NOUTĂȚI privind concediul pentru creșterea copilului,
indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție
Așa cum scriam la sfarșitul lunii septembrie, iată că drepturile cu privire la concediul pentru creșterea copilului, indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție au fost modificate într-un sens pozitiv și se aplică începând cu drepturile lunii octombrie 2012, inclusiv pentru persoanele ale căror drepturi au fost stabilite până la această dată ( = pentru persoanele ce se află deja în concediu pentru creșterea copilului).
Modificările se găsesc în Legea nr. 166/2012 care a fost publicată în Monotorul Oficial la data de 11.10.2012 și care a intrat în vigoare la data de 14.10.2012.
Aceste modificări au în vedere:
A - creșterea cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului de la 75% la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni,
B - acordarea stimulentului de inserție pentru persoana îndreptățită indiferent de ce varianta de concediu pentru creșterea copilului a ales astfel că dreptul la concediul pentru creșterea copilului si la indemnizația aferentă, respectiv la stimulentul de inserție există indiferent de câți copii are persoana îndreptățită,
C - eliminarea condiției discriminatorii care limita dreptul la concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 1 an sau de până la 2 ani și de indemnizația aferentă la primii trei copii,
D - introducerea unor reglementări mai flexibile pentru achitarea obligațiilor legale la bugetul local pentru menținerea drepturilor privind concediul pentru creșterea copilului, indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție.
A. Creșterea cuantumului indemnizației pentru creșterea copilului
Începând cu luna octombrie 2012 peroana îndreptățită (care îndeplinește condițiile cerute de O.U.G. nr. 111/2010, vezi articolul „Beneficiarii concediului pentru creșterea copilului” ), beneficiază la alegere, de următoarele drepturi:
a) Concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an, precum şi de o indemnizaţie lunară care se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi care nu poate fi mai mică de 600 de lei şi nici mai mare de 3.400 de lei.
b) Concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară care se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni şi care nu poate fi mai mică de 600 de lei şi nici mai mare de 1.200 de lei.
Pentru copilul cu handicap concediul pentru creşterea copilului se acordă până la împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani, iar indemnizaţia aferentă se acordă în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni şi nu poate fi mai mică de 600 de lei şi nici mai mare de 3.400 de lei.
B. Stimulentul de inserție
Persoanele care în perioada în care sunt îndreptăţite să beneficieze de concediul pentru creşterea copilului, obţin venituri supuse impozitului au dreptul la un stimulent de inserţie în cuantum lunar de 500 de lei.
Stimulentul de inserţie se acordă după cum urmează:
a) pentru persoanele care beneficiază de concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la un an dacă acestea obţin venituri supuse impozitului înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani;
b) pentru persoanele care beneficiază de concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, dacă acestea obţin venituri supuse impozitului, după împlinirea de către copil a vârstei de un an, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către acesta a vârstei de 2 ani;
c) pentru persoanele care beneficiază de concediul pentru creşterea copilului cu handicap în vârstă de până la 3 ani, oricând, pe toată perioada.
În cazul persoanelor care beneficiază de indemnizaţia lunară şi solicită dreptul la stimulent de inserţie, plata acestei indemnizaţii se suspendă.
C. Eliminarea condiției discriminatorii legată de numărul de copii ca o condiție a acordării concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la un an sau de până la 2 ani și a indemnizației aferente
Concediul şi indemnizaţia lunară pentru creșterea copilului, precum şi stimulentul de inserţie se cuvin pentru fiecare dintre naşteri sau, după caz, pentru fiecare dintre situaţiile în care persoana a adoptat copilul sau i s-a încredințat copilul în vederea adopției ori i s-a dat copilul în plasament sau în plasament în regim de urgenţă ori a devenit tutore al copilului.
Persoanele care la data intrării în vigoare a acestor modificari (adică la data de 14.10.2012) se află în cele 4 luni de concediu fără plată pentru creșterea copilului (așa cum pervedea O.U.G. nr. 111/2010 înainte de intrarea în vigoare a acestor modificări cu privire la următorii copii după primii trei - vezi articolul “Cele 2 variante de concediu pentru creșterea copilului și indemnizațiile aferente”) sau care au finalizat acest concediu, dar copilul nu a împlinit vârsta ce 1 an, 2 ani sau 3 ani în cazul copilului cu handicap, au dreptul la concediu pentru creșterea copilului și indemnizația aferentă, de la data depunerii cererii.
