Scoala mamelor

Acest website este cofinantat din Fondul Social European
prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Investeste in oameni!

Legislatia pentru mame

Noi modificari aduse concediului pentru cresterea copilului

Dreptul la concediul pentru creşterea copilului se acordă pe bază netransferabilă persoanelor ai căror copii se nasc începând cu data de 1 martie 2012, precum şi persoanelor care au adoptat copilul, cărora li s-a încredințat copilul în vederea adopței sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență, cu excepția asistentului maternal profesionist, precum și persoanelor care au fost numite turore, începând cu această dată, în situaţia în care ambele persoane din familia respectivă îndeplinesc condiţiile de acordare a acestuia, după cum urmează:

Citeste mai mult

Alocatia de stat pentru copii

BENEFICIARI

Titular al dreptului la alocaţie de stat pentru copii este copilul. Alocaţia de stat pentru copii este o formă de ocrotire a statului acordată tuturor copiilor, fără discriminare.
Alocaţia de stat pentru copii se acordă tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, cetăţeni români, fără discriminare, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora. De asemenea, beneficiază de alocaţie de stat pentru copii şi copiii cetăţenilor străini şi ai persoanelor fără cetăţenie rezidenţi, în condiţiile legii, în România, dacă locuiesc împreună cu părinţii.

Citeste mai mult

CONCEDIUL SI INDEMNIZATIA PENTRU INGRIJIREA COPILULUI BOLNAV

Asigurații au dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani.Pentru a putea beneficia de concediul şi de indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav solicitantul trebuie să fie asigurat pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate. 

Citeste mai mult

Bona in Romania

La momentul actual in Romania nu exista un cadru legal pentru meseria de bona.

Cu toate ca a existat o propunere legislativa in acest sens, aceasta nu a reusit sa treaca de cele doua camere ale Parlamentului.

Citeste mai mult

Locuinta sociala

Locuinta sociala este o locuinta care "se atribuie cu chirie subventionata unor persoane sau familii, a caror situatie economica nu le permite accesul la o locuinta in proprietate sau inchirierea unei locuinte in conditiile pietei" (art.2 lit.c din Legea nr. 114/1996).

Citeste mai mult

Concedierea si concediul pentru cresterea copilului

 

Referitor la concediul pentru cresterea copilului trebuie retinut faptul ca pana la data de 31 decembrie 2012, legea face distinctie intre doua categorii de mamici:

A) cele care au nascut incepand cu data de 1 ianuarie 2011 si carora li se aplica noile reglementari aduse de O.U.G. nr. 111/2010 si

Citeste mai mult

Cele 2 variante de concediu pentru cresterea copilului si indemnizatiile aferente

Persoana îndreptățită (care îndeplinește condițiile cerute de O.U.G. nr. 111/2010, vezi articolul „Beneficiarii concediului pentru creșterea copilului”  http://www.scoalamamelor.ro/section/4/article/212/Beneficiarii-concediului-pentru-cresterea-copilului) beneficiază opţional de următoarele drepturi:

Citeste mai mult

Beneficiarii concediului pentru cresterea copilului

 

Începând cu anul 2012, pentru menţinerea drepturilor privind concediul și indemnizația pentru creșterea copilului, respectiv stimulentul de inserție, persoanele îndreptățite care au drepturi stabilite de cel puţin 6 luni au obligaţia să îşi achite impozitele şi taxele locale faţă de bugetul local pentru bunurile pe care le deţin în proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

 

Citeste mai mult

Conditia stagiului de cotizare in vederea acordarii concediului si a indemnizatiei pentru cresterea copilului

Pot beneficia de concediul și de indemnizația pentru creșterea copilului, persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Citeste mai mult

Indemnizatia de maternitate

 

Pe toata perioada concediului de maternitate asiguratele beneficiaza de indemnizatie de maternitate. Indemnizatia de maternitate se suporta integral din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate. Dreptul la indemnizatia de maternitate este conditionat de plata contributiei de asigurari sociale de sanatate destinata suportarii acestor indemnizatii.

 

 Stagiul de cotizare

Citeste mai mult

Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invita sa vizitati www.fonduri-eu.ro

Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatioru pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a guvernului Romaniei.

Termenii si conditiile pentru accesarea, vizionarea si folosirea acestui site le puteti gasi aici