Scoala mamelor

Acest website este cofinantat din Fondul Social European
prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Investeste in oameni!

Indemnizatia pentru cresterea copilului in cazul sarcinilor de multipleti

Legislatia pentru mame

Indemnizația pentru creșterea copilului în cazul sarcinilor de multipleţi

 

În cazul sarcinilor gemelare, de tripleți sau de multipleţi, dacă părintele îndeplinește condițiile necesare acordării concediului pentru creșterea copilului, indemnizația pentru creșterea copilului diferă față de cea a părintelui cu un singur copil născut dintr-o sarcină. Astfel, oricare ar fi varianta aleasă de părinte (concediu pentru creșterea copiilor în vârstă de până la un an sau de până la doi ani) nivelul indemnizației stabilit potrivit normelor în vigoare se majorează cu 1,2 ISR pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.

 

ISR= indicatorul social de referinţă și reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează beneficiile de asistenţă socială, suportate din bugetul de stat. Valoarea ISR se poate modifica însă, în prezent, valoarea ISR este stabilită la 500 de lei, așadar, în cazul sarcinilor multipare nivelul indemnizației se majorează cu:

-  600 de lei pentru al doilea copil provenit dintr-o sarcină gemelară: 

- 1200 de lei pentru al doilea și al treilea copil proveniți dintr-o sarcină de tripleți;

- 1800 de lei pentru al doilea, al treilea și al patrulea copil proveniți dintr-o sarcină de 4 copii s.a.m.d.

 

În situaţia în care, după împlinirea vârstei de un an sau 2 ani (în funcție de varianta de concediu pentru creșterea copilului aleasă de părinte), unul (sau mai mulţi) dintre copiii rezultaţi dintr-o sarcină de multipleţi este încadrat într-un grad de handicap, dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului cu handicap se acordă de la data emiterii certificatului de încadrare în grad de handicap, dacă cererea este depusă în termen de 60 de zile de la această dată. Dacă cererea este depusă după termenul menţionat, dreptul se acordă de la data depunerii cererii. 

 

În situaţia în care unul dintre copiii rezultaţi în urma unei sarcini de multipleţi este încadrat într-un grad de handicap până la împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani, pentru acesta se continuă concediul şi plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului. În cazul în care sunt încadraţi în grad de handicap mai mulţi copii rezultaţi în urma unei sarcini de multipleţi, pe lângă indemnizaţia pentru creşterea copilului se va acorda şi suma suplimentară, în prezent de 600 de lei, în raport cu numărul copiilor.

 

Pentru detalii privind condițiile de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului și despre variantele concediului pentru creșterea copilului puteți citi articolele publicate la rubrica “Legislația pentru mame“ din secțiunea “Cunoaște-ți drepturile”:

http://www.scoalamamelor.ro/section/4/article/212/Beneficiarii-concediului-pentru-cresterea-copilului

http://www.scoalamamelor.ro/section/4/article/213/Cele-2-variante-de-concediu-pentru-cresterea-copilului-si-indemnizatiile-aferente

 

Sursa: Dana Barbu

Comentarii

06.07.2013 paulica

buna ziua

daca tripletii au acum 14 ani iar mama lor nu a beneficiat decat de acea alocatie individuala care in prezent este de 42 lei si acel supliment acordat familiilor cu mai multi copiii ei se pot incadra intr-o categorie de ajutor? mama lor fiind cu multe probleme de sanatate si neavand pozibilitatea unui loc de munca?

multumesc anticipat

07.06.2013 ionela-catalina

buna ziua...si eu am gemeni...si i-au pentru amandoi 1200 indemnizatia si 400 alocatia... tin sa precizez ca am beneficiat de indemnizatie ca fiind eleva....adica orice eleva care ramane insarcinata si continua studiile beneficiaza de indemnizatie pentru crestere copil ca orice angajat.... sper sa va poata fi de folos acaste informatii....o zi placuta!

Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invita sa vizitati www.fonduri-eu.ro

Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatioru pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a guvernului Romaniei.

Termenii si conditiile pentru accesarea, vizionarea si folosirea acestui site le puteti gasi aici