita sa depasesc perioade foarte grele din viata mea si sa ma descurc aproape de fiecare data singura, mi s-a intamplat de cateva ori sa nu mai reusesc sa imi tin promisiunea facuta copilului meu. Nu m-am tinut de cuvant atunci cand am promis ca, dupa ce imi voi termina treburile pe care le aveam de facut, vom merge in parc sa ne plimbam macar o jumatate de ora. Eram prea obosita sa mai fac asta si lasam pe a doua zi, fara sa realizez ca el isi petrecea orele asteptand plimbarea promisa. Nu mi-am tinut promisiunea ca in fiecare seara de vineri si sambata sa jucam impreuna un joc pe care el sa il aleaga. Ca un facut intervenea ceva ce nu dovedisem sa fac peste zi si… lasam pe alta data, fara sa realizez ca poate tocmai am pierdut o strategie de joc pe care baiatul meu o pusese la cale special pentru acea seara. Gandeam in sinea mea ca ma voi revansa “intr-o zi” si ca ceea ce faceam era tot pentru binele copilului, deci el va intelege. In realitate, cea care nu intelegea cat de mult gresea eram eu.

Adevarul este ca noi nu realizam, pe moment, cat de important este pentru copiii nostri si pentru formarea lor ca oameni mari, mai tarziu, sa ne respectam cuvantul dat. In momentul in care facem o promisiune copilului nostru, in mintea lui se nasc asteptari si nu mai face altceva decat sa se gandeasca la ziua in care vom face ceea ce noi am promis ca vom face. Isi imagineaza chiar cum va fi, face scenarii, cauta idei cu care sa ne surprinda, devine nerabdator, iar daca vrei sa iti inveti copilul zilele saptamanii, ei bine - acum este momentul potrivit!

Am sa va povestesc intamplarea care m-a “trezit” pe mine si mi-a aratat cat de mult putem gresi atunci cand nu ne respectam promisiunea facuta copilului nostru.

Era zi de curatenie generala. Imi reasezam mobila in dormitor, iar baiatul meu a venit la mine si m-a intrebat: “Mami, cand facem si la mine in camera la fel? Mi-ar placea sa schimbam si la mine.” Desi la el in camera nu trebuia facut nimic pentru ca totul era in ordine, i-am promis atunci, preocupata cu niste carti carora nu le mai gaseam loc, ca imediat ce termin trecem la camera lui si facem si acolo cateva schimbari. Am picat franta in acea seara si am uitat complet de camera baiatului. La fel si a doua zi, si a treia zi. A parta zi dimineata… m-am dus la baiatul meu asa cum fac in fiecare dimineata: sa vad daca este invelit bine si… surpriza: copilul meu isi daduse jos toate jucariie de pe rafturile dulapului si, neavand putere sa mute altceva, le reaseza intr-o alta ordine. L-am intrebat ce face asa devreme si de ce nu a asteptat sa facem impreuna acest lucru, iar el mi-a spus, cu un ton trist: “ Am asteptat, dar nu ai venit si eu imi doream mult sa fie si camera mea schimbata, nu doar a voastra.”

Era 7 si jumatate dimineata. Copilul meu se trezise devreme sa faca singur ceea ce eu ii promisesem ca vom face impreuna.

De cele mai multe ori nu ne dam seama, insa nerespectarea promisiunilor noastre il face pe orice copil sa se simta nedreptatit, pacalit, ceea ce poate avea ca rezultat reactii de protest, neascultarea si chiar neindeplinirea sarcinilor pe care le stabilim ulterior, motivand ca nici noi nu am facut ceea ce spuneam ca vom face. Nerespectarea promisiunii facute, chiar daca noi avem scuze cat se poate de serioase – sau cel putin asa credem de multe ori - poate naste in mintea unui copil neincredere care se poate manifesta, mai tarziu, in gesturile lor si modul in care interactioneaza cu cei din jur.

Edmee Hatinguais sublinia ca „Este necesar ca parintii sa se preocupe de aceasta problema a neincrederii chiar de la cea mai frageda varsta a copiilor. Este necesar ca in raporturile familiale sa domneasca cea mai mare loialitate. Tatal sau mama trebuie sa evite supravegherea meschina, chitibusara, dar trebuie sa tina totodata ochii deschisi si sa nu se lase inselati, caci altminteri sunt amenintati sa piarda respectul copiilor care le vor reprosa odata credulitatea lor nefasta. La randul lor, copiii trebuie crescuti in asa fel incat sa inteleaga ca increderea se spriina pe conditia reciprocitatii, in caz contrar conventia riscand sa fie anulata.”

Eu am invatat sa ma gandesc de doua ori inainte de a ii promite copilului meu ceva, si ca mai bine spun “voi incerca” sau “daca vom avea timp si pentru asta…” decat sa imi dezamagesc copilul.  Si ca singura modalitate de a-i castiga increderea in mine si de a-i da incredere in el este ca eu sa fiu un model in acest sens.

Sursa: Mihaela Varzan