M-am nascut in secolul dezintegrarii atomului, al primului pas al omului pe Luna, al bombei atomice si al ADN-ului, al revolutiei produse de televiziune, sateliti, computere, psihanaliza sau clonare. Si aproape sigur si tu poti spune la fel: ai radacinile in secolul apus cu aproape un deceniu in urma. Respiram, aratam, traim altfel de cand a fost inventat rock’n’roll-ul, de cand medicina a impus noi standarde estetice folosind siliconul, de cand perceptia asupra timpului si spatiului s-a schimbat radical. Descoperiri uimitoare au intors cu susul in jos teorii ce pareau de neclintit cu sute de ani in urma si au schimbat lumea noastra fara putinta de intoarcere. 

In ’74, anul in care am venit eu pe lume, in Franta, o femeie intra in istorie luptand pentru o sansa la care romancele nici nu visau la acea vreme. Simone Veil avea 47 de ani si devenise Ministru al Sanatatii intr-o tara in care avortul era inca un delict sever, pedepsit cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani. Este una dintre femeile care au schimbat lumea in bine si datorita ei, dupa o lupta crancena impotriva unei mentalitati cu radacini adanci, din acel moment n-au mai existat mii de pierderi de vieti omenesti an de an, cauzate de faptul ca femeile isi asumau riscul experientei dureroase a avortului clandestin. 

Asta se intampla atunci cand m-am nascut eu, cum spuneam. Cand Dumnezeu mi-a daruit sansa de a deveni mama eu insami, un tanar regizor roman facea inconjurul lumii cu un film deopotriva socant, subtil si valoros, ca o fila de istorie ce ne aminteste fiorul acelor vremuri in care avortul in Romania era o aventura riscanta: „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”. Intr-o buna zi, fiica mea va trebui sa afle c-a existat si aceasta realitate.

Doarme leganata pe genunchii mei in timp ce scriu, intr-o pozitie care v-ar aduce negresit zambetul pe buze. Si-mi suna ciudat cand ma gandesc la faptul ca noi – mama si fiica - ne-am nascut in …secole diferite! Vreau sa vad partea plina a paharului pentru copilul meu si-mi spun ca lumea ei, lumea noastra de azi, nu e totuna cu cea in care valorile sunt inversate, in care ne crestem copiii cu teama ca modelele oferite la orice pas de mass-media sunt departe de aspiratiile oamenilor cu cei 7 ani de acasa, ca scoala in care urmeaza sa paseasca ar putea sa le ofere, inainte de sansa de a invata, nesansa de a face cunostinta cu drogurile si prostitutia… Ma mint, asadar, si alung pe moment din mintea mea ceea ce nu as vrea sa simta vreodata, desi imi dau seama ca nu asta inseamna a o proteja ori a gandi constructiv pentru ea. 

Vreau sa cred ca inca mai pot face ceva, atat cat imi sta in putere, pentru ca lumea fiicei mele sa fie cea in care forta binelui are sanse reale sa cladeasca mai mult decat distrug ipocrizia, libertatea prost inteleasa, ignoranta, minciuna, incultura. Lumea in care Violeta mea poate deveni peste timp una dintre femeile educate, echilibrate, libere in gandire, capabile sa schimbe destine in bine. Femei in toata puterea cuvantului, care stiu sa pretuiasca viata. 

Asta e lumea la care visez si despre care Violetei, negresit, ii va povesti putin cate putin, zi de zi, mama ei. Poate ca si tu esti mama sau speri sa-ti tii pruncul in brate intr-o zi, si daca da, cred ca avem acelasi vis si dorinta de a-l trai cat mai curand: o lume mai buna, mai curata la minte si la trup, pentru tine, pentru copiii tai, pentru toti cei dragi. Asa sa ne ajute Dumnezeu!