D. Achitarea obligațiilor legale față de bugetele locale
Pentru menţinerea drepturilor privind concediul și indemnizația pentru creșterea copilului, respectiv stimulentul de inserție persoanele îndreptățite care au drepturi stabilite de cel puţin 6 luni au obligaţia să îşi achite impozitele şi taxele locale faţă de bugetul local pentru bunurile pe care le deţin în proprietate. Pentru familiile legal constituite, obligaţia legală faţă de bugetul local se aplică asupra bunurilor familiei, indiferent de soţul care deţine în proprietate respectivele bunuri. Pentru persoanele singure care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unuia sau a mai multor copii, menţinerea acestor drepturi nu este condiţionată de obligaţia achitării impozitelor şi taxelor locale faţă de bugetul local pentru bunurile pe care le deţin în proprietate.
Verificarea îndeplinirii obligaţiei legale față de bugetul local se realizează anual, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, pentru obligaţiile de plată către bugetul local aferente anului anterior.
Pentru verificarea îndeplinirii acestei obligaţiei, agenţiile teritoriale transmit primăriilor, până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, tabelul centralizator cuprinzând beneficiarii drepturilor privind concediul și indemnizația pentru creșterea copilului, respectiv a stimulentului de inserție existenţi în plată la această dată şi ale căror drepturi sunt stabilite de cel puţin 6 luni. Pe baza tabelului centralizator primarii verifică dacă persoanele respective au achitat pentru anul anterior obligaţiile de plată către bugetul local şi întocmesc situaţia centralizatoare cu persoanele care nu au respectat această condiţie, pe care o transmit agenţiilor teritoriale până la data de 31 ianuarie a fiecărui an.
Pentru beneficiarii care nu şi-au achitat impozitele şi taxele locale până la data de 15 ianuarie, serviciul de specialitate al primarului are obligaţia să comunice acestora suma de plată, iar în cazul în care prin hotărâre a autorităţii administraţiei publice locale s-a stabilit eşalonarea, reducerea sau scutirea obligaţiilor legale de plată, se va comunica şi termenul scadent pentru acestea. La data de 31 martie primarii verifică dacă persoanele respective şi-au achitat impozitele şi taxele locale şi transmit agenţiilor judeţene o nouă situaţie centralizatoare actualizată cu persoanele care nu şi-au îndeplinit această obligaţie, până la data de 5 aprilie.
Neachitarea obligaţiilor legale faţă de bugetele locale până la data de 31 martie conduce la suspendarea pe o perioadă de 5 luni a drepturilor privind concediul pentru creșterea copilului și a indemnizației aferente, respectiv a stimulentului de inserție începând cu drepturile aferente lunii aprilie.
Achitarea obligaţiilor legale faţă de bugetul local în această perioadă de 5 luni atrage reluarea plăţii drepturilor, începând cu luna următoare celei în care s-a achitat obligaţia, inclusiv pentru drepturile cuvenite în perioada suspendării. În acest sens, beneficiarii drepturilor transmit agenţiei teritoriale copia actului eliberat de autoritatea administraţiei publice locale prin care se face dovada achitării obligaţiilor de plată către bugetul local.
În situaţia în care, până la sfârşitul perioadei de 5 luni nu sunt achitate obligaţiile faţă de bugetul local, dreptul la concediu pentru creșterea copilului și la indemnizația aferentă, respectiv dreptul la stimulentul de inserție încetează.
În situaţia în care în perioada de suspendare de 5 luni dreptul încetează, iar persoana îndreptăţită aduce în această perioadă dovada prin care se confirmă plata obligaţiilor faţă de bugetul local, plata drepturilor se face numai pentru perioada cuprinsă între data suspendării drepturilor şi data încetării acordării acestora.
Suspendarea, reluarea şi încetarea drepturilor se fac prin decizie a directorului executiv al agenţiei teritoriale.
ce inseamna "venituri supuse impozitului"?
buna ziua! am salarul de 375 lei, contract de 4 ore. spuneti-mi va rog ce valoare va avea indemnizatia pentru bebe. va multumesc!
