VIOLENTA 

Intalnim, tot mai des, aspecte violente in lumea in care traim. Uneori nici nu mai realizam ca suntem agresati de ceilalti fizic/psihic. Sunt manifestari violente care chiar produc placere sau satisfactie (sporturi ca boxul, rugby-ul, fotbalul american etc.) sau manifestari pe care le consideram firesti din punct de vedere social (discutii agresive cu superiorii/subalternii, sanctiunea fizica aplicata copiilor etc.). Ca dascali si ca parinti e bine sa descurajam orice manifestare violenta si sa aducem argumente pentru dezvoltarea unui comportament prosocial. 

a. Violenta domestica – include toate aspectele de violenta aparute intr-o relatie de tip familial, intre rude de sange, rude prin alianta, soti sau concubini. 
Violenta domestica este reprezentata de orice forma de agresiune fizica sau verbala, abuz sau intimidare a unuia dintre membrii familiei. Violenta naste violenta. Parintii violenti transmit copiilor lor modele comportamentale defectuoase. Din postura de spectatori, copiii devin actori. Fie ei baieti sau fete, tind sa reproduca pe scena vietii comportamentele violente invatate in familie sau la nivelul grupului de covarstnici din care fac parte. Cei care agreseaza, de regula, se comporta astfel din cauza unor sentimente de furie si ostilitate, din cauza deprimarii si lipsei de incredere in sine, egocentrismului, necesitatii imperative de a controla si domina si, nu in ultimul rand, a lipsei de comunicare. 

• Abuz fizic – lovirea cu palma, cu pumnii, distrugerea bunurilor din casa, afectarea integritatii corporale. 
• Abuz sexual – orice contact sexual nedorit de catre partener/partenera, viol. 
• Abuz psihologic – degradarea continua si umilirea parte-nerei/partenerului, abuzul emotional folosit in manipularea si controlul partenerului. 
• Abuz verbal – comentarii umilitoare, insulte, jigniri, care induc in victima sentimente de spaima si scaderea, in timp, a stimei de sine. 
• Abuz economic – apare atunci cand unul dintre parteneri detine controlul economic exclusiv. 
• Abuz social – abuz verbal in fata altor persoane, umiliri, glume, critici referitoare la aspectul fizic si calitatile intelectuale. 

b. Violenta domestica asupra copilului 

„Inca nu stim cum ar arata lumea in care copiii ar fi crescuti fara a fi supusi umilintelor, in care parintii i-ar respecta si i-ar trata serios, ca pe niste fiinte umane” (ALICE MILLER, Pentru binele tau propriu, 1987). 

Copiii trebuie sa se bucure de drepturile lor, ca orice persoana. Pedeapsa fizica reprezinta o violare grava a drepturilor copiilor la integritate fizica si emotionala. Conventia Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului cere statelor parti, in articolul 19, sa protejeze copiii impotriva „tuturor formelor de violenta fizica si emotionala”. Conform literaturii de specialitate, educarea copiilor prin utilizarea pedepsei corporale conduce la dezvoltarea de atitudini si comportamente violente atat pe perioada copilariei, cat si mai tarziu, in viata de adult. Pedeapsa fizica are consecinte negative asupra dezvoltarii copilului. Promovarea metodelor de disciplina pozitiva nonviolenta usureaza sarcina parintilor si reduce stresul in cadrul familiei. Cu toate acestea, pedeapsa fizica in familie ramane o practica legala si larg raspandita in multe state ale lumii. 

Din toate cercetarile internationale referitoare la pedepsirea fizica, nici macar un singur studiu nu a relevat faptul ca aceasta ar produce efecte pozitive, dar sute de studii prezinta efectele negative. Iata cateva dintre efectele ale caror existenta a fost demonstrata in relatiile cu violenta asupra copilului: 

• Amplificarea. Pedepsele blande din copilarie tind sa evolueze cu cat copiii cresc. O singura palma la inceput se transforma in mai multe palme si apoi in bataie in toata regula, ceea ce afecteaza copilul din ce in ce mai tare. 
• Incurajarea violentei. Chiar si o palma nesemnificativa poarta mesajul ca violenta este raspunsul la conflicte sau la un comportament necorespunzator. Agresiunea naste agresiune. Copiii supusi violentei fizice sunt mai predispusi reactiilor violente decat ceilalti copii (conflictele cu colegii de scoala, intrarea in anturaje periculoase, violente in adolescenta, violenta fata de partenerul de viata sau fata de proprii copii). 
• Vatamarile psihologice. Agresivitatea fata de copii poate fi daunatoare din punct de vedere emotional. Violenta asupra copilului poate genera traume care vor afecta dezvoltarea ulterioara a acestuia; poate genera comportamente nesanatoase, deviante, alegerea unui mod de viata in concordanta cu tratamentul primit in familie. Familia este cea care trebuie sa raspunda in primul rand nevoilor de securitate ale copilului, care se percepe pe sine ca fiind neajutorat intr-o lume a „celor mari”. Familia este mediul in care copilul ar trebui sa se simta securizat, protejat, aparat, nu bruscat si agresat. Un mediu familial sanatos din care trebuie sa lipseasca violenta, asupra copilului sau altor membrii ai familiei, este o conditie esentiala pentru dezvoltarea echilibrata a copilului. 

