Scoala mamelor

Acest website este cofinantat din Fondul Social European
prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Investeste in oameni!

Medierea - la indemana noastra, a femeilor

Legislatia pentru mame

 

Medierea - la indemana noastra, a femeilor

 

O poveste frumoasă şi scurta îmi da prilejul sa explic ce este de fapt medierea, şi mai ales de ce avem nevoie de aceasta metoda de a ne rezolva problemele fară intervenţia, adesea prea sobră şi drastică, a unui magistrat.  

Se spune că la curtea unui mare împărat doi bucătari pricepuţi pregăteau bucate alese pentru un banchet cu invitaţi pretenţioşi, nobili cu gusturi subţiri, învăţaţi cu cele mai fine mâncăruri. La un moment dat, cei doi maeştri au început să caute prin cămară acelaşi lucru: o portocală. Nu mică le-a fost mirarea când au văzut că în toată bogăţia de provizii mai era, uitată pe un raft, una singură.

"Am să o folosesc eu! Mâncarea mea are neapărat nevoie de acest fruct, deci nu pot să ţi-o las ţie", spuse primul. "Ba nici gând, arta mea culinară nu poate suferi din cauza lipsei portocalei", răspunse, grăbit, cel de-al doilea. Şi uite aşa, bucătarii noştri prinseră a se certa înfocat. "Eu!", "Ba eu!", "Nu, nu pot fără portocală", "Nici eu nu pot fără fructul ăsta!", răsuna în toată bucătăria sfada lor, tot mai aprinsă.

Cum timpul trecea şi ora sosirii musafirilor la masă se apropia cu repeziciune, cei doi eroi ai noştri ajunseră, într-un târziu, la o înţelegere: să taie portocala în două şi să ia, fiecare, câte o jumătate. Înţeleaptă decizie, s-ar zice. Orice judecător le-ar fi dat repede şi fără ezitare aceeaşi soluţie. Doar că primul a stors doar jumătate din miezul unei portocale întregi pentru sosul său minunat, ceea ce nu prea a fost de ajuns, iar cel de al doilea a răzuit doar o jumătate de portocală pentru desertul său delicios ceea ce, iarăşi, nu a dus la gustul dorit de meşter. Eh, ce bine ar fi fost să îi fi întrebat cineva la ce le trebuie portocala ... Ce simplu s-ar fi înţeles: unul să ia coaja, iar celălalt miezul zemos al fructului. Şi ar fi rămas şi buni prieteni în loc să se privească cu duşmănie, spunându-şi că împărţeala, deşi aparent dreaptă, le-a stricat bunătate de muncă. 

Asta face un mediator: îndrumă oamenii aflaţi în conflict să îşi vadă în profunzime interesele, lăsând deoparte poziţiile rigide care îi separă. Mediatorul este omul pregătit anume pentru a înlesni negocierea directă dintre cei aflaţi în dispută, cel ce îi ajută să găsească singuri soluţii durabile, echitabile, acceptate pe baza liberei lor voinţe. Mediatorul nu impune nimic, dar are ştiinţa şi înţelepciunea de a le arăta celor care apelează la el că mai mereu rezolvările problemelor lor sunt la îndemână. Se cere doar un pic de răbdare, de dialog atent, fie împreună, fie separat, dacă e nevoie, şi apoi iar împreună, pentru a descifra locul comun al intereselor ce generează soluţii.