Buna ziua,
Am o problema legata de indemnizatia pentru crestere copil pana la 1an. Am reluat activitatea pe 14 mai 2013, in conditiile in care copilul a implinit 1an pe 24 iunie 2013, deci cu o luna si 10 zile inainte de varsta de 1an. Precizez ca sotul meu a refuzat sa stea acasa cu copilul o luna, formuland in acest sens o declaratie pe propria raspundere pe care am atasat-o la dosarul pentru stimulent. Am cerut stimulent incepand cu 14 mai, data revenirii la serviciu, cum mi s-a parut firesc. Pe 28 iunie 2013 am primit prin posta 2 decizii de la AJPIS Ilfov, una prin care ma instiintau ca mi se suspenda indemnizatie incepand cu 24 mai 2013 (adica la varsta de11luni a copilului, si nu 14 mai cand eu am reluat activitatea), iar alta prin care imi cer sa returnez o suma de bani (echivalentul unei indemnizatii si aproape jumatate), ca fiind "suma totala platita necuvenit pentru perioada 13.04.2013-23.04.2013", din care eu nu inteleg nimic. Am sunat si functionara respectiva imi explica si sustine ca intr-adevar trebuie sa returnez o luna din indemnizatia primita de mine pe perioada cat am fost in CIC pentru ca tatal nu a stat acasa o luna de zile din perioada mea, deci mama pierde o luna de indemnizatie; precizez ca se refera la indemnizatia primita de mine pentru cele aproape 11 luni, si nu la indemnizatia pe care ar fi primit-o tatal daca ar fi optat pentru concediu a doisprezecea luna a copilului. Nu am mai auzit asa ceva pana acum, insa am in fata un document oficial si la un capat de fir o functionara care sustine ca nu este o greseala si ca asta spune legea. Este pe cat de absurd, pe atat de real!!!
Ce pot sa fac sa combat aceasta decizie, care din punctul meu de vedere este un abuz???
Va multumesc mult pentru raspuns
Emilia BEIU
Buna ziua,
ma-m intors la munca acum 2 zile la cererea angajatorului, iar copilul meu are doar 10 luni jumate.am cerut o cerere de diminuare a programului de la 8 la 6 ore dar mi s-a refuzat deoarece de cand m-am intors mi sa schimbatt si functia lucrez ca si casier intro banca si nu se poate deoarece mi sa spus ca este fosrte complicat sa-mi tina cineva locul de 2 ore avand in vedere ca majoritatea angajatilor din banca respective imi pot fi back up.ce pot face in aceata situatie? eu stiu ca acedst lucru este prevazut in lege ca pana la 2 ani pot sami scurtez programul. multumesc!!!!!!
Buna ziua!
Am si eu cateva nelamuriri cu privire la acea indemnizatie. Daca salariul meu brut este de 500/luna, voi putea beneficia de indemnizatie? Asta ar fi prima mea intrebare.Pe de alta parte, daca as mai avea si alte venituri (un contract de colaborare care ar reprezenta 300/luna), mi s-ar putea cumula atata timp cat ambele venituri impozabile?
Va multumesc frumos si astept raspunsul dumneavoastra!
Maria
Buna ziua! Am si eu o intrebare daca eu sunt la master la zi in anul 2 pot primi indemnizatie pentru cresterea copilului?va multumesc tare mult!
Buna ziua!Asi vrea sa stiu daca sunt la master in anul 2 pot primi indemnizatie pentru cresterea copilului?va multumesc tare mult!
Buna ziua!
va rog sa imi spuneti si mie daca eu am suspendat contractul de munca pe o perioada de 2 ani la data de 3.05.2011, iar copilul meu face 2 ani la data de 25 martie 2012, eu pe ce data trebuie sa imi reiau activitatea, pana cand mi se plateste indemnizatia? 2 ani de la nasterea copilului sau 2 ani de la suspendarea contractului de munca,deoarece asa s-a precizat in cererea de suspendare.
va multumesc!!!
