Ii numesti, simplu, oameni dragi. Si au domiciliul in inima ta. Uneori, pentru intreaga viata. Si, daca si tu crezi ca limitele noastre nu sunt in viata asta, ci mult mai departe de ea, vei intelege de ce pot indrazni sa spun chiar „pentru totdeauna”. Poate va leaga legaturi de sange, desi nu e neaparat sa fie asa. Poate ca medicul care ti-a salvat viata, dascalul care ti-a desenat viitorul sau prietenul care ti-a intins mana cand te aflai pe margine de prapastie si-au castigat dreptul la nemurire - nu spun cuvinte mari – in inima ta.
Poate pentru ca mama a devenit inger foarte devreme, cand nu aveam inca 10 ani de viata, am pastrat amintirea ei si a tainelor noastre ca pe o poveste fara cusur, in care mama si fiica sunt singurele personaje. Ca si cand ar fi existat, fireste , o lume larga in care radeau, iubeau, respirau, se minunau milioane de oameni, dar in ea se nastea odata cu zorile si adormea in amurg o lume mai mica, numai a noastra, unde noi si tainele noastre eram mai presus de orice. Mama a lasat pentru mine, aici, pe pamant, mireasma prajiturilor gatite in casa si dorinta mea ca ele sa nu ii lipseasca nici fetitei mele, chiar daca traim in secolul vitezei si al delicateselor ce te scutesc de efort si te asteapta frumos impachetate pe rafturi. Caldura palmei Ei imi alunga si astazi, prin autosugestie, durerea ce-mi poposeste pe frunte in clipele de oboseala, e de ajuns sa-nchid ochii si e din nou aproape. Mi-a mai lasat parfumul pielii ei care-mi paralizeaza simturile cand, pe nepusa masa, in miez de zi, fara niciun motiv, pare sa revina ca si cand s-ar afla inca prin preajma. Nu mai exista azi crema de corp – mereu aceeasi, nimic pretentios – cu care mama-si alinta trupul odinioara, si de aceea stiu sigur ca nu exista posibilitatea de a adulmeca mireasma altcuiva in trecere, ca sa-mi trezeasca sentimentul de dor din intamplare. As vrea sa-i las fetitei mele, in lada ei de zestre imaginara ascunsa acolo, in suflet, o poveste de dragoste asemenea celei pe care am trait-o cu mama mea, as vrea sa fiu, cat vom trai alaturi, atat de speciala pentru ea, incat sa ma simta inger cand n-oi mai fi, asa cum eu o simt pe mama.
Mama mea a fost Violeta, i-am mostenit numele, Andreea Violeta si l-am daruit fiicei mele la randu-mi: Ana Violeta. Cand padurile intineresc si capata obraji de primavara, an de an, imi doresc sa pastram obiceiul de a culege florile ce ne-au imprumutat numele si prospetimea lor, ca pe un elixir al tineretii fara capat. Iar cartea pe care o tii acum in mainile tale are, discret incrustate in paginile ei, ganduri cu parfum de violete si suflet din sufletul meu. Cea mai mare multumire a mea va fi sa stiu ca, dupa ce o vei fi citit, vei simti nevoia sa o pastrezi pe noptiera, sa revii la ea, sa o dai mai departe prietenei sau fetitei tale, pentru ca ti-a adus un strop de inspiratie, o motivatie de-a merge mai departe si te-a facut sa simti din nou ca vorbele astea au seva, au inca un ecou puternic in tine: pretuieste viata!
mama mea nu mi a daruit amintiri frumoase ca acelea de care aud si citesc,nu mi a spus povesti ,nu m a mangaiat prea mult dar vreau sa cred ca rugaciunile mele au sa o faca inger atunci cand n o ai fi in viata macar pentru dragostea pe care a rasfrant o catre copii mei ,nepoteii ei si pentru iertarea pe care i o dau dinn tot sufletul...si nu uitati povestile nu sunt doar frumoase ...uneori sunt doar adevarate
Cea mai minunata fiinta de pe pamant nu poate fi in inima mea decat "mama", iar fetita mea simte din tot sufletelul ei de copil ca cea mai speciala este mamica ei,asa cum imi repeta de multe ori in fiecare zi(si nu are decat 4 anisori jumate),...dragostea si iubirea care ne atrage zi de zi este una de nedescris,o relatie foarte speciala dintre mama si fata ei,ma rog ca bunul Dumnezeu sa o pastreze asa in toate zilele vietii ei,!
As vrea sa fiu si eu "speciala pentru fata mea ,incat sa ma simta inger cand n-oi mai fi".
Fiecare dintre noi intalneste la un moment dat oameni care le schimba viata, care raman in minte si in suflet tot restul vietii, si ce e cel mai frumos......raman in inimile noastre pt lucrurile frumoase care ni s-au intamplat datorita lor. imi doresc ca baietelulmeu sa simta ca sunt ingerul lui pazitor....si sa avem cat Dumnezeu ne va tine unul langa celalalt, o relatie speciala.
am in suflet o amintire foarte frumoasa despre mama mea si pe care nu am sa o uit niciodata. ea a fost, va fii si va ramane mereu un exemplu in viata mea. mereu ma gandesc la ea si mie foarte dor de ea.
sunt intr-adevar oameni care nu vor pleca niciodata din inima noastra!
Vrei sa beneficiezi gratuit de facilitatile proiectului?
Fa-ti contSau suna la 116 111. Apel gratuit din retelele TELEKOM ROMANIA
Da click si citeste
Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invita sa vizitati www.fonduri-eu.ro
Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatioru pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a guvernului Romaniei.
Termenii si conditiile pentru accesarea, vizionarea si folosirea acestui site le puteti gasi aici
Asa este Andreea,nimic nu se compara cu atingerea mamei,sau cu mirosul prajiturilor si al placintelor facute de mama.Cand eram mica si-mi era rau mama imi punea mina pe frunte si parca imi trecea,si simt si acum atingerea miinii ei calde.Acum la randul meu am copii si as vrea sa fiu ca ea,dar nu pot in toate ,dar incerc sa o copii.De cate ori merg acasa imi face placinte,gogosi ,torturi ,orice.Pentru ea e sarbatoare cand mergem acasa si ne adunam cu totii,copiii si nepotii.O iubesc si vreau sa traiasca cat mai mult,si-mi pare tare rau ca nu pot fi mai mult alaturi de ea acum la batranete ca are nevoie.