c. Violenta la tineri 

Stim cu totii ca violenta constituie o problema majora cu care ne confruntam in societatea de astazi. Tinerii pot fi victimele actelor de violenta, dar pot in acelasi timp sa provoace asemenea situatii. Pentru a putea preveni astfel de fenomene este necesar sa le intelegem. 

CUM EXPLICAM MANIFESTARILE VIOLENTE? 

Cu siguranta nu putem gasi o singura cauza determinanta. Este un fenomen complex, determinat de cauze multiple: 

• Nevoia de exprimare a trairilor negative. Multi se comporta violent pentru a descatusa frustrari si tensiuni interioare 
• Nevoia de control, intentia de a influenta persoanele din jur 
• Existenta unor modele comportamentale violente in cadrul mediului familial, comunitar, informational 
• Presiunea din partea grupului 
• Nevoia de stima 
• Nevoia de atentie sau respect din partea altor persoane 
• Existenta unor abuzuri fizice si/sau psihice in familie, in anumite perioade de varsta. 

Din punct de vedere psihologic, reactiile agresive sunt modalitati instinctive de exprimare a furiei si de aparare in fata unui atac. Societatea repudiaza astfel de manifestari. Prin urmare, oamenii si-au dezvoltat modalitati de a face fata acestor emotii. Pentru furie s-au conturat trei modalitati: 

• Exprimarea emotiei intr-o maniera asertiva – un mod sanatos de manifestare, astfel incat sa-ti faci cunoscute nevoile fara sa-i ranesti pe altii; 
• Suprimarea furiei – emotia sa poate inhiba prin concentrarea pe alte aspecte pozitive; 
• Calmarea – modalitate de control pe de o parte asupra comportamentului extern, pe de alta parte asupra raspunsurilor interne. 

 

Oamenii sunt diferiti, au manifestari diferite. Aceste diferente au cauze genetice, fiziologice (unii sunt mai iritabili inca din copilarie) sau socio-culturale. Aproape toti suntem invatati sa ne exprimam tristetea, frica, dar nimeni nu ne invata sa ne exprimam furia, sa ne exprimam aceasta traire si sa ne-o canalizam constructiv. 

Dati copilului posibilitatea sa se exprime prin cuvant, desen, modelaj sau joc!!! 

Este necesar ca profesorii si parintii sa monitorizeze comportamentul copiilor pentru a semnala aparitia unor manifestari cu potential violent.

Exista cateva repere enuntate de Dwayer, Osher& Wagner (1998) pentru evidentierea unui potential violent: 

• Desene sau compuneri cu continut violent; 
• Amenintari adresate celor din jur, directe („Dupa amiaza te voi bate”) sau indirecte; („Sa vezi ce vei pati”). Amenintarile pot fi clasificate dupa: gradul de pericol a agresiunii proiectate, masura in care exista un plan detaliat, posibilitatea de a indeplini amenintarea; 
• Antecedente de manifestari agresive si comportament violent; 
• Incidente de torturare a animalelor; 
• Izolarea de grupul de covarstnici sau de familie; 
• Hipersensibilitatea la critica; 
• Accesul la arme;
•  Abuzul de substante ( alcool, droguri); 
• Sursele de stres din familie; 
• Interesul scolar scazut. 

Acesti indicatori pot constitui repere pentru parinti si profesori. 

Comportamentul violent este ca un simptom. Se poate incerca inlaturarea lui prin metode banale „Nu e frumos…” sau prin metode complexe comportamentale. Uneori este zadarnic, comportamentul putand sa se agraveze sau in locul unui simptom sa apara un altul. Intelegerea cauzelor unui comportament violent inseamna un pas inainte in solutionarea situatiei. Acest lucru presupune efort si multa rabdare din partea adultilor implicati. 