Draga mihaelaciucanu,
Din cele 126 de zile de concediu de maternitate doar cele 42 de zile de concediu postnatal (= concediu de maternitate luat dupa nasterea copilului) sunt obligatorii. Asadar, important este sa efectuati concediul postnatal de 42 de zile. Cu restul zilelor puteti face ce doriti: sa le luati inainte de nastere, dupa nastere (mai exact dupa cele 42 de zile obligatorii) sau sa renuntati la ele.
Pentru mai multe explicatii puteti citi articolul „Concediul de maternitate” ce se gaseste la rubrica „Legislatia pentru mame” din sectiunea „Cunoaste-ti drepturile” de pe site-ul nostru www.scoalamamelor.ro
Daca mai aveti nevoie de alte informatii imi puteti scrie la rubrica „Intreaba un specialist” din sectiunea „Cunoaste-ti drepturile”.
Draga alivic,
De la data la care iesiti din concediul pentru cresterea primului copil veti solicita concediu pentru cresterea celui de-al doilea copil tot la primarie (asa cum ati facut si pentru primul). In preajma datei la care ar fi trebuit sa va reintoarceti la serviciu e bine sa va anuntati angajatorul in scris asupra starii dumneavoastra si sa-i solicitati reintrarea in concediu pentru cresterea copilului incepand cu ziua urmatoare celei in care iesiti din primul concediu.
Draga ancafame,
Veti beneficia de indemnizatie pentru cresterea unui copil si de 600 de lei/luna pentru celalalt copil.
Draga Cozolyna,
Da, tatal poate beneficia de concediu si de indemnizatie pentru cresterea copilului, insa daca nu doreste sa isi intrerupa activitatea intrand in concediu atunci poate solicita direct acordarea stimulentului de insertie.
Daca dumneavoastra beneficiati de concediu si de indemnizatie de maternitate atunci sotul poate depune actele pentru acordarea stimulentului de insertie cu 30 de zile inainte de incetarea concediului de maternitate, dar nu mai tarziu de 60 de zile dupa incetarea concediului de maternitate. Daca dumneavoastra nu beneficiati de concediu de maternitate atunci sotul trebuie sa depuna cererea si documentele doveditoare in termen de 60 de zile de la data nasterii copilului pentru a beneficia de stimulent de la data nasterii copilului. Daca se depaseste termenul de 60 de zile atunci sotul va beneficia de stimulent de la data depunerii cererii.
Pentru alte informatii imi puteti scrie la rubrica „Intreaba un specialist” din sectiunea „Cunoaste-ti drepturile”.
Draga nedea gabriela,
Inainte ca cea mica sa implineasca 11 luni. Pentru explicatii/detalii imi puteti scrie la rubrica „Intreaba un specialist” din sectiunea „Cunoaste-ti drepturile”.
Draga calamar_ancuta,
Puteti sa va reintoarceti la serviciu oricand doriti. Ba mai mult, (potrivit modificarilor legislative din octombrie 2012) avand in vedere ca cel mic a implinit 1 an daca va reintoarceti la serviciu veti beneficia si de stimulentul de insertie de 500 de lei/luna pana cand cel mic va implini 2 ani.
buna ziua! intrebarea mea este daca toate cele 126 zile de concediu trebuie luate obligatoriu, sau daca dupa cele 42 de zile de concediu postnatal (+14zile de concediu prenatal) sotul meu poate intra in concediu de crestere a copilului ca eu sa ma pot intoarce la serviciu. va multumesc!
Buna ziua!
Sunt in crestere copil pana in luna mai 2013, dar intre timp am ramas insarcinata. Al doilea copil se va naste pana pe 25 mai cand ar trebui sa incep serviciul. Intrebarea mea este care sunt pasii pentru a beneficia de urmatorii doi ani de indemnizatia de crestere copil si cum trebuie sa procedez?
Va multumesc!
Buna ziua,
Am o intrebare. Urmeaza sa nasc in aprilie gemeni si vreau sa stiu daca beneficiez de indemnizatie de crsstere copil pentru fiecare copil sau iau decat o singura indemnizatie?
Multumesc mult.
Buna ziua!