Medierea este o negociere asistată de un profesionist care se supune unor reguli stricte, discret, imparţial şi neutru, un procedeu privat la care nimeni nu te obligă, dacă nu vrei, să participi. Cât de mult înseamnă, mai ales pentru o femeie, să îşi rezolve disputele departe de ochii lumii, într-un cadru confidenţial, oferindu-şi câtă vreme este necesară atunci când ea are timp, nu când i se dau termene, găsind soluţii cu calm şi răbdare? Cât de mult înseamnă să găseşti aceste soluţii în câteva ore, cât durează de obicei o mediere, în locul lunilor sau chiar anilor unui proces public, într-un tribunal în care uneori cele mai intime detalii de viaţă sunt expuse de avocaţii aflaţi în căutarea unei soluţii avantajoase pentru client, în timp ce clientul nu poate, de regulă, nici măcar să expună cu propriile cuvinte, pe larg, ce gândeşte, ce speră, ce crede că e bine sau rău în speţa sa? Iată, de altfel, şi unul dintre principalele motive pentru care atât de mulţi avocaţi au îmbrăţişat şi profesia de mediator, convinşi de binefacerile unei metode alternative de rezolvare a disputelor, în atât de multe cazuri. 

Universul special al unei femei, adesea mamă preocupată de interesele copiilor ei, fiinţă cu sensibilităţi aparte, solicitată şi în plan profesional şi casnic, regăseşte în mediere, atunci când viaţa o impune, un procedeu binevenit de depăşire a unor situaţii conflictuale care pot deveni acute într-o sală de judecată. În faţa mediatorului, ca şi în faţa magistratului, cei aflaţi în dezacord au drepturi egale, pornesc de pe acelaşi palier. Marea diferenţă pe care o oferă medierea este că, foarte des, pleacă după acest procedeu la fel: egali în faţa propriilor soluţii, împăcaţi de un acord găsit împreună, apţi să îşi continue relaţiile afectate de dispută.

Multe legături pot fi păstrate prin mediere în locul perpetuării unei stări de insatisfacţie a ambelor părţi, în urma unei decizii a instanţei, care deşi dreaptă şi imparţială, nu ştie întodeauna că o portocală poate fi împărţită şi altfel decât prin tăierea în două jumătăţi. Iar a putea să păstrezi, în loc să distrugi, e un dar pentru destinul oamenilor. 

Comentarii

10.01.2014 dudumanmariana

Buna ziua ! ma numesc Mariana sunt casnica si sunt pragul disperarii. .Am 21 ani de casnicie 2 fete una 19 si una 14.Sotul meu a lucrat mai mult afara dar a avut si viciul de a juca la jocuri de noroc si sa piarda foarte multi bani darul bauturii si chiar lipsitul noptilor de acasa .Acum mai nou ma agreseaza verbal imi spune sa plec afara din casa fara nimic . Din primavara el si-a facut o firma in romania cu lucru in strainatate si la care ia dat toate drepturile unui prieten sa-l reprezinte in orice situatie .! Acum el nu vrea sa trimita bani nici macar pttr. cheltuielile casei .Am vrut sa plec si eu afara sa muncesc ca badanta dar mereu spunea ca fetele cu cine raman daca plec si eu ,in schimb el trimitea bani dupa cum vroia dumnealui !Pot sa spun ca din 15 mai si pana pe 15 octombrie 2013 am lucrat ca badanta la soacra sorei lui in italia .Asa mia facut el plecarea si mie afara ca sa-l treaca pe prietenul lui pe actele firmei spunandumi ca in august cand venim acasa le trece pe mine ,dar nici un gand totul a fost planuit bine ! Am depus cateva acte la un birou de mediere dar imi este frica din cauza ca el cu bani ar putea cumpara tot .Eu acum incerc sa ma angajez in domeniu comertului ca lucrator comercial vanzator unde am un pic de experienta ,am depus cv in mai multe locuri dar inca nici un raspuns .Tin sa precizez ca am doar studii medii finalizate .Mai nou sotul meu imi spune ca toate cheltuielile casei sa le impartim la 3 eu el si fetele !Eu nu vreau decat sa ne despartim in conditii maliabile ,dar el azi spune da si a doua vorbeste din nou urat !Multumsc

22.11.2013 [email protected]