 

SUGESTII GENERALE PENTRU PARINTI 

• Construiti o relatie bazata pe incredere si afectiune cu copilul. Daca ne implicam in viata copilului, il incurajam, il protejam scade incidenta problemelor legate de agresivitate. 
• Asigurati-va ca tanarul este cat mai mult timp supravegheat. Ca parinti, este bine sa cunoastem anturajul copiilor si sa incurajam permanent implicarea lui in diferite activitati extrascolare. 
• Oferiti modele de comportament. Copiii invata mai mult prin imitarea de modele. Unii dintre noi incurajam comportamente agresive fara sa ne dam seama. Este important sa laudam copilul atunci cand rezolva problemele constructiv, fara violenta. 
• Stabiliti reguli clare si urmariti respectarea lor. Asteptarile noastre fata de copil este util sa le explicam clar. De asemenea, copilul trebuie implicat in formularea regulilor, cunoscand in acelasi timp consecintele nerespectarii unora dintre ele. 
• Monitorizati aspectele de violenta cu care intra in contact copilul prin media. In acest caz se impune o atentie sporita si respectarea unor reguli de baza: 

– Limitarea timpului petrecut de copil la TV (o ora, maximum doua ore); 

– Cunoasterea continutului programelor urmarite de copii; 

– Discutarea scenelor de violenta vizionate de catre copii; 

– Discutarea consecintelor grave pe care le are comportamentul violent in realitate; 

– Analizarea modalitatilor de rezolvare a problemelor fara folosirea violentei. 

CLIMAT FAMILIAL 

In relatia parinti-copii, fiecare influenteaza si este influentat in procesul comunicarii. Problema comunicarii cu copiii nu este mai putin complexa decat cea cu adultii, chiar uneori mai greu de realizat si mai complicata. Factorii care fac comunicarea eficienta trebuie sa fie prezenti in relatia parinti-copii. Pentru realizarea unei relatii eficiente parinti-copii este necesara cunoasterea stadiilor de dezvoltare a personalitatii, mai precis, parintii trebuie sa cunoasca ce se intampla in viata copilului lor in perioadele de criza cu care se confrunta. Fiecare trecere de la o etapa la alta este o criza. Parintii care trec de la o etapa la alta in viata se confrunta si ei cu anumite crize. Tinandu-se cont de problemele ce se ridica in aceasta perioada, se va evita instrainarea si se va accentua comunicarea. 

Este important ca, pentru fiecare stadiu de dezvoltare a personalitatii, parintii sa se poarte si sa actioneze potrivit necesitatilor copilului pentru a-i oferi acestuia mediul pentru o dezvoltare sanatoasa. Influentele sistemului familial asupra procesului de formare a copilului sunt hotaratoare. Specialistii in acest domeniu precizeaza ca relatia parinti-copii detine un rol deosebit in fixarea deprinderilor comportamentale, dar si in asigurarea conditiilor psihologice normale. 

Relatia parinti-copii nu trebuie lasata la intamplare. Exista anumite norme precise care stau la baza acestor relatii: nevoia de dragoste care asigura protectie, asigura unele raporturi relationale, juste si echilibrate, cat si complementaritatea rolurilor parentale. Parintii trebuie sa alcatuiasca un raport cu copilul, o unitate inseparabila in care isi impart rolurile si sarcinile. 

In functie de modul specific in care parintii isi asuma rolurile de mama, respectiv tata, putem distinge mai multe tipuri de parinti si copii: 

Parintele „Protector” – ingrijorare excesiva. 
Parintele va spune: „Nu creste!/Nu actiona!” 

Manifestari pozitive 

• Dezvolta o relatie armonioasa si satisfacatoare 
• Ofera un mediu calduros si protector 
• Reprezinta factorul stabilizator al familiei 
• Asigura copilului securitate. 

Manifestari negative: 

• Tine cont doar de aspectele pozitive ale copilului 
• Este indecis atunci cand este vorba de respectarea regulilor 
• Nu-si exprima emotiile de dezamagire si nemultumire 
• Nu-i permite copilului sa fie independent si sa se maturizeze 

Copilul va fi: 

Copilul rasfatat – „Vreau!” 

– nu suporta nici o forma de frustrare 

– intampina dificultati in respectarea regulilor 

Copilul dependent – „Nu pot!” 

– nu are vointa 

– nu-si asuma responsabilitati 

Recomandari: 

• sa-si exprime emotiile de dezamagire si nemultumire (sentimentele in general); 
• sa-l responsabilizeze pe copil prin sarcini pe masura posibi-litatilor lui; 
• sa acorde o mai mare libertate copilului; 
• sa fie constant in stabilirea si aplicarea regulilor. 

Parintele „Autoritar” – controlul. 
Parintele va spune: „Nu fi apropiat!/Nu fi copil!/Fa efort!/ Depaseste-te!/Fii perfect!” 

Manifestari pozitive: 

• doreste sa aiba un copil competitiv 
• este responsabil 
• promoveaza reusita prin disciplina si munca 
• preocuparea pentru corectitudine. 

Manifestari negative: 

• nu accepta sa fie contrazis si neluat in seama; 
• vrea sa fie ascultat intotdeauna, respectat, chiar „venerat”; 
• crede ca este singurul care stie ce este mai bine pentru familie. 