Sunt o graviduta casnica, sotul meu lucreaza de peste 3 ani la o firma din Iasi si noi am vrea ca el sa fie cel care beneficiaza de indemnizatie. As dori sa stiu cand anume se depun actele... El ar dori sa continue sa mearga la servici in timpul celor 2 ani de indemnizatie, deoarece eu sunt deja casnica... o alta intrebare a mea este... sunt anumite conditii pentru tatii care beneficiaza de stimulentul de insertie? cum ar fi...sa stea acasa 1-2-3luni si apoi sa ceara stimulentul de insertie? Nu prea intelegem nimic, peste tot auzim zvonuri iar la ghiseu nimeni nu e amabil sa ajute. Va rog din suflet sa ma lamuriti ...
buna ziua! am o mare nelamurire! pe data de 29 03 2012 am nascut o fetita minunata! am optat pentru 1 an de concediu de incrijire copil! intrebarea mea este : Cand trebuie sa revin la munca pentru a beneficia de stimulentul de insertie in conditiile in care am inteles ca este obligatoriu sa stea si taticul o luna acasa? va multumesc anticipat!
am si o intrebare, ma aflu in concediu de crestere a copilului din data de 04.11.2011 pana la data de 21.09.2013.Se poate sa ma intorc la serviciu mai iute de aceasta data? astept un raspuns.,multumesc.
Draga raluca21maria,
Trebuie sa discutati cu cei de la Agentia teritoriala pentru prestatii sociale (acolo unde a ajuns dosarul dumneavoastra), mai exact sa explicati in scris ca vi s-a incalcat un drept (dreptul de a avea o indemnizatie in cuantum de 85% din veniturile din ultimele 12 luni dinainte de nasterea copilului).
Dumneavoastra va trebui sa urmati procedura contenciosului administrativ si sa atacati decizia prin care vi s-a calculat gresit indemnizatia pentru cresterea copilului. E important sa actionati repede deoarece inainte de va adresa instantei de contencios administrativ competente, dumneavoastra ca persoana care va considerati vatamata intr-un drept al dumneavoastra sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie sa solicitati autoritatii publice emitente, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia. Plangerea se poate adresa in egala masura organului ierarhic superior, daca acesta exista. In cazul in care sunteti nemutumita de raspunsul primit la plangerea prealabila adresata autoritatii publice emitente urmeaza etapa a doua in care puteti sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea, in tot sau in parte, a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale.
In concluzie, ca prim pas trebuie sa solicitati autoritatii publice emitente a deciziei (adica Agentiei teritoriale pentru prestatii sociale) revocarea in parte (adica doar cu privire la suma decisa si nu cu privire la faptul ca aveti dreptul la indemnizatie) a acesteia. Trebuie sa faceti acest lucru printr-o cerere in scris si in termen de 30 de zile de la data comunicarii deciziei ceea ce inseamna ca in cazul dumneavoastra trebuie sa trimiteti aceasta solicitare pana la data de 6 ianuarie 2013. Sfatul nostru este sa trimiteti solicitarea cat mai repede.
Draga denysa,
Raspunsul la prima intrebare este da, daca tatal (care indeplineste conditiile pentru a beneficia de concediu pentru cresterea copilului) nu solicita concediu pentru cresterea copilului pentru cel putin o luna atunci concediul mamei se reduce cu o luna adica nu va veti mai putea afla in concediu pentru cresterea copilului pana cand cel mic implineste varsta de 1 an, ci doar pana cand implineste 11 luni. Daca tatal nu indeplineste conditiile pentru a beneficia de concediu si de indemnizatie pentru cresterea copilului atunci aceste prevederi nu se mai aplica, de acea luna putand beneficia in continuare mama.
Legat de a doua intrebare, in conditiile in care tatal va beneficia de acea luna de concediu atunci, da, trebuie sa faceti calculele socotind concediul dumneavoastra pentru cresterea copilului ca fiind de 11 luni. Asadar, pentru a beneficia de stimulent va trebui sa solicitati iesirea din concediu cu cateva zile inainte ca cel mic sa implineasca 11 luni.
Pentru mai multe detalii puteti citi articolul „Noi modificari aduse concediului pentru cresterea copilului” pe care il gasiti la rubrica „Legislatia pentru mame” din sectiunea „Cunoaste-ti drepturile” de pe site-ul nostru http://www.scoalamamelor.ro/ sau intrati direct pe link-ul urmator: http://www.scoalamamelor.ro/section/4/article/246/Noi-modificari-aduse-concediului-pentru-cresterea-copilului .
