Scoala mamelor

Acest website este cofinantat din Fondul Social European
prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Investeste in oameni!

Esti inteligenta emotional

Invata sa gandesti pozitiv

 

De multa vreme se desfasoara o polemica acerba privind diferentele de inteligenta intre femei si barbati. In evaluarea inteligentei este important care arie psihica este cea testata. Exista mai multe forme de inteligenta: logica, de orientare, muzicala, geometrica, dar si una care le plaseaza pe femei net deasupra barbatilor: inteligenta emotionala. In ce consta ea?

In primul rand, ceea ce simti ajunge cu usurinţa in constiinta ta si in actiunile tale deopotriva; asta inseamna ca senzatiile tale ajung la fel usor la reflexele tale, ca si in constiinta ta. In gandul tau pot fi auzite frecvent fraze precum Aleg asta, pentru ca mi se potriveste! Cam greu sa auzi la un barbat asa ceva…. Aceasta capacitate te ajuta sa reactionezi in armonie cu tine insati, iar asta face parte din frumusetea ta. 

Din inteligenta ta emotionala face parte si abilitatea de a comunica emotiile pe care le traiesti prin plans, ras, mimica, gestica, maniere, arta etc. Faptul ca tu, femeie, plangi mai usor, este un dar la care n-ar trebui sa renunti, pentru ca plansul transmite peste tot in lume acelasi mesaj limpede. Nu-ti stapani emotiile, cum fac barbatii – pentru a stapani lumea. Invata-ti fiul sa spuna ce-l doare, ce-l sperie, ce-l bucura, ce-l framanta, pentru a face aceasta lume mai inteligenta emotional si in randul barbatilor!

Din arsenalul tau emotional fac parte, la randul lor, simpatia si empatia. A manifesta simpatie inseamna a fi capabil sa fii alaturi de celalalt cand simte ceva.  In schimb, a manifesta empatie presupune a te putea pune in locul celuilalt, a-i simti emotia ca si cum ar fi  inauntrul lui.

A fi inteligent emotional inseamna, mai presus de toate, a gasi armonia intre emotiile resimtite si fapte, iar tu stii sa faci asta. In faptele tale se regasesc permanent emotiile tale. Aceste emotii sunt ca o seva, fac legatura intre tine si celelalte fiinţe, intre tine si nevoile tale. Tu nu iei decizii la rece. Esti influentabila, iar acest lucru arata ca te poti adapta mediului cat se poate de bine.

SURSA: DR. CRISTIAN ANDREI

Comentarii

22.07.2011 roxana aurelia

In ceea ce priveste diferenta intre femei si barbati, parerea mea este ca barbatii pornesc de la principiul ca sunt mai puternici si pot mai mult decat femile, dar din punct de vedere emotional si psihic femeile au alta capacitate putin superioara barbatului. Exista situatii in care barbatul este mai avantajat si invers depinde din ce unghi privim. Eu cred ca daca femeile erau mult inferioare intelectual nu erau inzestrate cu puterea de a da nastere si de a putea depasi usor momentul. Ce mi se pare cel mai josnic este faptul de a privi femeia ca pe un obiect de satisfacere sexuala.

04.07.2011 angelica74

Inteligenta emotionala se dezvolta inca din perioada sarcinii. Mama comunica cu fatul prin tot ceea ce face, iar copilasul in momentul nasterii isi recunoaste mama inca de la prima atingere sfioasa. Atat plansul cat si rasul fac parte din fiinta umana, iar un copil creste echilibrat emotional atunci cand mai ales mama ii impartaseste din experienta ei de viata. Sa nu uitam insa ca plansul poate fi si de bucurie. Ca mama, cand iti vezi copilul facand primii pasi, oare nu plangi de fericire? Cand il auzi spunand pentru prima data cuvantul MAMA oare nu plangi de fericire? Eu, da. Si sunt mama a doi baieti. La primul baietel, cand a spus MAMA, am plans si l-am imbratisat cu bucurie. Asa voi face si cu al doilea, care are numai 2 luni si jumatate, dar care ma rasplateste in fiecare zi cu zambetul lui angelic.

08.03.2011 toshador

Lucrurile expuse mai sus sunt adevarate dar eu cred ca totul e relativ. Mi se pare ca exista un pic de indemnare la feminism si in felul acesta in nici un caz nu vom putea creste baietelul nostru intr-o inteligenta emotionala.

Cred ca ar trebui sa nu generalizam. Sunt multi barbati mai sensibili decat sute de femei dar tot noi femeile ii catalogam drept prea sensibili sau reusim sa le dam catalogari cu semnificatie peiorativa.

Dupa mine esenta este sa incercam sa fim sinceri cu noi si cu cei din jurul nostru in ce priveste sentimentele si exteriorizarea lor. Nu e o rusine sa te exteriorizezi sau sa cauti motivul sentimentului tau pozitiv sau negativ. Daca reusim sa fim echilibrati vom reusi sa crestem si un copil echilibrat emotional. Asa ca daca vrei sa schimbi ceva incepe cu tine.

Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invita sa vizitati www.fonduri-eu.ro

Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatioru pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a guvernului Romaniei.

Termenii si conditiile pentru accesarea, vizionarea si folosirea acestui site le puteti gasi aici