Copilul va fi: 

Copil inhibat – „Eu nu pot pentru ca nu am voie!” 

– descurajat 
– coplesit de exigente
– rezultatele scolare scad in situatii de stres fricos 

Copil rebel – „Eu fac regulile!” 

– manifesta tendinte agresive 
– nu accepta regulile 
– nu tine cont de celalalt 

Recomandari: 

• sa accepte ca oricine poate gresi; 
• sa manifeste o mai mare flexibilitate in stabilirea regulilor, in indeplinirea indatoririlor; 
• sa puna accent pe copil, si nu doar pe rezultatele (bune/rele) obtinute de acesta; 
• sa petreaca mai mult timp liber cu copilul; 
• sa accepte ca ceilalti sunt diferiti in comparatie cu el. 

Parintele „Prieten” – increderea. 
Parintele va spune: „Cum vrei tu!/Fa-te placut!” 

Manifestari pozitive: 

• ii place sa-si petreaca timpul cu copilul si cu prietenii acestuia; 
• este cald si intelegator, copilul apeleaza la el atunci cand are probleme; 
• relatia cu copilul se bazeaza pe stima si respect reciproc; 
• incurajeaza exprimarea emotiilor. 

Manifestari negative: 

• nu-si poate refuza copilul; 
• poate fi usor manipulat de catre copil;
• nu este constant in stabilirea limitelor comportamentului copilului; 
• invadeaza inconstient intimitatea copilului. 

Copilul va fi: 

Copil indisciplinat – „Mie sa-mi fie bine!” 

– nu respecta adultul 
– nu intelege restrictiile si regulile 
– nu accepta un refuz 

Copil amabil – „Va convine!? Va pot ajuta cu ceva?!” 

– doreste sa fie placut de toata lumea
– este superficial in relatiile cu ceilalti 
– nu tine cont de propriile nevoi si dorinte 

Recomandari: 

• sa stie cand si cum este necesar sa-si refuze copilul 
• sa stabileasca limitele dintre rolul de parinte si cel de prieten 
• sa respecte dreptul la intimitate al copilului 
• sa fie ferm si consecvent in stabilirea drepturilor si responsabilitatilor copilului. 

Parintele „demisionar” – fuga de responsabilitati (abandon). Parintele va spune: „Descurca-te singur!/Nu mai deranja!/Castiga-ti dragostea!” 

Manifestari pozitive: 

• acorda libertate mare copilului 

Manifestari negative: 

• dependent de un alt membru al familiei 
• mereu preocupat de problemele personale 
• incapabil sa exercite un control asupra copiilor 
• „n-are timp sa comunice” 
• isi aduce de lucru acasa si cere sa nu fie deranjat 
• manifesta o tandrete superficiala. 

Copilul va fi: 

Copil distant – „Pot singur totul!” 

– incapabil sa se conformeze unor imperative scolare, sociale si morale
– este franat in evolutia sa 
– are un caracter crispat si nelinistit 
– autonomie excesiva, determinata de responsabilizarea prematura 
– il va respinge, fara mila, la orice varsta pe parintele absent 

Copil „cersetor” – „Daca ma iubesti, stai cu mine!” 

– lipsit de sprijin si indrumare
– frustrat de copilarie deoarece nu se bucura de intelegere si apreciere 
– cerseste dragostea celor din jur 

Recomandari: 

• sa acorde atentie copilului, comunicand cu acesta; 
• sa fie disponibil si receptiv la nevoile si dorintele copilului; 
• sa delimiteze rolul profesional de cel de parinte; 
• sa incerce sa-si manifeste in mod sincer si deschis sentimentele de iubire fata de cei apropiati. 

Indiferent de varsta, copilul are nevoie de o ambianta calda, dar si de supunere, de reguli carora sa se conformeze, stabilite in acord cu parintii. Cumpatarea este masura tuturor lucrurilor; o dozare optima a caldurii afective si a autoritatii parintesti este premisa unei bune adaptari a copilului. 

Relatiile din familie au consecinte asupra dezvoltarii perso-nalitatii copiilor. Tensiunile, certurile din familie sunt traumatizante pentru copil. Traind intens si repetat aceste tensiuni, nevoia de securitate nu este satisfacuta, iar personalitatea copilului se va cristaliza dizarmonic.

Ambianta familiala este hotaratoare pentru modul in care copilul isi fundamenteaza conceptia despre lume si viata. Felul de a fi al parintilor va constitui un model pentru copil. Constelatia familiala, prin reteaua de relatii si sistemul de valori, influenteaza adaptarea copilului in lume.

 

Sursa: UNICEF, Ministerul Educatiei si Cercetarii