Draga stely,
Potrivit art. 25, alin. 2, lit. a din O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor angajatorului ii este interzis sa dispuna incetarea raporturilor de munca sau de serviciu in cazul salariatei care se afla, dupa caz, in concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 1 an sau de pana la 2 ani, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap. Aceasta interdictie se extinde, o singura data, cu pana la 6 luni dupa revenirea definitiva a salariatei in unitate. Totusi, prevederile acestea nu se aplica in cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare sau a falimentului angajatorului, in conditiile legii.
In concluzie, mamicile ce se afla in concediu pentru cresterea copilului sunt protejate la fel impotriva concedierii indiferent de tipul de concediu ales.
buna in data de 7 decembrie 2012 mi-a venit decizia cu ca primesc banii pentru cresterea copilului dar in valoare de 6000 de lei adica cu 75% din salar si nu 85 % din salar am incadrarea de 910 lei? ce trebuie sa fac ca sa primesc acei bani pana la 85% asistentul social al primariei nu-mi raspunde la telefon. va multumesc
Buna ziua. Am o nelamurire cu privirea la legea care da posibilitatea tatilor sa stea 1 luna acasa cu cel mic. Eu am inteles ca nu este obligat sa stea acasa dar indiferent daca sta sau nu, eu nu voi mai beneficia de indemnizatie 1 luna de zile, practic o poate incasa tatal daca alege sa stea acasa sau niciunul dintre noi daca el merge la serviciu. Am inteles bine? Cred ca este vorba despre HG 57/2012 "celalalt parinte sau cealalta persoana prevazuta la art. 8 alin. (2) din ordonanta de urgenta care nu a solicitat dreptul la indemnizatie poate solicita acest drept, daca indeplineste conditiile de acordare, oricand pana la implinirea de catre copil a varstei de un an, 2 ani, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap. Daca acest drept nu se solicita, concediul si indemnizatia pentru cresterea copilului se reduc cu o luna"
Si a doua intrebare: Eu am optat pentru varianta cu concediu 1 an si as vrea sa ma intorc la munca in timp util pentru a beneficia si de stimulentul de insertie. Am inteles ca 2 sapt inainte de implinirea varstei de 1 an ar fi de ajuns pentru incheierea formalitatilor si depunerea actelor. Dar cum ramane cu HG mentionata mai sus? Se scurteaza concediul cu 1 luna si ar trebui sa merg la munca si mai devreme, cand are copilul 10 luni si jumatate?
Multumesc anticipat
Buna ziua,
Am si eu o intrebare care stiu ca le preocupa pe foarte multe mamici, care sunt conditiile de intoarcere la serviciu pentru o mama care a nascut in 2011 si a optat pentru varianta de 2 ani de concediu? Dupa noile modificari angajatorul este obligat sa nu concedieze mama timp de 6 luni sau in continuare aceasta conditie se aplica doar celor care au optat pentru 1 an de concediu?
Va multumesc anticipat!
Draga teodor,
Daca cel mic s-a nascut inainte de 2011 inseamna ca stimulentul de care beneficiaza parintele ce a fost in concediu pentru cresterea copilului si se reintoarce la serviciu inainte ca cel mic sa implineasca varsta de 2 ani este de 100 de ron/luna.
Numai bine!
Draga stefanescu_paula,
Indemnizatia de 600 de ron este a dumneavoastra deoarece ati indepliniti conditiile de stagiu de cotizare pentru cele 12 luni diainte de data nasterii copilului si de aceea aveti dreptul la concediu si la indemnizatie pentru cresterea copilului. Stimulentul se acorda daca reveniti in campul muncii (= realizati venituri supuse impozitului) inainte ca cel mic sa implineasca varsta de 3 ani adica daca veti iesi din concediul pentru cresterea copilului fapt ce va duce la suspendarea dreptului la indemnizatie.
Mai exact, ori beneficiati de concediu si de indemnizatie, ori de stimulent; in acelasi timp nu puteti beneficia si de stimulent si de indemnizatie pentru cresterea copilului.
Numai bine!
