Scoala mamelor

Acest website este cofinantat din Fondul Social European
prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Investeste in oameni!

Cateva elemente de legislatie

Tu si profesia ta

1. Legislatia referitoare la sansele egale

Exista legislatie in dreptul european si national pentru a proteja interesele persoanelor care sunt discriminate in ceea ce priveste angajarea si serviciile. Scopul legislatiei este de a elimina discriminarea negativa. 

Dreptul comunitar opereaza prin regulamente, directive si decizii (adica izvoarele secundare) si interpretarile acestora in Curtea Europeana de Justitie. Izvoarele primare ale dreptului comunitar sunt alcatuite din tratatele comunitare, iar unul dintre acestea este Tratatul de la Roma (intrat in vigoare in 1958 si modificat apoi de mai multe ori).  Impactul principal asupra sanselor egale este art. 119 care se refera la plata egala a femeilor si barbatilor. Deasemenea, trebuie avuta in vedere si Legislatia Uniunii Europene in privinta rasei, nationalitatii si apartenentei etnice, in special art. 48 care se refera la libertatea de miscare a lucratorilor si discriminarea pe motive de nationalitate. 

In cadrul legislatiei nationale exista legi care se aplica: discriminarii sexuale, salarizarii egale, persoanelor handicapate si rasei. 


2. Definitii folosite frecvent cu referire la sansele egale 

Discriminarea directa apare cand o persoana este tratata nefavorabil fata de o alta care a fost, este sau ar putea fi intr-o situatie comparabila din motive legate de sex, stare civila, rasa, apartenenta etnica sau orientare sexuala.

 

 

Discriminarea indirecta apare cand conditie sau cerinta dezavantajeaza o persoana, un anumit grup de persoane sau o comunitate, respectiva conditie/cerinta neputand fi justificata in mod obiectiv de un scop legitim. 

Victimizarea apare cand un individ este tratat nefavorabil din cauza ca a inaintat (sau a mentionat ca intentioneaza sa inainteze) o sesizare conform legii referitoare la incalcarea principiului tratamentului egal si al nediscriminarii. Legislatia stipuleaza de asemeni faptul ca tratamentul nedrept trebuie sa fie in dezavantajul individului in cauza.

Actiune pozitiva. Desi discriminarea inversa nu este permisa, anumite forme de actiuni pozitive sunt premise. De exemplu: daca un anumit grup este sub-reprezentat la un anumit nivel in cadrul unei organizatii, angajatorului i s-ar permite sa ofere instruire suplimentara pentru a-i ajuta sa concureze in mod egal.


 

Autor: Roxana Braga, expert in formare profesionala

 

Comentarii

Nu exista nici un comentariu

Intra in contul tau

Intra in contul tau

Vrei sa beneficiezi gratuit de facilitatile proiectului?

Fa-ti cont

Ai nevoie de sprijin?

Nu esti singura!
Vino in centrele noastre de consiliere

Sau suna la 116 111. Apel gratuit din retelele TELEKOM ROMANIA
Da click si citeste

Doneaza <b>2%</b> din impozitul pe venit pentru cauza mamelor aflate in dificultate!

Sustine campania Facebook Twitter Yahoo! Messenger Email

Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invita sa vizitati www.fonduri-eu.ro

Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatioru pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a guvernului Romaniei.

Termenii si conditiile pentru accesarea, vizionarea si folosirea acestui site le puteti gasi aici