Buna ziua

Din august 2013 sunt mediator autorizat si din putina mea experienta pot sa va spun ca medierea e frumoasa, dificila si poate face minuni.Ca mediator am invatat ca uneori imposibilul devine posibil daca exista comunicare, bunavointa si bunacredinta. Din pacate facem o munca de pionierat pentru ca trebuie sa educam populatia in legatura cu medierea si avantajele ei; si asa cum e legislatia acum, in sensul ca atata timp cat informarea privind avantajele medierii poate fi facuta si de alte persoane in afara de mediator ( avocat , procuror, judecator, notar) medierea ca activitate merge f greu. Mi se pare normal ca tot ce tine de mediere ca activitate sa cada in sarcina mediatorului. Eu ca mediator nu pot autentifica un acord- e sarcina notarului, sau nu pot reprezenta o parte in instanta-e treaba avocatului, dar imi doresc sa cooperam cu totii in interesul partilor si apoi al nostru al tuturor. Eu vad relatia mediator si celelalte categorii de justitiabili ca o relatie castig- castig, din care cel mai castigati trebuie sa fie partile, care pot ajunge pe cale amiabila la propria lor solutie, intr-o perioada scurta de timp si cu costuri relativ mici , salvandu-si si relatia.

Nu uitati: MEDIEREA ESTE UN DREPT al nostru al tuturor! UZATI DE EL atunci cand sunteti intru-un conflict, inainte sa va adresati instantei! Este doar in avantajul dvs.!

Pentru mai multe relatii si detalii privind medierea va stau cu drag la dispozitie.

Cu stima

Mediator Pop Anamaria

27.07.2013 clauanki

Am inteles ca din august , orice conflict , inainte de a ajunge in instanta , va trece in mod obligatoriu pe la mediator mai intai . Asta inseamna ca statul va da de lucru mediatorilor . Dar , pentru a ajunge mediator , trebuie sa faci un curs care costa 35 de milioane ( vechi ) . Intrebarea mea este : stiti cumva daca la Cluj se organizeaza un astfel de curs prin POSDRU sau subventionat de catre stat ? Eu sunt foarte interesata si mi s-ar potrivi ca o manusa ; dar n-am banii necesari .

12.06.2013 stan ana maria

ok,dar pentru a beneficia de aceasta mediere cui ne adresam

19.04.2013 suflet_bun

Idealul unui efect scontat al acestor binevenite medieri ar fi acela ca ambii parteneri de dialog sa doresca aceasta mediere,altfel din pacate eforturile de disponibilitate doar a unuia dintre parteneri ramane fara solutii,din pacate un adevar dureros.

Ca si in cazul unei psihoterapii cand in speta barbatii sunt cei reticenti care cred ca nu rezolva nimic prin aceasta,astfel plecand cu aceste prejudecati din start nu se poate ajunge la niciun compromis.

In principiu,laudabil si binevenit si acest sprijin al D-nei Andrea......Felicitari!

17.04.2013 Lorena Tamas

asa cum se spune si in articol, e nevoie de foarte multa rabdare sa stai si sa asculti ceea ce vrea sa spuna celalalt sau ceilalti, sa sti cum sa aplanezi eventualele conflicte, sa sti sa arati posibilitati la care, data fiind tehnologia care incet dar sigur ne ia din timpul pentru noi, pentru dormit, pentru cei dragi, partiile nu s-ar fi gandit!

Ma bucur mult ca o persoana ca Andreea face acest lucru pentru ca este o femeie puternica ce, in decursul anilor, a castigat increderea a milioane de romani si eu daca as fi nevoieta sa ma duc la o asemenea 'sedinta', m-as duce cu toata increderea ca ea imi va da niste solutii si imi va insufla puterea gandului ca ' SE POATE'!

16.04.2013 iriss

Dialogul in schimbul conflictului. Spun DA medierii! Dumnezeu sa va ajute in realizarea nobilelor planuri propuse! România va iubeste! Irina

Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invita sa vizitati www.fonduri-eu.ro

Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatioru pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a guvernului Romaniei.

Termenii si conditiile pentru accesarea, vizionarea si folosirea acestui site le puteti gasi aici