Draga ada1975,
Discutati cu cei de la primarie, acolo unde ati depus dosarul pentru acordarea concediului si indemnizatiei pentru cresterea copilului.
Numai bine!
Draga Lavymyrela,
Pana la intrarea in vigoare a noilor modificari aduse concediului pentru cresterea copilului, adica pana la data de 14.10.2012, doar pentru primii 3 copii se acorda indemnizatie pentru cresterea copilului.
Incepand cu 14.10.2012 nu mai conteaza cati copii are o familie pentru a se acorda indemnizatie. Asadar, in prezent, daca indeplineste conditiile cerute de lege un parinte are dreptul la concediu si la indemnizatie pentru cresterea copilului indiferent de cati copii mai are.
Numai bine!
buna ziua!am si eu o intrebare..la cati copii se primeste indemnizatie??
Buna ziua! Situatia mea este urmatoarea : sunt in concediu de crestere copil de aproximativ 1 an. Lucrez in invatamant , cadru didactic . Indemnizatia de cestere copil a fost calculata din salarii , din care statul luasera 25%din cauza recesiunii ; optand pentru 2 ani... mi s-a mai luat 25%. Intrebarea mea este: daca salariile in invatamant au revenit , statul a dat innapoi cele 25%procente luate nu este normal sa mi se majoreze si mie indemnizatia ?Unde sa ma adresez? PRACTIC PRIMESC 50% IN LOC DE 75%...
buna! Intrebarea mea este urmatoarea eu sunt in concediu de cresterea copilului cu handicap de la 2 la 3 ani ,copilul meu are o indemnizatie de 600 ron alocatia de 200 ron si o indemniwatie de handicap grav de 520 ron ,avem dreptul si la acel stimulent de insertie?
Buna ziua,
Am si eu o intrebare: Daca copilul s-a nascut inainte de 01.01.2011 (11.12.2010) iar mama a inceput serviciul, la ce valoare a stimulentului se incadreaza? Va multumesc!
Draga cory1983,
Cresterea cunatumului indemnizatiei pentru cresterea copilului vi se aplica si dumneavoastra deoarece indepliniti criteriul cerut acela de a va afla in concediu pentru cresterea copilului la momentul in care au intrat in vigoare modificarile aduse acestor drepturi.
Asadar, daca dumneavaostra va aflati in concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani inca dinainte de a intra in vigoare aceste modificari, acum dupa ce acestea sunt in vigoare dumneavoastra veti beneficia incepand cu indemnizatia aferenta lunii octombrie 2012 de o indemnizatie in cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate in ultimele 12 luni dinainte de nasterea copilului.
Buna ziua!
Am urmatoarea intrebare: in cazul in careo persoana se afla deja in concediu de crestere copil, pe o perioada de 2 ani, se va recalcula indemnizatia cu 85%?Sau este valabil doar pentru mamicile care nasc dupa ce a intrat noua lege in vigoare?Mentionez ca am intrat in concediul de crestere copil incepand cu data de 19.11.2011 si mi-am ales perioada de 2 ani.
Va multumesc anticipat!
Corina Iordache
Vrei sa beneficiezi gratuit de facilitatile proiectului?
Fa-ti contSau suna la 116 111. Apel gratuit din retelele TELEKOM ROMANIA
Da click si citeste
Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invita sa vizitati www.fonduri-eu.ro
Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatioru pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a guvernului Romaniei.
Termenii si conditiile pentru accesarea, vizionarea si folosirea acestui site le puteti gasi aici
buna ziua!
am fost studenta in anul 4 si am ramas insarcinata.am parasit tara si am plecat sa locuiesc la tatal copilului lasand anul scolar neterminat. copilul s.a nascut dupa 8 luni de strainatate. nu am aplicat pentru indemnizatia de crestere a copilului. aveam acest drept chiar daca nu m.am prezentat la examene si nu am luat licenta? in mai putin de ani dupa nasterea primului copil l.am nascut pe al doilea. daca eram in indemnizatie trebuia sa beneficiez in continuare de aceasta inca ani pentru urmatorul copil. m.am intors in romania, cel de al 2 lea copil are 1 an si 4 luni si as vrea sa stiu daca in legatura cu indemnizatia mai pot face ceva. specific ca sunt angajata de luni